“Am încercat să dăruim bolnavilor internaţi în Spitalul Voila
o rază de lumină”
- Interviu cu Ioan Simion, preşedintele firmei Confind şi ctitorul bisericii
Acum cinci ani, Consiliul Local Câmpina a aprobat trecerea în administrarea Spitalului de Psihiatrie Voila a unui teren în suprafaţă de 1000 m.p., situat în curtea spitalului, în vederea realizării unei biserici ortodoxe. Ulterior, s-au mai cedat încă vreo 150 m.p. pentru clopotniţă. Dreptul de administrare a terenului de către spital este transmis pe toată durata existenţei sfântului lăcaş. Adică pentru câteva sute de ani. Un timp al cărui sfârşit este greu de imaginat. Un timp care te duce cu gândul la eternitate. Pentru Câmpina şi zona de nord a judeţului, construirea unei biserici în incinta unui spital constituie o premieră. Constructorul lăcaşului de cult este firma Confind, cea mai importantă societate comercială din Câmpina, care a asigurat întreaga finanţare (ridicarea edificiului, dar şi împodobirea acestuia cu mobilier şi obiecte de cult). De fapt, adevăratul ctitor al bisericii este Ioan Simion, preşedintele CA din societatea Confind, care a avut iniţiativa construirii acestei Case a Domnului în incinta celui mai mare spital câmpinean (ca număr de paturi), cu un gând cât se poate de curat şi de creştinesc: alinarea suferinţelor bolnavilor şi grăbirea reintegrării acestora în societate. În 2008, proiectul bisericii a fost demarat, iar constructorul angajat de Confind s-a apucat de lucru. Un lucru în care s-au investit nu doar foarte mulţi bani, ci şi foarte multă osârdie, multă trudă, mult zel. O ardoare fierbinte şi febrilă, cu multă transpiraţie şi inspiraţie, i-a învăluit pe toţi participanţii la această lucrare (finanţatori, proiectanţi, constructori), cuprinşi de importanţa săvârşirii unui lucru sfânt. Peste câteva zile, biserica ce-i are ca patroni spirituali pe Sfântul Pantelimon şi pe Sfânta Filoteia va fi sfinţită de înalţi prelaţi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, întru desăvârşirea lucrării Domnului pe acest pământ. Am stat, recent, de vorbă cu Ioan Simion, “părintele pământean” al frumoasei biserici din curtea Spitalului Voila, pentru a afla ce resorturi intime l-au mânat spre această lucrare plăcută lui Dumnezeu.
Reporter: Credeţi în maxima “Cine a sădit un pom, a crescut un copil şi a înălţat o casă nu a trecut degeaba prin viaţă”?
Ioan Simion: Da, cred, pentru că spune ceva despre omul respectiv. Dacă n-ai făcut cele trei lucruri (şi nu numai), nu ştii ce înseamnă munca şi viaţa.
Rep:V-aţi gândit să îmbogăţiţi aforismul amintit, adăugându-i noi valenţe şi înlocuind “înălţarea unei case” cu “înălţarea unei biserici”?
I.S.: Nici chiar aşa. Pentru că nu sunt prea mulţi oameni cei care pot construi o biserică (deşi mulţi şi-ar dori-o).
Rep.: Sunteţi printre cei mai filantropi oameni de afaceri din Câmpina. Aţi schimbat în bine multe vieţi prin donaţiile şi sponsorizările dvs. Totuşi, cum v-a venit ideea construirii bisericii de la Spitalul Voila?
