ATITUDINEA NU DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII

Uniunea Europeană este foarte grijulie cu tot felul de aspecte ale societăţilor europene, dezvoltând de-a lungul timpului tot felul de politici generoase, mai mult sau mai puţin transpuse în realitate. Una dintre ele este egalitatea de şanse care se referă, pe scurt, la oferirea aceloraşi condiţii atât bărbaţilor cât şi femeilor. O cauză nobilă, demnă de a fi frumos reglementată. Este imposibil să nu remarci faptul că anumite sectoare de activitate din România sunt atinse de acest virus în proporţii mult mai mari decât altele. De ce? Criteriul care departajează fundamental este cel al posibilităţii obţinerii de bani, cât mai mulţi bani şi cât mai uşor cu putinţă. Cu greu vei mai observa un profesor ai cărui copii să dorească să urmeze calea părintelui. Oricum sacrificul în folosul comunităţii este o noţiune care îşi dă duhul, prioritară fiind ascensiunea socială prin orice mijloace. De altfel, profesorul singur are grijă să-şi descurajeze copiii pentru a nu o apuca pe aceeaşi cale dureroasă. Însă observăm mulţimea notarilor ai căror copii devin şi ei notari, preluând din mers afacerea foarte bănoasă. Observăm cum preoţii îşi instruiesc copiii în aceeaşi artă a slujirii dezinteresate a Domnului şi, chiar dacă iniţial copilul a apucat-o pe o altă cale (una greşită), el este adus înapoi la făgaş. Pus să facă rapid o Facultate de Teologie la fără frecvenţă. Puterea banului, ochiul dracului, este mare. Primari îşi împing în faţă fiii sau chiar soţiile (atunci când primarul este arestat – caz real în comuna Băneşti, judeţul Prahova) pentru a le lua locul, uneori reuşind, alteori nu, măcar în acest domeniu, câmpul de manevră este mai limitat, mass-media fiind mai atentă la dinamica nepotismului activ. Doctori şi avocaţi îşi pregătesc copiii pentru a le lua locul. Pentru a-i băga. Profesori universitari îşi promovează copiii asistenţi, preparatori, lectori. Sau prin Ministerul Afacerilor Externe (cazul fiului doamnei Zoe Petre). Nu-i vorba că şi preşedintele Traian Băsescu şi-a băgat fiica în loc călduţ, la umbră, ferit de intemperii. Ca de altfel şi soţiile celor doi lideri ai actualei puteri. PE atrage în mod irezistibil! Cine nu ar face-o? Dar şi ce copil nu ar dori un astfel de tratament preferenţial? Care beizadea ar renunţa la privilegiile oferite de statut pentru a înfrunta singur viaţa nemiloasă? Cine ar renunţa la Mercedesul clasa C sau D în favoarea unui amărât de Logan? Sau la nenumăratele scurtături pe care le oferă accesul la sfera înaltă. „Lasă că vine tata” se împleteşte foarte bine cu „ştiti bă cine sunt io?” În favoarea acestor practici  se poate aduce ca argument faptul că progeniturile au un exemplu nemijlocit acasă şi sunt inspirate de calibrul profesional al părintelui. Este posibil ca acest tipar să funcţioneze în multe cazuri însă pare a fi mai degrabă minoritar pentru că dorinţa de protejare a părintelui care-şi bagă copilul sau îi predă la cheie funcţia, primează. Este logic ca fiecare părinte să-i dorească tot binele din lume copilului, să-l ajute, să-l îndrume, să-i ofere expertiză chiar dacă nordicii nu prea ar fi de acord. Ei preferă metoda flying from the nest. Mai mult, statul chiar îi ajută pe tinerii care doresc să se desprindă de propriul camin. La un moment dat, aşa, cam odată cu majoratul, copilul trebuie să înfrunte viaţa singur, să plece de acasă (la studii,  la muncă sau pur si simplu, călătorind prin lume, pentru a o descoperi şi a se descoperi) să se descurce pe picioarele lui, fapt care ar trebui sa fie idealul oricarui parinte normal. Probabil că şi acesta este unul din motivele pentru care societăţile nordice sunt la ani lumină faţă de stătuta noastră societate de sorginte balcano-sovietică. Răspândirea acestui model de avansare şi de evidenta inserţie socială este nocivă şi dăunătoare pentru întreaga societate românească pentru că, în primul rând, creează un dezavantaj din start celor care nu au părinţi notari, avocaţi, preoţi, doctori, politicieni, profesori universitari, preşedinţi de ţară şi care au dificultăţi mult mai mari de a accede la astfel de poziţii sociale superioare, indiferent, de cele mai multe ori, de pregătirea lor. În al doilea rând, dezechilibrează societatea şi creează o atmosferă stătută. Ce chef de muncă şi învăţătură să ai când pilosul oricum ajunge mai repede şi mai bine decât tine?
