Astăzi vă invit să petrecem o zi la curtea unui mare monarh, în palatul său de la Versailles, aşa după cum o descrie în celebrele sale „Memorii” Ducele de Saint – Simon, scriitor francez care prezintă în cartea sa viaţa şi personajele celebre de la curte în perioada 1691 – 1723. Deşi un aspru critic al regelui Ludovic al XIV-lea, el fiind membru al curţii regale, Ducele găseşte şi cuvinte de laudă la adresa domniei Regelui Soare.
Cu câţiva ani în urmă am găsit pe site-ul www.chateauversailles.fr, o descriere a unei zile la curtea regelui. Din versiunea în limba engleză am tradus şi am adaptat textul respectiv, pe care vi-l prezint azi, provocându-vă la un exerciţiu de imaginaţie, închipuindu-ne că facem parte dintre favoriţii regelui, pe care îl însoţim pe parcursul unei zile întregi, de dimineaţa până seara. Aşadar…
Ceremonialul trezirii
8.30 dimineaţa. „Este timpul, sire” – anunţă Primul Valet, trezind regele şi astfel începe ceremonia trezirii. Doctori, familia şi câţiva prieteni favoriţi intră, pe rând, în dormitorul regelui, unde acesta este spălat, pieptănat şi din două în două zile bărbierit. Şambelanii dormitorului şi garderobierul intră apoi pe rând pentru o ceremonie în timpul căreia regele este îmbrăcat şi ia micul dejun ce constă dintr-o supă. Sunt admise, de asemenea, în cameră cele mai importante ofiialităţi ale regatului şi se estimează că numărul obişnuit al celor ce participă la ceremonie ajunge la 100, toţi bărbaţi.
Messa (slujba de dimineaţă)
Este ora 10.00. La părăsirea apartamentului regal, în Sala Oglinzilor se formează o procesiune. Regele conduce procesiunea de curteni prin marele apartament. Cei prezenţi pot îl pot vedea şi îi pot chiar înmâna o petiţie sub forma unei cereri scrise. În capela regală, Ludovic îşi ocupă jilţul regal. Slujba durează în jur de 30 de minute. Corul, cunoscut cu numele de „Muzica capelei”, renumit în întreaga Europă, interpretează cântece noi compuse de Lully, Lalande şi alţii.
Consiliul
Este ora 11.00. Întorcându-se în apartamentele sale, regele ţine un consiliu în cabinetul propriu. Duminica şi miercurea sunt dedicate Consiliului de Stat. Marţea şi sâmbăta se discută problemele financiare. Lunea, joia şi vinerea, un alt Consiliu de Stat ar putea înlocui un Consiliu de Urgenţă pe probleme interne sau un Consiliu Religios ori regele s-ar putea decide să se concentreze asupra programului său în domeniul construcţiilor. Cinci sau şase miniştri de obicei îl sfătuiesc pe marele monarh care vorbeşte puţin, ascultă mult şi întotdeauna decide („Eu sunt statul”).
Masa de prânz
Este ora 13.00. Regele ia prânzul singur, în dormitorul său, la o masă cu faţa spre fereastră. Masa de prânz este, teoretic, o masă privată, dar regele admite câţiva curteni să fie prezenţi, la fel ca la ceremonialul trezirii.
Plimbare sau vânătoare?
Este ora 14.00. Regele anunţă întotdeauna dimineaţa programul după-amiezei. Dacă s-a decis la o plimbare, aceasta ar putea fi făcută pe jos, în grădina Palatului de la Versailles (după un itinerariu pe care el însuşi l-a propus) sau într-o caleaşcă, însoţit de doamnă. Pe de altă parte, vânătoarea, una din pasiunile Bourbonilor, va avea loc pe terenurile de vânătoare sau în pădurile înconjurătoare, însoţit de câini.
Serată prietenească sau muncă
Este ora 18.00. Ludovic al XIV-lea adesea îşi lasă fiul să conducă o adunare prietenească privată, cu scopul de a socializa, cunoscută sub numele de „Soirées d’appartement” (Serată de apartament). Regele ar putea alege să semneze multe scrisori pregătite de secretarul său, pentru ca apoi să meargă spre apartamentele doamnei de Maintenon (favorita sa), unde ar putea studia un dosar important cu unul din cei patru secretari de stat.
Supeul (cina târzie)
Este ora 22.00. O mulţime umple antecamera apartamentului regal pentru a fi martorii supeului public. Regele este însoţit la masă de prinţi şi prinţese din familia regală. Îndată ce masa se termină, regele se întoarce în dormitorul său pentru a spune noapte bună doamnelor, apoi se retrage în cabinet, unde îşi îngăduie plăcerea unei conversaţii cu cunoştinţele apropiate.
Ceremonialul culcării
Este ora 23.30. Ritualul public al retragerii sau al culcării urmează exact, dar în sens invers şi într-un timp mai scurt, ceremonialul trezirii.