I.S.: Ideea de a construi o biserică mi-a încolţit de multă vreme în minte. Pentru a o transpune în practică trebuiau însă îndeplinite multe condiţii: să găseşti un amplasament favorabil, să ştii pe cine “va deservi” biserica, să găseşti fondurile necesare, să îndrăzneşti să abordezi o astfel de lucrare fără să-ţi fie teamă de un eşec. Încet-încet, am început să mă documentez, fără grabă, le-am spus colegilor, dar era mai mult un vis, nu un plan concret. Într-o bună zi, în urmă cu circa cinci ani, m-am trezit vizitat de doctorul Gabriel Ţintărescu şi preotul Răzvan Stoian. Scopul vizitei lor era unul modest: o mică sponsorizare pentru Capela Spitalului de Psihiatrie Voila. Această rugăminte a declanşat scânteia necesară pentru a lua hotărârea care întârzia de multă vreme! Hotărârea de a construi o biserică! Am aflat că la Voila sunt internaţi aproximativ 500 de bolnavi simultan. M-am gândit că numai 10% dintre ei dacă şi-ar dori să meargă la biserică, s-ar justifica existenţa unui sfânt lăcaş în curtea spitalului. Având deja încurajările soţiei şi dorinţa părinţilor, gândindu-mă cât de utilă le-ar putea fi o biserică bolnavilor din acest spital, le-am spus celor doi vizitatori ai mei că nu vreau doar să sponsorizăm capela, ci să construim din temelii o biserică. O biserică frumoasă şi durabilă, care să dăinuie multe secole. Aşa a început totul. Doctorul Ţintărescu şi părintele Stoian au preluat din zbor ideea şi au început să se preocupe de problema terenului. Mai departe, nu intru în detalii… Au trecut cinci ani şi, peste câteva zile, se va face târnosirea acestei biserici. Astfel, visul meu a devenit realitate!
Rep.: Cât de grea este ctitorirea unei biserici?
I.S.: Edificiul unei biserici reprezintă ceva cu totul deosebit! Biserica nu este pur şi simplu o clădire. Este un spaţiu sacru, înălţător. Este un spaţiu care te poate transfigura, te poate apropia de cele sfinte, te poate face alt om. În biserică nu intri forţat, ci numai chemat, numai dacă ai o pornire, o chemare lăuntrică. Intri pentru că vrei să-ţi găseşti liniştea interioară, vrei să te simţi mai curat, mai bun, mai aproape de Dumnezeu. Am început cu documentarea, dar am avut şi marele noroc să găsesc un om deosebit care m-a ajutat enorm: preotul Iustin Marchiş de la Biserica Stavropoleos din Bucureşti. Fără dânsul, biserica n-ar fi ieşit niciodată aşa cum a ieşit: o adevărată bijuterie! Prin dânsul am reuşit să găsim arhitectul cel mai potrivit: Ana Maria Goilav. Domnişoara arhitect s-a angajat în această lucrare gratis! N-a pretins niciun ban! Puţini oameni ar face astăzi un astfel de gest. S-au făcut multe variante de arhitectură, au fost comentate, analizate, criticate, pentru ca, în final, să se accepte varianta pe care o puteţi admira duminică, 11 noiembrie 2012. Sute de ani această frumoasă biserică va străluci în mijlocul spaţiului verde unde a fost amplasată. Proiectul de rezistenţă a fost făcut de inginerul Cristian Vişoiu din Ploieşti, tot fără bani (îi mulţumesc şi pe această cale!). Constructorul bisericii este inginerul Eusebiu Ursu (prin firma sa), care “a înghiţit” multe în cei cinci ani de lucru: a făcut probe, a făcut şi refăcut lucrări, a încercat soluţii noi, a ascultat o mulţime de opinii. A strâns din dinţi şi a vrut să demonstreze că poate construi o biserică. Şi a reuşit! Un alt punct de sprijin l-am avut în părintele Moga, de la biserica din Slobozia, care, pentru că deja construise o biserică, a putut să ne dea multe sfaturi practice, să ne lămurească o serie de lucruri, să ne călăuzească în dificila misiune începută. Revin însă la părintele Iustin Marchiş. Fără ideile, sfaturile şi cunoştinţele sale, fără gustul estetic, exigenţa, duritatea şi severitatea manifestate în toate etapele proiectării şi construcţiei bisericii, nu s-ar fi realizat niciodată ceea ce s-a realizat! Dânsul şi-a sacrificat din timpul preţios şi a mers cu noi peste tot unde a fost necesar. Am văzut zeci de mănăstiri şi biserici, am ascultat şi respectat cu stricteţe părerile sale, am vizitat multe cimitire, capele, am fost şi în Grecia, la Muntele Athos. Părintele ne-a îndrumat în toate etapele construcţiei; de la gard până în vârful clopotniţei. Pentru tot efortul dânsului, îi mulţumesc şi îi voi rămâne permanent îndatorat!
