Săptămâna care a trecut, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, la Casa Tineretului s-a desfăşurat a doua ediţie a JazzRock Festival, singurul festival din România în care se poate asculta jazz clasic, dar şi jazzrock. Organizator a fost, ca şi anul trecut (nici nu se putea altfel), Liviu Briciu, cofondatorul şi deţinătorul Clubului Live, singurul club de muzică din oraş şi unul dintre puţinele din ţară, dintre cele apreciate şi frecventate de marile formaţii muzicale ale României. În Clubul Live se poate asculta muzică bună de toate genurile, mai puţin manele. Situat la parterul Casei Tineretului, clubul a fost fondat în 1996, dar numai în ultimii 11 ani a avut o activitate neîntreruptă. Pe mica scenă a clubului, au evoluat, în aproape 270 de concerte, cele mai cunoscute trupe muzicale româneşti. De asemenea, numeroase formaţii străine au venit, de-a lungul timpului, la Câmpina ca să cânte la Club Live. Cu implicarea şi finanţarea unor sponsori generoşi (de la care s-au primit circa 35.000 de lei), dar şi cu sprijinul financiar al municipalităţii câmpinene (de la bugetul local au fost alocaţi 15.000 de lei), Liviu Briciu a reuşit, şi în acest an, să aducă la festival trupe renumite de jazz şi de jazzrock (un gen muzical mixt, cu 80% jazz şi 20% rock). Ba unele formaţii au cântat şi un stil de muzică între funkblues şi jazz. În prima zi, pe scena Clubului Live, a evoluat formaţia Kiba Band Experience, din care fac parte Kiba (unul dintre cei mai buni basişti români ai momentului), Marius Ciupi (la tobe) şi Sergiu Moldovan (clape). Următoarele zile ale festivalului, 3 şi 4 august, s-au desfăşurat în aer liber, pe o mare scenă amenajată la marginea Ştrandului Tineretului, cu o participare numeroasă din partea unui public spectator avid de muzică bună, pentru care au fost amenajate bănci de lemn şi umbrele protectoare. S-au remarcat formaţiile Traveler Quartet, Acoustiq D’effect (în care cântă renumitul pianist Petrică Andrei), Marcian Petrescu&Trenul de noapte, George Sărluceanu&Felix Moldovean, Youvenis. În această ediţie, în premieră, au fost invitate să participe la festival trupe tinere şi mai puţin cunoscute, formate în special din adolescenţi, care au cântat în deschiderea recitalurilor prezentate de trupele consacrate. Deşi mai puţin cunoscute, aceste trupe au dovedit că membrii lor nu sunt deloc lipsiţi de talent. Vineri, în deschidere, a cântat o trupă de la Întorsura Buzăului, răsplătită cu multe aplauze şi comentarii elogioase pentru prestaţia oferită. Sâmbătă, în deschiderea ultimei zile a festivalului, au evoluat cu mult succes, susţinuţi frenetic de public, băieţii de la trupa locală Wasted talents, fostă Hibris, formată din liceeni şi studenţi câmpineni (Bogdan Mihăilescu – chitară solo, Bogdan Minuţ – chitară armonie, Rudolf Leica – chitară bas, Eduard Alexiu – tobe).
Una peste alta, festivalul a fost o mare reuşită şi a avut numai cuvinte de laudă din partea tuturor spectatorilor participanţi. Iar dacă această manifestare artistică de mare ţinută va deveni o tradiţie (există toate şansele să se întâmple acest lucru), Câmpina şi iubitorii săi de muzică bună vor avea numai de câştigat. A.N.
Una peste alta, festivalul a fost o mare reuşită şi a avut numai cuvinte de laudă din partea tuturor spectatorilor participanţi. Iar dacă această manifestare artistică de mare ţinută va deveni o tradiţie (există toate şansele să se întâmple acest lucru), Câmpina şi iubitorii săi de muzică bună vor avea numai de câştigat. A.N.