Programul zilnic al Regelui Soare a fost impus şi regilor Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea, însă niciunul dintre ei nu putea suporta ceremonialul de la curte. Ei aveau tendinţa de a se izola în apartamentele lor particulare sau în micile castele din apropiere. Ceremonialurile trezirii/ culcării au devenit din ce în ce mai rare, ca şi mesele publice. Ritualul şi-a pierdut din strălucire, iar curtenii se plângeau că regele nu putea fi văzut nicăieri. De altfel, Ludovic al XV-lea a părăsit palatul cu întreaga sa curte, mutându-şi reşedinţa la Vicennes, unde clima era mai bună pentru sănătatea sa. După moartea lui Ludovic al XIV-lea, zilele pline de strălucire dispar, palatul îşi pierde faima, pentru ca abia în 1833, Ludovic Phillipe să decidă transformarea Palatului Versailles într-un muzeu dedicat gloriilor Franţei, muzeu ce va fi inagurat de acesta în 1837 şi care urma să devină unul dintre cele mai vizitate muzee din lume.
Acum că am petrecut o zi la curtea Regelui Soare, ca orice invitat ce se respectă atunci când merge într-o vizită, e cazul să ne amintim câteva fapte legate de ilustra noastră gazdă.
Ludovic al XIV-lea
Rege al Franţei între 1643 – 1785, Ludovic al XIV-lea s-a născut la data de 5 septembrie 1638 şi era fiul lui Ludovic al XIII-lea şi al Reginei Ana de Austria. La o vârstă fragedă (4 ani şi 8 luni), când alţi copii de vârsta sa se bucurau de plăcerile copilăriei, Ludovic devine regele a 19 milioane de oameni (14 mai 1643). Copil fiind, cunoaşte lupta aspră între nobilime şi parlament pe de o parte şi primul ministru, cardinalul Mazarin şi Coroană pe de altă parte (fronda). Acest război civil se termină cu victoria cardinalului şi a Coroanei, iar din această luptă Ludovic iese mai puternic şi mai apropiat de primul său ministru – Mazarin. La vârsta de 17 ani se căsătoreşte, din motive politice, cu Maria Tereza de Austria, fiica regelui Spaniei, pe care nu a iubit-o, dragostea sa fiind nepoata cardinalului Mazarin. Un an mai târziu, în 1661, Mazarin moare. La numai o zi după moartea acestuia, la vârsta de 23 de ani, Ludovic îşi asumă „responsabilitatea de a conduce regatul”, considerându-se „reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ”.
Declarând „Eu sunt statul”, a controlat absolut totul în regat, reuşind să supună nobilimea ce cauzase 11 războiae civile în 40 de ani. Ludovic nu uită Parisul, care îl atacase, şi îşi mută reşedinţa la Versailles, cu riscul de a se izola de popor. Cu ajutorul ministrului său, Jean Baptiste Colbert, regele modernizează Franţa şi o înfrumuseţează cu noi construcţii. Economia se dezvoltă, apar noi drumuri, canale, porturi. Încearcă şi reuşeşte să-şi întărească regatul. Invadează Ţările de Jos (1667), dar este nevoit să se retragă. Cu sprijinul vărului său, Carol al II-lea al Angliei, revine în 1672 şi triumfă în 1678. Înfrânge coaliţia formată din Spania, Sfântul Imperiu Roman şi Ţările de Jos. Anexează o parte din Flandra şi Lorena şi îşi dezvoltă flota. În 1682 mută sediul guvernului la Versailles. Din păcate, bunul său ministru de finanţe, Colbert, moare şi coincidenţă sau nu, odată cu el şi cu ascensiunea lui William de Orania pe tronul Angliei, apar şi problemele pentru Franţa şi Ludovic. În războiul pentru succesiunea la tronul Spaniei, pierde în favoarea coaliţiei antifranceze condusă de William de Orania, fiind deposedat de multe dintre teritoriile cucerite. Ca un blestem, îşi pierde un fiu, pe Marele Delfin, doi nepoţi, printre care şi Ducele de Burgundia, dar şi doi strănepoţi, Ducele de Bretania şi Ducesa de Burgundia. În ultimii ani din viaţă va fi îngrijit de doamna de Maintenon, o femeie credincioasă, văduva scriitorului Paul Scarron, fostă guvernantă a copiilor săi, cu care regele se căsătorise în secret după moartea soţiei sale din 1684. Ludovic al XIV-lea moare la vârsta de 77 de ani, la Versailles, la 1 septembrie 1715 şi este îngropat în Biserica Saint Denis, locul de înhumare al multora din regii Franţei. Regele Soare a iubit tot ce este frumos: femeile, arta, construcţiile. În timpul domniei sale, Franţa a ajuns la apogeu, domnia sa fiind comparată de Voltaire cu cea a împăratului roman Augustus. Şi tot Voltaire scria despre Ludovic al XIV-lea: „Numele său nu poate fi pronunţat fără respect şi fără a revedea imaginea unei epoci etern memorabile”.
A fost strălucitor şi istoria, pe drept cuvânt, l-a numit Regele Soare.
Alex. BLANCK