Rep.: Puteţi să ne daţi câteva elemente descriptive ale lăcaşului de cult?
I.S.: Biserica are o lungime de 16 metri şi o lăţime maximă de 6 metri. Tencuiala exterioară este deosebit de interesantă. Trebuie admirată în linişte. Ziua şi noaptea, vara şi iarna. Mereu va prezenta câte o noutate, câte o imagine inedită prin umbre şi culori. Pardoseala este realizată din calcar de Vraţa (Bulgaria), şi are încălzire pe sub piatră (deci, în afara caloriferelor). În clopotniţă sunt montate două clopote din bronz (800 kg şi 400 kg), turnate în România, dar prelucrate şi acordate în Germania. Sunetul lor este o adevărată încântare. Sper ca şi pentru cei internaţi în spital să fie la fel, să-i transpună într-o altă lume, a meditaţiei divine, să constituie o legătură între lumea pământeană şi spirit. Descrierea mea este sărăcăcioasă. Biserica trebuie văzută, studiată şi admirată in linişte. Cred că va plăcea tuturor. Şi acum, şi peste sute de ani.
Rep.: Prin această biserică, aţi încercat, până la urmă, să transmiteţi un mesaj de reîntoarcere la tradiţiile creştine şi la o viaţă mai curată, mai aproape de Dumnezeu?
I.S.: Am încercat să dăruim bolnavilor internaţi în Spitalul Voila o rază de lumină, o speranţă pentru viitor, o mână de ajutor în dificilul drum spre vindecare. Când se vor întoarce acasă, sper ca bolnavii să-şi aducă aminte de frumoasa bisericuţă din curtea spitalului, de orele petrecute în linişte sub bolţile lăcaşului, la lumina lumânărilor aprinse. Poate că, astfel, legătura lor cu viaţa cotidiană se va înfiripa mai repede, iar ei se vor putea reintegra mai uşor în familie şi societate.
Rep.: Cine va participa la sfinţirea bisericii?
I.S.: Târnosirea Bisericii Spitalului Voila, cu hramurile Sf. Mare Mucenic Pantelimon şi Sf. Mare Muceniţă Filoteia, va avea loc pe 11 noiembrie şi va fi oficiată de P.S. Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoţi.
Rep.: În plină campanie electorală, nu vă este teamă de posibila politizare a evenimentului de către unii politicieni locali?
I.S.: Nu mă interesează politica şi politicienii! Nu cred că un asemenea eveniment şi un asemenea edificiu, care vor dăinui sute de ani, ar putea fi umbrite de gestul necugetat al vreunui politician (dacă va veni vreunul!). Eu nu invit niciun politician la Sfinţire, în afara autorităţilor municipiului Câmpina. Dacă vor veni şi politicieni neinvitaţi vor fi bineveniţi, dar sper că vor asculta slujba în linişte şi, timp de trei-patru ore, se vor gândi la deşertăciunile lumeşti şi la greşelile făcute de guvernanţi! Dumnezeu le va lumina mintea şi-i va îndemna să facă numai lucruri bune, în favoarea oamenilor. Sper…
Ioan Simion: Da, cred, pentru că spune ceva despre omul respectiv. Dacă n-ai făcut cele trei lucruri (şi nu numai), nu ştii ce înseamnă munca şi viaţa.
Rep:V-aţi gândit să îmbogăţiţi aforismul amintit, adăugându-i noi valenţe şi înlocuind “înălţarea unei case” cu “înălţarea unei biserici”?
I.S.: Nici chiar aşa. Pentru că nu sunt prea mulţi oameni cei care pot construi o biserică (deşi mulţi şi-ar dori-o).
Rep.: Sunteţi printre cei mai filantropi oameni de afaceri din Câmpina. Aţi schimbat în bine multe vieţi prin donaţiile şi sponsorizările dvs. Totuşi, cum v-a venit ideea construirii bisericii de la Spitalul Voila?