Construcţia unui traseu uman, a unui destin unic se aseamănă izbitor de mult cu construcţia unei case (iar cei care au ridicat una ştiu cât de complicat este întregul proces!) Un destin uman se construieşte de la fundaţie, (cei şapte ani de acasă), primele ziduri, (şcoala primară), placa de la parter, poate chiar grinzile (gimnaziul, liceul), continuând uneori cu facultatea (poate scara de acces către etaj?). Poate că etajul reprezintă ceea ce vei face cu adevărat în viaţă. Diferenţa între cei care aleg să-şi conducă singuri existenţa şi cei care din comoditate şi interes preferă să-şi lase părinţii să le traseze călduţul viitor este dată de ridicarea unuia sau mai multor etaje. Prima categorie o face cu răbdare, cu minuţiozitate, uneori dând înapoi, alteori, de multe ori, eşuând dar măcar încercând, în timp ce cea de a doua categorie, cea a protejaţilor, primeşte trei-patru etaje la cheie. Şi nu numai la roşu ci gata utilate, cu reţelele de utilităţi trase, parchet gros de culoarea mahonului acoperind duşumelele, fotolii şi canapele moi de calitate, tablouri scumpe sau doar sisteme home cinema performante, piei de urs şi de bizon. Colecţia întreagă Ioniţă sau Salam sau Caşcaval. Mult caşcaval. Garaje pline. Masseratti aspirator de gagici. Lux. Departe de noi ideea existenţei unei egalităţi absolute sau că orice muncă ar trebui răsplătită cu aceeaşi sumă de bani. Ne place piaţa liberă, ar trebui să îndrăgim concurenţa. Nici măcar în comunism nu s-a reuşit o astfel de egalizare. Din pacate, din ce in ce mai mult, condiţia reuşitei în Valahia rezidă în a te naşte bine sau a te încuscri cât mai bine. De altfel, sistemul naş-fin reprezintă un barometru perfect al oamenilor puternici din ţară. Cu cât un om are mai mulţi fini cu atât este mai bogat, deţinând  mai multă avuţie/ putere (cea simbolică a fost înlocuită de cea fizică brută, însă ambele conferă la stabilirea unui statut social de prim ordin). Această încuscrire mai reprezintă şi un avantaj viitor căci niciodată nu poţi şti ce şi unde ajunge finul! Din această perspectivă terre-a-terre societatea valahă nu a depăşit feudalitatea, existând în continuare relaţiile de vasalitate (suzeran-vasal).
Sufocarea tocmai a acestei aerisiri şi circulaţii  sociale reprezintă un simptom îngrijorator care nu prevesteşte nimic bun pentru (nici)o ţară chiar dacă la final, fiind conştient de strâmtul, neterminatul etaj pe care l-ai ridicat tu, prin propriile tale forţe de-a lungul unei vieţi, poţi fi mult mai fericit şi mândru decât cele patru primite cadou de la mama şi tata! Se pare că totuşi avem acest imens defect naţional: nu reuşim să tragem mari concluzii din marşul nostru naţional prin istorie iar experienţele sunt doar pretexte pentru a compila patriotarde manuale de istorie care ne servesc declarativ mândria de a fi român. Uitând că aceasta are nevoie mai degrabă de un prezent funcţional şi nu de o istorie ficţionalizată! În plus, din păcate, Uniunea Europeană este neputincioasă în a stăvili astfel de practici neloaiale, anticoncurenţiale cu toate instituţiile ei. Nu ar fi bun un Mecansim de Cooperare şi verficiare în domeniul nepotismului?