Știri

Adrian Păunescu la Câmpina

Vineri dimineaţă, întreaga naţiune a primit cutremurată vestea dispariţiei fizice a poetului Adrian Păunescu. Hulit de unii, considerat poet naţional de alţii, Adrian Păunescu rămâne în mod incontestabil una dintre marile valori ale civilizaţiei româneşti. 
Dincolo de faptul arhicunoscut că avea o vilă la Breaza, care este încă denumită de localnici „Vila Păunescu“, deşi poetul nu mai are demult nicio legătzră cu imobilul propriu-zis, am încercat să căutăm în arhive mărturii ale trecerii lui Adrian Păunescu prin Câmpina. Nu au fost foarte multe, dar ele sunt puternice, aşa cum era şi personalitatea marelui poet.
Cenaclul Flacăra, la începutul anilor ‘80
Printre cele peste 1600 de reprezentaţii ale Cenaclului Flacăra între septembrie 1973 şi iunie 1985, se numără şi o prezenţă la Câmpina. Aceasta s-a produs undeva la începutul anilor ‘80, atunci când stadionul Poiana a fost arhiplin, nefăcând faţă cererii masive a tuturor celor care doreau să urmărească pe viu electrizanta evoluţie a lui Adrian Păunescu şi a mai tinerilor săi colegi.  
Lansare de carte în 1997
Pe 5 februarie 1997, Casa Cărţii din Câmpina găzduia lansarea cărţii „Infracţiunea de a fi“ de Adrian Păunescu. 
În presa vremii am găsit o serie de referiri la acest eveniment. Astfel, chiar în ziarul „Vremea“, condus de Adrian Păunescu, a apărut următorul material: 
„În ziua de 5 februarie 1997, la Câmpina, a avut loc o nouă lansare a volumului de poezii «Infracţiunea de a fi» de Adrian Păunescu. «Casa Cărţii» arhiplină (circa 200 de oameni) a găzduit, vreme de o oră şi jumătate, dialogul poetului cu iubitorii poeziei sale, dar şi cu cei veniţi să se afirme prin întrebări incomode. Editura Libra (Ion şi Daniela Tomescu) şi Ion Mircea au organizat excelent manifestarea, încheiată cu autografe şi cu o întâmplare de muzică şi poezie a Cenaclului «Totuşi iubirea». Poetul a recitat din versurile sale, cedând apoi microfonul Tatianei Stepa, Anei-Maria Păunescu şi lui Andrei Păunescu, pentru câteva cântecele reprezentative din repertoriul cenaclului. Seara, la şedinţa de lucru a cenaclului, desfăşurată la Grupul Şcolar de Petrol şi Gaze, au participat, pe lângă membrii echipei lui Adrian Păunescu, 20 de intelectuali localnici, printre care părintele Valeriu Andreescu, care a şi cântat“.
Despre acelaşi eveniment au mai apărut ample materiale în paginile ziarelor locale „Jurnalul de Prahova“ şi „Telegraful de Prahova“.  În acesta din urmă, sub semnătura lui Tiberiu Stanciu, se precizează: 
„Despre volumul «Infracţiunea de a fi», autorul spune că este «o carte scrisă în mare parte în anul 1996, de cel care nu a încetat să vibreze poetic», «o carte a tinereţii la maturitate sau a maturităţii nedoritoare să cedeze şi să devină previzibilă», «o carte armă, a slăbiciunilor omeneşti şi a încăpăţânării de a le învinge, prin acest autovaccin total care este poezia». La 24 decembrie 1996 a avut loc la Bucureşti prima lansare a acestui volum, iar Câmpina, care este «o brazdă unde se poate semăna spirit», este cel de-al doilea oraş care beneficiază de ultima sa operă. Cum era de aşteptat, Adrian Păunescu a recitat o poezie din volum, «Ţara noastră fără conţinut», poezie scrisă în august 1996, la Băile Herculane. Micuţa Ana-Maria, acompaniată la chitară de fratele său Andrei, a interpretat un cântec, bineînţeles pe versurile lui Adrian Păunescu. Grupul care l-a însoţit pe scriitor a dat glas celebrului «Doamne, ocroteşte-i pe români!», după care poetul a răspuns cu dezinvoltură la întrebări“.
Prezent la înmormântarea doctorului Florea Dinu
Ultima prezenţă a lui Adrian Păunescu la un eveniment public la Câmpina a fost în anul 2000, la înmormântarea bunului său prieten, doctorul Florea Dinu. Atunci, la căpătâiul celui dispărut, Păunescu a ţinut un vibrant şi emoţionant discurs.
După 10 ani, la înmormântarea lui Adrian Păunescu, a fost prezent şi câmpineanul Adrian Dinu, fiul doctorului Florea Dinu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare