Călător prin lume. Istanbul, oraşul de pe şapte coline şi două continente (2)

Ne-am despărţit în numărul trecut la ieşirea din Palatul Topkapi. Vă propun să ne continuăm vizita trecând pe lângă Muzeul de Arheologie, unde printre exponate se poate vedea şi sarcofagul lui Alexandru cel Mare şi să ne îndreptăm spre podul Galata, cel care uneşte oraşul vechi cu oraşul nou.

Coborâm spre Bosfor şi lăsăm în partea dreaptă gara din Istanbul, punctul terminus al liniei Paris – Istanbul, linia ferată a celebrului “Orient Express” care trecea şi prin ţara noastră, model de inspiraţie şi pentru câteva opere literare. Ajungem la pod, o emblemă a oraşului ce separă Cornul de Aur de Bosfor, construit cu aproape 95 de ani în urmă. Este un pod mobil ce se ridică, permiţând ambarcaţiunilor mai mari să treacă dintr-o parte în alta. La capătul lui, în partea stângă, se află Turnul Galata, construit de genovezi în sec. XIV, pe locul unde împăratul Justinian construise un turn în sec. VI. Astăzi, turnul complet refăcut, adăposteşte un bar de noapte, iar seara, luminile sale anunţă vremea pentru a doua zi, fiecare culoare reprezentând o altă temperatură. De pe podul străbătut zi şi nopate de un şuvoi neîntrerupt de maşini, pod ce se mişcă sub picioarele noastre, privim în stânga, peste Cornul de Aur, numit aşa datorită culorii apei din golf la apusul soarelui şi zărim cartierul Fanar (Fener), cartierul creştin al vechiului Istanbul, populat în timpurile vechi de greci, locul de unde se alegeau domnii fanarioţi trimişi în ţările române în timpul domniilor fanariote. În partea dreaptă a podului, jos, lângă apa Bosforului, se află o piaţă de peşte şi mici restaurante ce-ţi servesc peştele proaspăt prins din apa de culoarea cerului a Bosforului. Fiind prea devreme pentru un astfel de răsfăţ culinar, trecem pe lângă turn şi ajungem în cartierul Karaköy, întâmpinaţi de strigătele vânzătorilor ambulanţi ce vând pe tarabele lor de la covrigi cu susan la fructe, încălţăminte sau ceasuri. Traversăm două străduţe şi ajungem la “Tunel”, un fel de metrou, de fapt un tren cu cremalieră, compus din două vagoane din lemn, construit în 1875 (al doilea după metroul londonez),  care te urcă sau coboară pe o distanţă de doar 573 de metri între Karaköy şi celebra stradă comercială Istiklal. La capătul tunelului ne aşteaptă strada cu cele mai frumoase magazine, cu lucruri care, după părerea mea, pot rivaliza oricând cu cele văzute la Paris sau Milano. Strada este străbătută dintr-un cap în altul de un vechi tramvai din lemn cu două vagoane, aşa cum arăta tramvaiul în 1872, când a fost introdus în Istanbul şi care astăzi reprezintă o atracţie turistică în sine. Strada, plină ochi cu turişti şi localnici, este flancată de magazine, cafenele, săli de jocuri distractive sau clădiri ale câtorva consulate (Suedia, SUA, Franţa). Nu refuzăm o călătorie cu tramvaiul de lemn şi ajungând la capătul liniei, pătrundem într-o piaţă largă – Piaţa Taksim. În faţa parcului unde acum câţiva ani s-au desfăşurat adevărate lupte de stradă între protestatarii regimului şi forţele de ordine, admirăm statuia lui Mustafa Kemal – Atatürk – părintele Turciei moderne, probabil cel mai iubit fiu al acesteia (nu există magazin sau casă fără un tablou sau o fotografie a acestuia), primul preşedinte al Turciei, cel care a schimbat complet faţa ţării.

Lăsăm piaţa plină de turişti în urma noastră şi coborâm de pe una dintre cele şapte coline ale oraşului, pe lângă fostul stadion de fotbal Beşiktaş (astăzi demolat), spre malul Bosforului şi spre minunatul Dolmabahçe, ultimul palat al sultanilor. De câte ori am trecut pe lângă el am fost impresionat de poarta enormă de la intrare, o dantelărie în marmură albă. Şi acum, când trec pe sub ea, simt acelaşi lucru.

A fost construit în 1853 de către sultanul Abdul Mecit I. O vizită prin acest palat, astăzi muzeu, impresionează prin risipa de bogăţie: nenumărate cristaluri, covoare mari şi scumpe, marmură de diferite culori, porţelanuri, mobilă preţioasă. Vizităm sala tronului, numeroasele încăperi, dar şi haremul. Într-una din încăperi vedem patul în care a încetat din viaţă, pe 10 noiembrie 1938, la ora 9.05, Kemal Atatürk şi suntem impresionaţi de faptul că toate ceasurile palatului au fost oprite la acea oră.

Ieşim apoi în grădinile palatului, a căror frumuseţe nu e cu nimic mai prejos decât cea a clădirii albe din marmură.  De pe o terasă privim apa Bosforului şi cele două poduri “aruncate” peste el, unind malul european de cel asiatic, peste care trec zilnic peste 500.000 de maşini. Urmărim cu privirea numeroasele vaporaşe ce străbat Bosforul de la un mal la celălalt, principale căi de legătură înaintea construirii celor două poduri, dar care au rămas şi astăzi importante mijloce de transport între cele două părţi ale Istanbulului.

