Alfred Dumitriu, sculptor: “Arta, ca şi credinţa, are puterea de a-l detaşa pe om de animal”

– Fiecare operă din expoziţia „Cele 10 porunci”, vernisată recent, pare a ascunde o taină. Care este misterul acestor lucrări?

– O distinsă doamnă mi-a comandat să încerc să dau formă temei „Cele 10 porunci”. Oricum, tot ceea ce fac se află sub imperiul Decalogului şi, în general, toţi oamenii şi tot ceea ce facem. Am gândit mult timp şi ideea a apărut ca un fulger. Am dorit, în primul rând, să o anunţ pe dânsa că am găsit o rezolvare la această comandă, iar doamna a ţinut să-mi precizeze că mi-a făcut o recomandare, nu o comandă. Iubesc răsăritul pe malul mării, acolo unde se întâlnesc cerul, marea, pământul, omul şi lumina. Pentru mine este o sursă de inspiraţie. O altă idee e pornită de la o vorbă bătrânească: „Dacă vrei să-ţi cunoşti cel mai mare duşman, te uiţi în oglindă.” Şi pentru că primele cinci porunci ale Decalogului se referă la dialogul dintre om şi Dumnezeu, iar ultimele cinci porunci se referă la dialogul dintre oameni, am considerat că, cel mai bine, aceste dialoguri pot fi purtate cu propria conştiinţă în faţa unei oglinzi. Am imaginat fiecare dintre cele 10 porunci ca pe un răsărit deasupra mării sub forma unor traforuri care sugerează discul solar, o suprafaţă de oglindă, iar reflectarea luminii pe valurile mării e sugerată de textele poruncilor scrise în limba originală.

– Este o lucrare cu implicaţii filozofice, ideatice?

– Este o lucrare interactivă, în care vizitatorul se opreşte în faţa fiecărei staţiuni, citeşte textul poruncii scris mare sub fiecare staţiune şi îşi priveşte facies-ul în oglindă. În acest moment, chipul reflectat în soare devine el lumină, sursă pentru ceea ce este în jur. Poruncile Decalogului ne interpelează pe fiecare dintre noi, indiferent de popor, tradiţie culturală sau vârstă. Ele simbolizează esenţa umanităţii. De aceea, imediat după cel de-al II-a Război Mondial, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, textul acesteia fiind asemănător Decalogului. De altfel, Decalogul există în toate religiile mari ale lumii şi aceasta ar putea fi cea mai bună motivare a păcii în lume. E limpede că nu va exista pace mondială fără pace religioasă, dar nu va exista nici pace religioasă fără trezirea conştiinţei în fiecare din noi. Aceste idei se regăsesc în cartea „ Cele 10 porunci”, ale zilelor noastre, scrisă de André Chouraqui. Întrucât respectarea poruncilor presupune, în primul rând, iubire faţă de Creator şi faţă de semeni, în expoziţie am inserat şi tema “Cuplului”. Plecând de la un artefact al Culturii Gumelniţa, un vas ceramic pe fundul căruia se află un cuplu, am făcut o lucrare, de asemenea interactivă, “Pomul Vieţii”.

– Ce semnificaţii ascunde acest pom al vieţii?

– Am interpretat artefactul sub forma unui disc solar, iar sub el am aşezat un pom, ca o bancă, având la rădăcină un simbol masculin şi la ramuri un simbol feminin şi am invitat cuplurile aflate la vernisaj să se aşeze, făcând fotografii pe care urmează să le dăruiesc. Fotografiile în sine devin o lucrare în care oamenii de vârste diferite, eventual aparţinând raselor diferite, trăiesc un moment de afecţiune ce rămâne imortalizat. “Iubirea este un elan al fiinţei care în esenţa ei se detaşează spre Cel Iubit pentru a se uni cu preaînalta sa lumină”, a spus filozoful evreu Bahya ibn Paqud.

– Ce alte lucrări mai pot fi admirate în cadrul expoziţiei?

– Mai sunt expuse alte şase lucrări pe care le numesc tot „Pomul vieţii”, în care doi arbori se unesc într-o singură coroană. Coroana, de fapt, este o piatră. Lucrările sunt aşezate pe un soclu de sticlă, luminate la bază, creând un efect plăcut şi misterios în acelaşi timp. Este o încercare de a face trimitere la regnul vegetal şi regnul mineral. Pentru ca vizitatorii să-şi amintească de această expoziţie, în afară de fotografii, am oferit şi câte un mărţişor sub forma unui plic, pe care este stampată câte una din cele 10 porunci şi în interiorul căruia se află seminţe de floarea-soarelui, planta care priveşte lumina. Fiecare poate să le planteze în faţa casei sau a blocului şi atunci meditaţia asupra poruncilor poate aduce binele în jur.

– Este interacţiunea tactilă o cale importantă de a experimenta arta, în special sculptura?

– Simţul tactil este cel mai important simţ. Din stadiul de embrion, omul relaţionează cu mediul numai prin simţul tactil. Pentru un sculptor, a cărui menire este să dea formă concretă stărilor, emoţiilor, ideilor, sigur că folosirea simţului tactil este cea mai importantă. Sculptura este limbajul artistic accesibil orbilor.

– Aveţi multe lucrări expuse în spaţiul public, inclusiv în Câmpina.  Ce diferenţe există între o sculptură creată pentru spaţiul public şi una de interior?

– O adevărată lucrare de artă este purtătoarea unei puteri magice care dăruieşte privitorului stări benefice. De aceea mulţi oameni se preocupă cu multă dăruire şi interes de decorarea spaţiilor în care locuiesc şi asta pentru a se simţi cât mai bine acolo unde petrec mult timp cu familiile. Totuşi, în momentul în care iese din casă, pe străzi, în oraş, în parcuri, omul ar trebui să se simtă la fel de bine, pentru că spaţiul vital nu se termină în locuinţă, se continuă şi în exteriorul acesteia. Şi sigur, în măsura în care există o preocupare pentru acest aspect, cu lucrări adevărate ca dimensiune şi tematică, oraşele pot fi înfrumuseţate.

– Care a fost cea mai mare provocare în viaţa dumneavostră de artist?

– Eu trăiesc o provocare continuă şi întotdeauna cea din ultimul moment îmi pare a fi cea mai mare.

– Ce rol joacă un artist în societate?

– Arta este definită de părintele esteticii ca fiind o activitate specific umană care nu foloseşte la nimic. Arta începe acolo unde simţurile nu mai ajung. De aceea, se poate spune că, practic, arta ca şi credinţa, are puterea de a-l detaşa pe om de animal. Când cineva intră în Galeria mea, citeşte pe peretele din faţă, o lucrare, o grafică a unui artist din Germania, o întrebare: „Eşti fericit?”, iar când pleacă citeşte, pe peretele de la ieşire, crezul meu: „Arta este, a fost şi va fi cel mai performant mijloc de comunicare a celor mai subtile trăiri umane, mereu în devenire, fără reguli şi fără limite. Toţi oamenii sunt deopotrivă artişti şi consumatori de artă.”

Andreea Ştefan