I.S.: Ideea de a construi o biserică mi-a încolţit de multă vreme în minte. Pentru a o transpune în practică trebuiau însă îndeplinite multe condiţii: să găseşti un amplasament favorabil, să ştii pe cine “va deservi” biserica, să găseşti fondurile necesare, să îndrăzneşti să abordezi o astfel de lucrare fără să-ţi fie teamă de un eşec. Încet-încet, am început să mă documentez, fără grabă, le-am spus colegilor, dar era mai mult un vis, nu un plan concret. Într-o bună zi, în urmă cu circa cinci ani, m-am trezit vizitat de doctorul Gabriel Ţintărescu şi preotul Răzvan Stoian. Scopul vizitei lor era unul modest: o mică sponsorizare pentru Capela Spitalului de Psihiatrie Voila. Această rugăminte a declanşat scânteia necesară pentru a lua hotărârea care întârzia de multă vreme! Hotărârea de a construi o biserică! Am aflat că la Voila sunt internaţi aproximativ 500 de bolnavi simultan. M-am gândit că numai 10% dintre ei dacă şi-ar dori să meargă la biserică, s-ar justifica existenţa unui sfânt lăcaş în curtea spitalului. Având deja încurajările soţiei şi dorinţa părinţilor, gândindu-mă cât de utilă le-ar putea fi o biserică bolnavilor din acest spital, le-am spus celor doi vizitatori ai mei că nu vreau doar să sponsorizăm capela, ci să construim din temelii o biserică. O biserică frumoasă şi durabilă, care să dăinuie multe secole. Aşa a început totul. Doctorul Ţintărescu şi părintele Stoian au preluat din zbor ideea şi au început să se preocupe de problema terenului. Mai departe, nu intru în detalii… Au trecut cinci ani şi, peste câteva zile, se va face târnosirea acestei biserici. Astfel, visul meu a devenit realitate!
Rep.: Cât de grea este ctitorirea unei biserici?
I.S.: Edificiul unei biserici reprezintă ceva cu totul deosebit! Biserica nu este pur şi simplu o clădire. Este un spaţiu sacru, înălţător. Este un spaţiu care te poate transfigura, te poate apropia de cele sfinte, te poate face alt om. În biserică nu intri forţat, ci numai chemat, numai dacă ai o pornire, o chemare lăuntrică. Intri pentru că vrei să-ţi găseşti liniştea interioară, vrei să te simţi mai curat, mai bun, mai aproape de Dumnezeu. Am început cu documentarea, dar am avut şi marele noroc să găsesc un om deosebit care m-a ajutat enorm: preotul Iustin Marchiş de la Biserica Stavropoleos din Bucureşti. Fără dânsul, biserica n-ar fi ieşit niciodată aşa cum a ieşit: o adevărată bijuterie! Prin dânsul am reuşit să găsim arhitectul cel mai potrivit: Ana Maria Goilav. Domnişoara arhitect s-a angajat în această lucrare gratis! N-a pretins niciun ban! Puţini oameni ar face astăzi un astfel de gest. S-au făcut multe variante de arhitectură, au fost comentate, analizate, criticate, pentru ca, în final, să se accepte varianta pe care o puteţi admira duminică, 11 noiembrie 2012. Sute de ani această frumoasă biserică va străluci în mijlocul spaţiului verde unde a fost amplasată. Proiectul de rezistenţă a fost făcut de inginerul Cristian Vişoiu din Ploieşti, tot fără bani (îi mulţumesc şi pe această cale!). Constructorul bisericii este inginerul Eusebiu Ursu (prin firma sa), care “a înghiţit” multe în cei cinci ani de lucru: a făcut probe, a făcut şi refăcut lucrări, a încercat soluţii noi, a ascultat o mulţime de opinii. A strâns din dinţi şi a vrut să demonstreze că poate construi o biserică. Şi a reuşit! Un alt punct de sprijin l-am avut în părintele Moga, de la biserica din Slobozia, care, pentru că deja construise o biserică, a putut să ne dea multe sfaturi practice, să ne lămurească o serie de lucruri, să ne călăuzească în dificila misiune începută. Revin însă la părintele Iustin Marchiş. Fără ideile, sfaturile şi cunoştinţele sale, fără gustul estetic, exigenţa, duritatea şi severitatea manifestate în toate etapele proiectării şi construcţiei bisericii, nu s-ar fi realizat niciodată ceea ce s-a realizat! Dânsul şi-a sacrificat din timpul preţios şi a mers cu noi peste tot unde a fost necesar. Am văzut zeci de mănăstiri şi biserici, am ascultat şi respectat cu stricteţe părerile sale, am vizitat multe cimitire, capele, am fost şi în Grecia, la Muntele Athos. Părintele ne-a îndrumat în toate etapele construcţiei; de la gard până în vârful clopotniţei. Pentru tot efortul dânsului, îi mulţumesc şi îi voi rămâne permanent îndatorat!
