Casa Sociala a Constructorilor (CSC) a plătit, în intervalul noiembrie 2009 – februarie 2010, fonduri de protecţie socială însumând 8,76 milioane de lei, pentru 9.355 de salariaţi ai societăţilor membre. Astfel, până la data de 24 februarie 2010, au beneficiat de protecţia socială prin CSC (ca alternativă la trimiterea în şomaj) salariaţii din 56 de societăţi de construcţii. „În acest început de an în care activitatea din construcţii a fost serios afectată, inclusiv prin înregistrarea celor mai scăzute temperaturi din România din ultimii 25 de ani, Casa Socială a Constructorilor este pregătită să onoreze în continuare, cu promptitudine, solicitările societăţilor membre şi ale companiilor cu capital românesc, mixt sau integral străin, care vor decide să adere la organizaţia noastră în perioada următoare”, susţin reprezentanţii CSC. Dintre firmele ai căror angajaţi au beneficiat de plăţi prin CSC se numără şi două din Câmpina – Cirex şi Fibec.Odată cu plata indemnizaţiilor din fondurile disponibile ale fiecărui agent economic membru, CSC a virat şi obligaţiile bugetare aferente acestora. În cei 11 ani de la înfiinţare, Casa Socială a Constructorilor a acordat protecţie socială unui număr de peste 239.000 de salariaţi din construcţii, cărora li s-au plătit indemnizaţii totalizând peste 104 milioane de lei.