Nu cred că există cineva care, ajuns la Istanbul, să nu fi vizitat Marele Bazar, renumit în întreaga lume. A fost construit în 1461 şi este un oraş în oraş, cu sute de străduţe şi cu peste 4000 de magazine ce vând orice ţi-ar putea trece prin minte. Se spune că dacă nu ai găsit ceva în bazar, acel ceva nu există. Aur, argint, piele, artizanat, obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de cult, alimente, dulciuri, ceramică, covoare şi câte şi mai câte. În afară de bazarul acoperit, cu cele 61 de străzi ale sale, pe alte sute de străduţe negustorii te îmbie să le treci pragul, să bei un excelent ceai de mentă sau o cafea turcească şi să te tocmeşti pentru un preţ mai bun. Merită să intri într-un magazin de covoare şi stând pe o banchetă, sorbind din ceaiul, sucul sau cafeaua ta, să urmăreşti spectacolul prezentării covoarelor, de la cele mai mici carpete, la uriaşele covoare de zeci de metri pătraţi sau să priveşti o ţesătoare ce îţi demonstrează cum se lucrează manual un covor.

Părăsim bazarul acoperit, coborâm străduţele pavate cu piatră, înţesate cu prăvălii şi tarabe şi ne îndreptăm spre Bazarul Egiptean, construit în 1660, “parfumat” cu sutele de mirodenii aduse din întreaga lume. Standurile frumos aranjate sunt o adevărată încântare a ochiului, dar şi una olfactivă. Demn de remarcat este şi faptul că între 250.000 şi 400.000 de oameni trec zilnic pe străduţele bazarul şi că în 2014 a fost vizitat de peste 91 de milioane de persoane.

Ieşim spre Podul Galata şi prin cartierul Eminönu urcăm spre o colină pe care se află cea mai mare moschee din Istanbul, Moscheea lui Suleyman Magnificul – Suleymaniye.

Construită de un mare arhitect, care şi-a pus amprenta pe multe edificii ale timpului între 1550 – 1557, arhitectul Sinan , moscheea este înconjurată de un adevărat complex care cuprinde o şcoală religioasă – Medrassa – bibliotecă, băi, cantină pentru săraci, dar şi o vastă grădină în care se află cimitirul în care, în nişte clădiri octogonale, sunt adăpostite sarcofagele sultanului Suleyman şi ale familiei sale, cu excepţia soţiei sale favorite, Roxelana, care este îngropată într-un pavilion separat.

Interiorul pavilioanelor, bine luminate, este împodobit cu plăci de faianţă şi încrustaţii în marmură, iar sarcofagele metalice aurite sunt împodobite cu pietre preţioase. Interiorul moscheei are un plan dreptunghiular, cu coloane de porfir, granit roz sau marmură, iar cupola sa, înălţată la 53 de metri, cu un diametru de 26,5 metri, poate fi văzută de la mare distanţă.

Părăsim întregul complex, coborâm prin nişte străzi înguste cu mici magazine ce vând tot felul de lucruri şi ne îndreptăm spre oraşul nou, care ne întâmpină cu forfota unei mari metropole de peste 14 milioane de locuitori.

Istanbulul, ca destinaţie turistică, se află între primele cinci oraşe din lume, fiind vizitat în 2012 de 11,6 milioane de turişti ce au adus zeci de milioane de dolari în visteria oraşului. Aeroportul din Istanbul a fost în 2013 gazda a 51 de milioane de pasageri, clasându-se pe locul cinci în Europa. Dar iată că, pe lângă atracţiile turistice ale oraşului, turismul de sănătate câştigă din ce în ce mai mult loc, tot mai mulţi oameni, inclusiv români, apelând la serviciile de înaltă calitate ale clinicilor şi spitalelor de aici. Există 137 de spitale, dintre care 100 particulare, ce asigură diferite tratamente, pe primul loc aflându-se operaţiunile cu laser pe ochi, dar şi tratamentele de înfrumuseţare. Oraşul se dezvoltă continuu şi se construieşte extrem de mult, în special în partea asiatică; se ridică un al treilea pod peste Bosfor, între părţile europeană şi asiatică; se construiesc stadioane de fotbal şi uriaşe săli de sport – Ulker Sports Arena (13.800 locuri), noi cartiere, totul într-un ritm trepidant.

Dacă sunteţi în Istanbul nu puteţi să rataţi o plimbare cu vaporaşul pe apele limpezi şi reci ale Bosforului, până în locul în care acesta se întâlneşte cu Marea Neagră, o bună ocazie să admiraţi vilele şi casele de vacanţă, precum şi numeroasele restaurante şi cluburi de pe malurile sale.

Trei zile sunt suficiente pentru a cunoaşte acest oraş fabulos. Agenţiile de turism organizează în general excursii de cinci zile cu autocarul, la preţuri moderate, dintre care trei petrecute efectiv în Istanbul. Mergeţi! Pe drum veţi traversa strâmtoarea Çanakkale (Dardanele), oraşul Edirne, fostul Adrianopole (vezi pacea de la Adrianopole), veţi putea vedea o parte din această ţară în care se construieşte continuu şi, în final, vibrantul oraş încărcat de istorie, situat pe două continente şi şapte coline, care se numeşte Istanbul.

În nr. viitor: Dubai, între cel mai… şi cea mai…

Istanbul, prima parte: http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2015/04/calator-prin-lume.html