Rep.: Puteţi să ne daţi câteva elemente descriptive ale lăcaşului de cult?
I.S.: Biserica are o lungime de 16 metri şi o lăţime maximă de 6 metri. Tencuiala exterioară este deosebit de interesantă. Trebuie admirată în linişte. Ziua şi noaptea, vara şi iarna. Mereu va prezenta câte o noutate, câte o imagine inedită prin umbre şi culori. Pardoseala este realizată din calcar de Vraţa (Bulgaria), şi are încălzire pe sub piatră (deci, în afara caloriferelor). În clopotniţă sunt montate două clopote din bronz (800 kg şi 400 kg), turnate în România, dar prelucrate şi acordate în Germania. Sunetul lor este o adevărată încântare. Sper ca şi pentru cei internaţi în spital să fie la fel, să-i transpună într-o altă lume, a meditaţiei divine, să constituie o legătură între lumea pământeană şi spirit. Descrierea mea este sărăcăcioasă. Biserica trebuie văzută, studiată şi admirată in linişte. Cred că va plăcea tuturor. Şi acum, şi peste sute de ani.
Rep.: Prin această biserică, aţi încercat, până la urmă, să transmiteţi un mesaj de reîntoarcere la tradiţiile creştine şi la o viaţă mai curată, mai aproape de Dumnezeu?
I.S.: Am încercat să dăruim bolnavilor internaţi în Spitalul Voila o rază de lumină, o speranţă pentru viitor, o mână de ajutor în dificilul drum spre vindecare. Când se vor întoarce acasă, sper ca bolnavii să-şi aducă aminte de frumoasa bisericuţă din curtea spitalului, de orele petrecute în linişte sub bolţile lăcaşului, la lumina lumânărilor aprinse. Poate că, astfel, legătura lor cu viaţa cotidiană se va înfiripa mai repede, iar ei se vor putea reintegra mai uşor în familie şi societate.
Rep.: Cine va participa la sfinţirea bisericii?
I.S.: Târnosirea Bisericii Spitalului Voila, cu hramurile Sf. Mare Mucenic Pantelimon şi Sf. Mare Muceniţă Filoteia, va avea loc pe 11 noiembrie şi va fi oficiată de P.S. Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, împreună cu un sobor de preoţi.
Rep.: În plină campanie electorală, nu vă este teamă de posibila politizare a evenimentului de către unii politicieni locali?
I.S.: Nu mă interesează politica şi politicienii! Nu cred că un asemenea eveniment şi un asemenea edificiu, care vor dăinui sute de ani, ar putea fi umbrite de gestul necugetat al vreunui politician (dacă va veni vreunul!). Eu nu invit niciun politician la Sfinţire, în afara autorităţilor municipiului Câmpina. Dacă vor veni şi politicieni neinvitaţi vor fi bineveniţi, dar sper că vor asculta slujba în linişte şi, timp de trei-patru ore, se vor gândi la deşertăciunile lumeşti şi la greşelile făcute de guvernanţi! Dumnezeu le va lumina mintea şi-i va îndemna să facă numai lucruri bune, în favoarea oamenilor. Sper…
A.N.
