Știri

Asfaltare de mântuială, peste bălării, bolovani şi… canalizare

Pe strada Nouă (ce ironie!), în week-end-ul trecut s-au executat lucrări de asfaltare de către firma IREM Construct. O metodă total nouă, nebrevetată, probabil, dar asupra căreia aşteptăm punctul de vedere al celor care vor trebui să semneze recepţia finală a lucrării – s-a turnat peste bălării, peste bolovani, iar în două locuri s-au astupat chiar şi gurile de canalizare pluvială! Nu mai vorbim că traficul auto nu a fost oprit, că oamenii au lucrat fără a fi protejaţi de maşinile de pe strada Ecaterina Teodoroiu… Cât despre calitatea asfaltului şi a bordurilor pe care aceeaşi firmă le aşează într-un mod “original”, nu mai avem nici un comentariu. Probabil că la recepţia lucrării va fi greu de văzut ce este sub asfalt, dar pot fi întrebaţi oamenii care locuiesc în zonă şi care au asistat la una dintre cele mai mari bătăi de joc ale unei lucrări pe bani publici!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare