Apropierea turneului final al Campionatului Mondial de football, care va avea loc în Brazilia vara aceasta îmi prilejuieşte amintiri dintre cele mai plăcute, avute cu ocazia unei excursii în acest fabulos oraş.
Tocmai mă întorsesem din Cuba, când agenţia de turism cu care colaboram m-a sunat şi m-a anunţat: pleci la Carnaval la Rio. Era un vis de pe vremea când eram copil şi ştiam de Pelé, Maracana sau Copacabana, ca într-o zi să văd Rio.
Şi iată-mă, împreună cu un grup de 15 turişti în “burta” unui Boeing uriaş, părăsind Europa în plină iarnă şi după un zbor de peste 12 ore, aterizând la Rio în plină vară.
Rio de Janeiro sau Râul de Ianuarie a fost descoperit de un explorator portughez, Gaspar de Lemos, în ianuarie 1502 şi care a considerat golful un râu, iar de aici numele oraşului cu peste 6 milioane de locuitori şi adăugând zona metropolitană peste 11 milioane, al doilea oraş ca mărime după Sao Paolo, cu 17 milioane. Multă vreme capitala ţării, din 1764 până în 1960, Rio a pierdut această titulatură când capitala a fost mutată la Brasilia, un oraş futurist, mult discutat la vremea respectivă, socotit un oraş pentru secolul XXIII, cu o populaţie de “doar” 2 milioane de locuitori.
Rio, oraşul contrastelor, este aşezat într-un splendid golf Guanabara, la poalele unei coline de 710 m – Corcovado (Cocoşatul), fiind dominat de un adevărat simbol al oraşului, dar şi al Braziliei, statuia lui Cristo Redendor – Cristos Mântuitorul, ridicată în 1822 cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenţei Braziliei de sub dominaţia portugheză. Statuia reprezentându-l pe Iisus Hristos cu braţele desfăcute, ca şi cum ar proteja oraşul, are o înălţime de 38 m, din care statuia propriu-zisă are 30 m, iar deschiderea braţelor este de 28 m. Statuia are o greutate de 1.145 tone şi este confecţionată din beton. Este interesant faptul că în soclul statuii, înalt de 10 m, se află o mică capelă. Uriaşa statuie, care parcă pluteşte deasupra golfului Guanabara, este situată în pădurea Tijuca, o rezervaţie naturală unde accesul auto este interzis.
Coborând de pe Corcovado, ne continuăm periplul nostru prin acest oraş minune, vizitat în fiecare an de peste 4,5 milioane de turişti din întreaga lume. Şi pentru că se aproprie Cupa Mondială, următorul popas nu-l putem face decât pe legendarul “Maracana”, templul fotbalului, care anul acesta va găzdui finala Cupei Mondiale şi martor al multor succese, dar şi drame, cum ar fi înfrângerea Braziliei de către Uruguai cu scorul de 1-2 în finala din 1950, în faţa unei asistenţe record de 220.000 de spectatori. O adevărată dramă naţională, căci Uruguai era considerată o victimă sigură, după ce Brazilia trecuse de Spania cu 6-1 şi de Suedia cu 7-1, în timp ce Uruguai remizase cu Spania şi învinsese Suedia cu 3-1.
Stadionul pe care noi toţi îl ştim “Maracana” se numeşte, de fapt, “Estádio Jornalista Mário Filho”, cel care a avut ideea construirii stadionului şi a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru acest stadion şi a cărui statuie poate fi văzută în faţa stadionului. Maracana şi-a redus treptat capacitatea la 150.000, apoi 110.000, ajungând ca astăzi, după ample renovări, să numere 78.000 de locuri. Vizionarea unui meci în tribunele sale reprezintă un “must” – obligaţie pentru fiecare fan al fotbalului care ajunge la Rio. Este un spectacol extraordinar, dar şi un lux pentru mulţi, datorită sărăciei populaţiei.
Dar despre aceasta, despre Carnaval, Copacabana, favele şi “Căpăţâna de zahăr” vă invit să mă însoţiţi în numărul viitor.
Alex Blanck
