Dacă vrei să faci un tur complet al Moscovei, probabil că cel mai indicat este să te urci într-unul din autocarele ce fac turul oraşului, închise sau deschise (în funcţie de vreme), asemănătoare celor din marile oraşe ale lumii (sightseeing), cu plecare la 10.30, 13.30, 15.30 din staţia de vis-a-vis de Teatrul Mare (Balşoi Teatr). Autocarele fac 13 opriri şi îţi oferă posibilitatea de a coborî în orice staţie, pentru ca apoi să te urci din nou şi să-şi continui călătoria.
Eu prefer să merg pe jos, alegând să văd câteva obiective pe care le ştiam din filmele şi cântecele tinereţii mele. Cobor din autocarul nostru la capătul străzii Arbat, de care auzisem, de asemenea, într-un cântec. Este ora amiezii şi strada comercială este puţin animată. Mergând pe artera pietonală lungă de circa doi kilometri, mărginită de cafenele (Hard Rock Cafe la nr. 44), baruri de noapte, restaurante, dar şi câteva mici săli de teatru, încerc să-mi imaginez cum arată acest loc, asemănător centrului vechi al Bucureştiului, în orele de seară sau în timpul nopţii.
Din vechiul Arbat intru în noul Arbat, străbat câteva bulevarde mari, curate, cu trotuare largi (măturate chiar în faţa mea de serviciul de salubritate) şi prin Bulevardul Teatrelor (Teatralni Prospect), lăsând în stânga clădirea Poştei Centrale, ajung în faţa „templului” baletului rus şi mondial – Teatrul Balşoi. Speranţa mea de a vedea măcar clădirea, aşa cum făcusem la Scala, Convent Garden sau Opera din Paris, se năruie în faţa schelelor ce înconjoară teatrul, întrucât în această perioadă se afla în reparaţii. Stând pe trotuar în faţa teatrului, mă gândesc de ce „regal” au avut parte zecile de generaţii ce au putut aplauda spectacole precum „Lacul lebedelor”, „Romeo şi Julieta”, „Pasărea de foc”, „Călăreţul de aramă”, „Spartacus” sau „Frumoasa din pădurea adormită”, pentru a menţiona doar câteva din cele mai cunoscute, cu balerine şi balerini de excepţie precum Ana Pavlova, Vaslav Nijinski, Galina Ulanova sau Maia Pliseţkaia. Mă trezesc din visare şi mă întorc pe acelaşi bulevard către…
Piaţa Roşie
Nu cred că există vreun vizitator al acestei capitale care să nu ajungă şi în Piaţa Roşie, care a fost şi va fi probabil mereu inima politică, istorică şi spirituală a oraşului şi nu numai, locul de unde pleacă toate marile bulevarde ale Moscovei.
Etimologic vorbind, numele de Piaţa Roşie (Krasnaya Ploschad) provine de la cuvântul krasnîi, care înseamnă deopotrivă „roşu”, dar şi „frumos” (în rusa veche), nefiind aşadar un simbol al comunismului.
Venind dinspre Teatrul Mare, mă opresc lângă zidul din cărămidă roşie ce înconjoară piaţa, fost zid de apărare ce separa Kremlinul de „Kitai Gorod” – oraşul comercial. Păşind în piaţa vastă, unde au loc paradele militare cu ocazia diferitelor evenimente importante din istoria ţării, pe partea stângă văd clădirea Muzeului de Istorie şi tot aici, ocupând o impresionantă suprafaţă, celebrul complex comercial „Gum”, construit între 1890 – 1893. Construcţia de formă dreptunghiulară, pe patru nivele, are în interior aspectul unei case din filmele italiene. Terasele sale adăpostesc pe toate cele patru laturi, având un gol între ele, magazine ce expun mărfurile celor mai mari case de modă, cafenele, ceainării, mici restaurante, gelaterii, dar şi săli pentru copii, în care aceştia se pot juca cât timp părinţii îşi fac cumpărăturile. Nu îmi refuz plăcerea de a bea o cafea tihnită şi de a savura o Marojnaia – o îngheţată delicioasă, privind de pe terasă în jos la o frumoasă fântână arteziană ce împrospătează aerul fierbinte al zilei.
Ies din „Gum” şi traversând piaţa ajung în dreptul Mausoleului lui Lenin, construit din granit, porfir roşu – simbolul comunismului şi labrador negru – simbol al doliului. El adăposteşte trupul îmbălsămat al lui Vladimir Ilici Lenin, primul conducător al statului sovietic după Revoluţia din octombrie 1917 şi adus aici după moartea sa din 1924.
Şi trupul lui I.V. Stalin a fost ţinut aici într-o perioadă, dar a fost scos şi rămăşiţele lui se află într-unul din mormintele din zidul Kremlinului – un adevărat cimitir al foştilor conducători ai statului sovietic. Mausoleul este încadrat, stânga – dreapta, de alte morminte ale unor conducători sovietici şi are în spate zidul roşu al Kremlinului. Privind la tribuna sa, nu pot să nu mă gândesc la câteva din figurile ce o populau altădată la marile parade şi care hotărau viaţa a sute de milioane de oameni.
În capătul celălalt al pieţei, nu departe de râul Moscova, pe partea stângă, se înalţă măiastră Catedrala Vasili Blajenîi, cu turlele sale spiralate, multicolore, construcţie al lui Ivan cel Groaznic, cel care a dorit ca prin construcţia ei să preaslăvească victoria sa şi cucerirea oraşului Cazan – cetate tătară – în 1552.
Catedrala a fost ridicată între 1555 – 1561 şi este de departe cea mai frumoasă biserică din Moscova şi una dintre cele mai spaţioase. Traversez din nou vasta piaţă în apropierea celui mai cunoscut turn dintre cele 20 ale Kremlinului (Turnul Spaski), ascult melodia orologiului din turn şi părăsesc Piaţa Roşie, ieşind pe malul râului Moscova, deoarece cu o zi mai înainte, văzusem din goana autocarului, un pom din fier ce mi-a stârnit curiozitatea. În apropierea splendidei Catedrale Iisus Mântuitorul, toată albă, ridicată în 1994 pe o colină, se află acest pom, ale cărui crengi din metal sunt încărcate de lacăte. Potrivit unui obicei, după celebrarea căsătoriei, cuplurile atârnă aici câte un lacăt, după care aruncă cheia în râu, legenda spunând că lacătul închis simbolizează o căsnicie trainică. După această frumoasă plimbare este cazul să facem cunoştinţă şi cu câteva…
Specialităţi culinare ruseşti
Când vine vorba de mâncare, la Moscova ai de ales între o „cantină”, adică un local cu linie de autoservire, căruia pe la noi i se spune „împinge tava”, un bufet, o braserie sau un restaurant. Eu am ales prima variantă, pentru că este şi cea mai rapidă. Studiez atent oferta şi aleg un borş de sfeclă, în detrimentul unei supe de varză, apoi nişte piroghi – plăcinte umplute cu cartofi, varză şi brânză dulce şi închei festinul cu nişte blini – un fel de clătite umplute cu carne sau fructe de pădure. Pentru ca meniul să fie complet, încerc şi o „pivo”, bere rece. Cu stomacul împăcat, mă îndrept spre un muezu extrem de interesant, mai puţin prezent în ghidurile Moscovei …
Panorama Borodino
Este un muzeu dedicat bătăliei de la Borodino din 1812. Panorama situată pe bulevardul Kutuzov descrie cu o mare putere de sugestie, prin sunet şi lumină, bătălia ce a avut loc pe 7 septembrie 1812 lângă mica localitate Borodino, la 110 km vest de Moscova, între armata franceză condusă de Napoleon şi cea rusă condusă de generalul Mihail Kutuzov. Armata franceză (130.000 de oameni), superioară numeric armatei ruse (120.000 oameni), a repurtat atunci o victorie ce i-a deschis drumul spre ocuparea Moscovei, pe care o va găsi pustie şi incendiată înainte ca iarna rusească, armata rusă şi proasta aprovizionare să o răpună, să o silească să se retragă şi să se recunoască învinsă, ajungând în Franţa cu doar o zecime din efectiv. Din nefericire a fost o victorie a la Pirus, căci în timp ce francezii au pierdut 30.000 de oameni, ruşii au înregistrat 45.000 în morţi şi răniţi.
Clădirea de formă circulară îţi oferă, privind de la balcon, o panoramă lungă de 115 metri şi înaltă de 15 metri, populată cu peste 3000 de personaje. Atmosfera războiului este recreată extrem de fidel şi te simţi ca şi cum ai fi undeva în apropierea frontului. Zgomotul obuzelor ce explodează (au fost peste 12 ore de bombardamente de artilerie), lumina exploziilor, ţipetele răniţilor şi muribunzilor, ordinele comandanţilor, vacarmul luptei, toate te transpun pe acest câmp de bătălie, făcându-te să înţelegi mai bine tragediile unui război şi de ce această bătălie de o singură zi a fostcea mai sângeroasă dintre toate războaiele napoleoniene. Părăsesc muzeul profund marcat de cele văzute şi parcă trăite şi ies în lumina caldă a apusului de soare, răsunându-mi încă în urechi zgomotul acestei mari bătălii.
Nu putem părăsi însă capitala fără a face o călătorie cu…
Metroul moscovit
Renumit în întreaga lume, metroul nu este doar cel mai facil mijloc de transport, ci şi un adevărat muzeu subteran de artă, ale cărui staţii te fascinează prin frumuseţea şi bogăţia artistică şi arhitecturală. Construit în mare parte în anii 1930 şi în continuare, metroul a devenit un simbol al oraşului, un adevărat obiectiv turistic vizitat de toţi cei ce sosesc la Moscova. Îl recunosc uşor după semnul M, ca şi la Bucureşti şi mă hotărăsc să cobor într-una din cele 185 de staţii ale sale.
Două scări rulante mă poartă spre o mare adâncime, căci spre deosebire de metroul bucureştean sau din alte mari oraşe, care au liniile aproape de suprafaţă, acesta este unul de adâncime, care în timpul celui de-al doilea război mondial a fost folosit şi ca adăpost pentru populaţie. Scara rulantă mă lasă pe peronul staţiei Komsomolskaia, construită în 1935, unde odată ajuns am senzaţia că mă aflu mai degrabă într-un muzeu ori într-un palat: marmură în diferite culori, candelabre uriaşe, peroane străjuite de arcade din marmură şi o curăţenie impecabilă. Pentru că pot călători cu acelaşi bilet pe orice distanţă timp de 24 de ore (metroul mergând până la ora 1 dimineaţa), profit pentru a vedea şi alte staţii, precum „Novoslobodskaia” (1952), cu uimitoarele sale vitralii, apoi „Maiacovskaia” (1938) cu aceiaşi pereţi din marmură prezenţi în majoritatea staţiilor, dar cu tavanul decorat în mozaicuri multicolore şi mă opresc în staţia „Piaţa Revoluţiei” („Ploschad Revoliuţi” – 1938), pentru a admira cele 76 de statui din bronz reprezentând „creatorii noii lumi socialiste”, aşa cum sunt descrise într-un ghid al metroului.
Ieşind la suprafaţă în apropierea marelui Bulevard al Teatrelor, îmi vin în minte staţiile de metrou pe care le-am văzut la Londra, Madrid, Bruxelles sau Rio şi trebuie să recunosc că niciuna nu are bogăţia celor moscovite, singurele cu care s-ar putea compara fiind, după părerea mea, cele două staţii de metrou ce deservesc Muzeul Luvru din Paris.
Înserarea coboară peste Moscova. Mă pregătesc pentru o lungă călătorie cu un tren de noapte, care ne va purta spre nopţile albe ale Sankt Petersburgului, oraş de care ne despart câteva sute de kilometri.
Este imposibil ca în doar trei zile să cuprinzi un oraş atât de mare precum Moscova, cu o multitudine de obiective turistice, astfel că plec cu regretul de a nu fi văzut măcar una din casele memoriale ori muzee dedicate marilor scriitori Cehov, Lermontov, Gorki sau Bulgakov din Oraşul de Pământ (Zemlianoi Gorod), muzeul de arte frumoase Puskin cu pictură europeană sau, de ce nu, să fi făcut o baie de aburi într-o saună din lemn, fiind „bătut” energic cu crengi de mesteacăn pentru a scoate toate impurităţile din corp, aşa cum obişnuiesc să facă moscoviţii.
N-a fost timp pentru toate, dar părăsesc Moscova cu impresii extrem de frumoase, mai bogat sufleteşte şi cu promisiunea ca, dacă Dumnezeu îmi va permite, să revin.
Alex. BLANCK
Citeşte şi Kremlin, inima Rusiei
