Știri

Azi, CSM are un examen greu în deplasare

Astra III Ploieşti – CSM Câmpina
Etapa a XIII-a a Ligii A Prahova a programat azi, 1 noiembrie, de la ora 14.00, partida Astra III Ploieşti – CSM Câmpina. Echipa lui Ionică Burchi, aflată pe locul al cincilea după remiza albă din etapa precedentă de pe teren propriu cu Unirea, vrea să-şi revigoreze „adevărul” şi să revină pe podiumul clasamentului, acesta fiind de altfel şi obiectivul stabilit de conducerea clubului pentru acest sezon.
După amicalul de sâmbătă, 3-1 cu AFC Brebu prin golurile marcate de Negreanu, Hromei şi Olteanu, CSM şi-a continuat programul obişnuit şi speră să facă azi după-amiază o figură frumoasă în faţa Astrei. Tot lotul CSM-ului este valid, astfel încât este de aşteptat ca antrenorul Burchi să apeleze la acelaşi „11” cu care a început şi partida din etapa precedentă.
La fel ca la toate celelalte deplasări, conducerea CSM Câmpina pune la dispoziţia suporterilor un autocar pentru deplasarea la stadionul „Prahova” din Ploieşti, acolo unde se va disputa partida Astra III Ploieşti – CSM Câmpina. Autocarul suporterilor va pleca la ora 12.45 din faţa hotelului „Muntenia”, din centrul Câmpinei.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare