Călător prin lume. Salzburg, oraşul lui Mozart

Anul trecut, în ultima ediţie de dinainte de Crăciun, ne-am despărţit urându-ne La Mulţi Ani în Piaţa Primăriei din Viena, la Târgul de Crăciun. Astăzi, pentru prima călătorie din acest an, vă invit să vizităm împreună un oraş deosebit, amplasat într-un cadru natural pitoresc – Salzburg. Situat în vestul Austriei, în apropierea graniţei cu Germania, la poalele Alpilor austrieci, Salzburgul, cu peste 150.000 de locuitori, este unul dintre cele mai vizitate oraşe din Austria. Râul Salzach, care străbate oraşul cu apele sale albicioase şi năvalnice, ne duce cu gândul înapoi la minele de sare (salz = sare) din timpul romanilor, de unde şi originea numelui oraşului şi a râului, o dovadă în plus a legăturilor cu romanii, ce au ocupat această parte a ţării în anul 15 î.Hr.

Salzburgul este întemeiat în anul 700 de către episcopul Rupert, cel ce va fi sanctificat şi va deveni Sfântul Rupert şi este atestat documentar în 755. În 996, împăratul Otto al III-lea îl declară târg şi îi dă dreptul de a bate monedă proprie. Este ars până în temelii din ordinul împăratului Fr. Barbarossa în 1167 şi este reconstruit între 1177 – 1200. Devine oraş episcopal în sec. XIII, iar în 1481 este oraş imperial. Prima universitate este înfiinţată aici în 1623, pentru ca în 1756, pe 27 ianuarie, adică astăzi, să se nască W. A. Mozart. Din 1816, oraşul este alipit definitiv Austriei. Doi ani mai târziu, în biserica Sf. Nicolae, se cântă pentru prima oară unul dintre cele mai frumoase colinde din preajma Crăciunului, unul pe care sunt sigur că şi dvs. l-aţi auzit sau fredonat “Stille nacht – meilige nacht”/ “Noapte liniştită, noapte sfântă”, compus de Joseph Mohr şi Franz Gruber. Din păcate, un nou incendiu devastează oraşul, care îşi revine cu greu până în 1860, când împăratul Franz Joseph I deschide calea ferată Viena – Salzburg şi Munchen – Salzburg, ceea ce aduce revigorarea economică a oraşului şi  deschiderea autostrăzii alpine spre Grossglocker, în 1935, care va permite dezvoltarea turistică a zonei. În 1938 oraşul este ocupat de trupele germane, pentru a fi eliberat în 1945 de către trupele americane. Partea veche a oraşului este decretată de către UNESCO, din 1997, moştenire culturală mondială.

După această scurtă trecere prin istoria oraşului, vă invit să străbatem împreună acest fermecător oraş, în care se îmbină fericit vechiul şi noul, cu străzi înguste şi pitoreşti ca într-o poveste, cu biserici magnifice, dar şi săli de spectacole unde au loc, începând din 1920, celebrele festivaluri muzicale anuale.

Periplul nostru începe de undeva din apropierea acestor grădini, ce reprezintă un “must” (cerinţă obligatorie) pentru oricine vizitează oraşul. Autocarul ne lasă pe o stradă laterală şi pleacă mai departe, neavând voie să staţioneze în această zonă centrală, în timp ce noi traversăm un bulevard larg, circulat de maşini, autobuze şi troleibuze, pentru a intra printr-o poartă laterală în grădina Castelului Mirabell, clădire ce adăposteşte astăzi primăria şi unde la etajul I, într-o splendidă sală de marmură, se află salonul de căsătorii. Castelul ascunde o interesantă poveste de dragoste, arătând ce poate face un om pentru iubita sa. Este vorba despre arhiepiscopul Wolf Dietrich, care nu credea în celibat şi care  ordonă, în 1606, construirea unui castel pentru iubita sa Salomea, care la rându-i, răspunzându-i pentru dragostea sa, îi dăruieşte zece copii. Biserica catolică dezaprobă această relaţie, Dietrich fuge din Salzburg, este prins şi întemniţat în fortăreaţa ce domină şi astăzi oraşul, unde moare în 1617. Iubita sa, Salomea, este izgonită din oraş, iar notabilităţile oraşului se gândesc să şteargă această “pată neagră” din istoria oraşului şi redenumesc castelul, ce purta numele de Alteman, în Mirabell. Castelul nu impresionează decât prin istoria sa, fiind o construcţie barocă, simplă, pătrăţoasă. Grădinile, în schimb, sunt minunate.

