Știri

Biblioteca Municipală “Dr. C-tin Istrati” la a 65-a aniversare

Marţi, 23 septembrie, citadela cărţii câmpinene, Biblioteca Municipală “Dr. C.I. Istrati”, a sărbătorit 65 de ani de existenţă.
Printre oficialităţile locale prezente s-au numărat primarul Horia Tiseanu, preşedintele comisiei de cultură a Consiliului Local – Florin Frăţilă, consilierii Marian Dulă şi Viorel Bondoc, precum şi alţi oaspeţi, profesori şi numeroşi elevi.
“În acest an – a subliniat Liliana Ene – Biblioteca Municipală împlineşte 65 de ani de lectură şi informare. Cu o puternică tradiţie culturală, marcată de multe dintre personalităţile culturii româneşti, Câmpina se poate lăuda cu o primă bibliotecă publică înfiinţată încă din anul 1906 de către un comitet ce îl avea preşedinte pe Bogdan Petriceicu Hasdeu, având la bază o donaţie de 4500 de volume a domnului C.I. Istrati. Actuala bibliotecă a început să funcţioneze în anul 1949 (biblioteca căminului cultural), în 1950 (biblioteca centrală), în 1957 (biblioteca raională), în 1969 (biblioteca orăşenească), iar din 1993, Biblioteca «Dr. C.I. Istrati»”.
Expunerea documentară a fost însoţită de proiecţii adecvate cu imagini de la diverse activităţi organizate în ultimii ani, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, concursuri pentru elevi, simpozioane.
La finalul acestui scurt istoric, Liliana Ene, directorea Bibliotecii, a prezentat asistenţei întregul personal: Mihăilescu Elena, Leotescu Lenuţa, Angheloiu Roxana şi Bocanu Eleonora şi a înmânat diploma “Cititorul anului”, împreună cu un set de cărţi, celor mai fideli prieteni ai bibliotecii: Ivan Mircea, Gheorghiu Eugen, Ludoșan Eugenia, Roșculeț Dan, Secelean Daniela, Tache Anastasia, Tudose Sergiu, Guef Andreea, Furiș Ioana și Guti Daniel.
Simpozionul, deosebit de bogat şi variat, a cuprins un program artistic pregătit de elevii Şcolii “B P. Hasdeu”, precum şi un scurt recital de rondeluri dedicat Bibliotecii la a 65-a aniversare de Ştefan Al. Saşa.
Partea a doua a manifestării a continuat cu patru lansări de carte: “Jocul fantasticului în proza lui Mircea Eliade” (autor Elena Cernica), “Pactul conversaţiei” (de Constantin Trandafir), “Năvala norilor” (de Iulian Moreanu) şi “Anonima” (de Diana Trandafir).
În paralel cu sesiunea de autografe acordate de cei patru autori, participanţii au avut prilejul să treacă în revistă expoziţiile de carte veche, carte nouă şi carte în limba engleză, să primească gratuit nr. 6 şi 7 ale Revistei “Urmuz” şi nr. 1 şi 2 ale Buletinului Informativ “Biblioteca de Câmpina”. 
Theodor MARINESCU

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare