Am văzut şi câmpineni fericiţi!
A trecut şi cea de-a treia ediţie a „Serbărilor Toamnei” de la Câmpina. Nu a fost nici mai bună, dar nici mai rea decât alte festivaluri asemănătoare, dar sigur a fost influenţată de starea vremii – a plouat şi a fost destul de rece în week-end-ul trecut. Despre acest festival s-ar putea spunea multe… Acum, depinde din ce unghi priviţi lucrurile. Puteţi spune că ediţia din acest an nu a adus nimic nou comparativ cu anii precedenţi, că au fost cam aceleaşi standuri, aceleaşi terase, aceiaşi comercianţi şi aceleaşi produse, că pastrama a ajuns la un preţ record – 700.000 lei vechi kilogramul, că discursurile oficialităţilor au fost lungi şi plictisitoare.
Dar, în acelaşi timp, aţi fi putut remarca vizita – în premieră la acest festival – a unei delegaţii din Kumanovo, localitate din Macedonia înfrăţită cu municipiul Câmpina, prezenţa tot pentru prima oară a unei oficialităţi judeţene, subprefectul Gabriel Hornoiu (care, parcă pentru a compensa prezenţa sa, a vorbit foarte mult şi… nu a spus nimic), că politicenii locali au reacţionat la apelul primarului Tiseanu, iar la festival au fost prezenţi consilieri de la toate formaţiunile politice reprezentate în Consiliul Local, că invitata specială a festivalului, interpreta de muzică populară Merima, din Serbia, a fost
o prezenţă agreabilă, care a încântat spectatorii zgribuliţi, că Anda Adam a încins atmsofera, iar Horia Brenciu a dovedit că este un adevărat show-man…
Pe parcursul celor două zile ale festivalului am văzut şi câmpineni fericiţi. Pentru că, din păcate, pentru mulţi este singurul prilej dintr-un an întreg de a ieşi cu familia la un mic şi a putea asculta şi vedea gratuit un spectacol cu asemenea invitaţi. Fie şi numai pentru atât şi festivalul şi-a atins scopul.