Probabil că cei ce au văzut, cu ani în urmă, filmul “Sunetul muzicii” îşi amintesc de această grădină, multe scene fiind filmate aici. Verdele gazonului, albul statuilor şi al aleilor, fântânile arteziene, totul creează un cadru odihnitor, relaxant, plăcut ochiului. Ieşind din primărie, ne oprim pentru fotografii în faţa “Fântânii Pegas”, înfăţişând mitologicul cal înaripat şi apoi intrăm în “Grădina cu pitici”, unde ne întâmpină 11 pitici din piatră, în diferite ipostaze. Revenim apoi în grădina principală, ce are în centrul ei o fântână arteziană înconjurată de patru statui mari reprezentând elemente din natură, flancată în dreapta de “Grădina japoneză” şi în stânga de sera grădinii botanice. Părăsim grădinile Mirabell şi, trecând pe lângă Teatrul de Păpuşi, ajungem într-o piaţă mică – Makart, iar în faţa noastră, într-o clădire galbenă cu un singur etaj, se află una dintre cele două case memoriale Mozart, cea în care marele compozitor şi pianist şi-a petrecut copilăria. Trecem pe lângă o altă casă memorială, cea a marelui dirijor Herbert von Karajan, având în grădina din faţa casei o statuie a acestuia, casa fiind locul în care marele dirijor şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Pe unul din podurile peste râul Salzach intrăm în oraşul vechi, de un pitoresc greu de descris, ajungând imediat ce am trecut podul Mozart în “Uliţa Grânelor”, centru istoric şi comercial al oraşului vechi. Te trezeşti într-o lume din basmele copilăriei: o uliţă îngustă, cu magazine stânga – dreapta, atârnând în faţa lor plăcuţe din fier forjat cu numele magazinelor şi reprezentând profilul lor, datând din Evul Mediu, curţi interioare mici, pline de mister, care s-au transformat de-a lungul timpului în străduţe – ganguri – de legătură cu alte străzi. Oameni practici, localnicii au transformat aceste ganguri în mici artere comerciale de un pitoresc deosebit. Ne oprim în faţa clădirii galbene cu ferestre albe de la nr. 9, casa în care s-a născut astăzi, 27 ianuarie, cu 259 de ani în urmă, la ora 8 seara, Wolfgang Amadeus. Facem obişnuitele fotografii, admirăm firmele acelea diferite, vitrinele frumos împodobite şi trecând pe lângă turnul cu ceas al vechii primării, intrăm în piaţa centrală a oraşului, veche de secole, unde vara poţi cumpăra tot felul de fructe şi legume, piaţă care iarna se transformă în “Târgul de Crăciun” renumit în întreaga Europă. Multe tonete oferă obiecte de artizanat, mici amintiri din Salzburg, pe care neapărat trebuie să fie imprimată şi figura lui Mozart. Cumpărăm şi noi câteva pentru cei de acasă şi făcând stânga pentru a ajunge la “Domul” din Salzburg, centrul oraşului vechi.

O biserică din timpul lui Rupert este extinsă în sec. VIII şi XII, devenind cel mai mare Dom romanic din regiunea vorbitoare de limbă germană. În 1598, un incendiu îi distruge cupola centrală şi biserica este dărâmată. Reconstruită în 1614, sanctificată în 1628, catedrala este terminată în 1655. Interiorul este impresionant prin sobrietatea sa rece, albul stâlpilor şi cupola Domului. Aici a fost botezat Mozart, în cristelniţa ce se află în faţa altarului, iar copil fiind adesea a cântat la orga aflată aici, în dreapta altarului.

În larga piaţă creată prin construcţia catedralei vedem staţia de pornire a trenuleţului, care din 1892 duce turiştii spre fortăreaţa Hohensalzburg, ce domină această parte a oraşului. Construcţia acesteia a început în 1077, când arhiepiscopul Gebhardt, care îl susţinuse pe Papa Grigore al VII-lea în lupta pentru tron, împotriva regelui Henrich al IV-lea, temându-se de răzbunarea acestuia din urmă, construieşte această fortăreaţă. Un alt arhiepiscop, Leonhard de Keutschach, care locuieşte aici tot din motive de siguranţă personală, extinde clădirea centrală şi amenajează somptuoase camere princiare, pentru ca în 1861 împăratul Franz Joseph să clădească cetatea Hohensalzburg. O atenţie deosebită merită camerele princiare, cu sala aurită, cu coloane de marmuă şi o bibliotecă impresionantă.

Coborâm în acelaşi trenuleţ cu cremalieră şi odată ajunşi jos ne îndreptăm spre Piaţa Mozart, ce are în mijlocul ei statuia în mărime naturală a fiului oraşului. Poate vă mai amintiţi că acum un an, un controversat bust al regizorului Sergiu Nicolaescu a stârnit multe discuţii, spunându-se că bustul respectiv ar semăna cu oricine în afară de Sergiu Nicolaescu. Ei bine, acelaşi lucru se poate spune şi despre statuia lui Mozart, construită în 1842, despre care specialiştii sunt de părere că nu ar avea nimic în comun cu marele compozitor. Nefiind specialişti, nu ne rămâne decât să-i aducem un omagiu compozitorului, pentru ceea ce a compus.

Părăsim piaţa prin aceleaşi străduţe de poveste, admirăm unele magazine care, deşi este vară, expun podoabe pentru pomul de Crăciun de o rară frumuseţe, ieşim pe malul râului şi ne îndreptăm spre autocarul nostru, care ne va duce mai departe prin Europa.

Am petrecut o dimineaţă plină în acest oraş al muzicii, al festivalurilor, dar şi punct de plecare spre minunatele sale împrejurimi – un oraş fermecător, liniştit, care îţi rămâne mult timp întipărit în memorie. Nu degeaba marele umanist german Alex. Humboldt spunea: “Zonele Salzburg, Napoli şi Constantinopole sunt cele mai frumoase din lume”.

În nr. viitor: Florenţa – un muzeu în aer liber