Știri

Adevărul despre coiful de aur de la Coţofeneşti

– Mărturii inedite –
Celebrul COIF DE AUR a fost descoperit în anul 1926, în satul Coţofeneşti, la Poiana Vărbilău, zona Melăcheşti, punctul „Fântâna roşie“, fiind apreciat ca „unul dintre cele mai frumoase şi mai elocvente vestigii pe care ni le-a lăsat preistoria noastră“. Coiful (considerat un obiect de paradă dacic, în greutate de 725 de grame aur fin, iar împreună cu fragmentele recuperate, numite de localnici „năsturei“, „banuţi“ etc, o greutate de 770 grame, datat în jurul anilor 400 î.C.) a aparţinut, după toate probabilităţile, unui şef de trib sau chiar al unei uniuni de triburi.
Istoria zbuciumată a COIFULUI DE AUR de la Coţofeneşti a atras, ca un magnet, numeroşi cercetători, istorici, scriitori şi jurnalişti dornici de afirmare, însă lucrărilor lor asupra acestui subiect, cu mici excepţii, conţin informaţii: eronate (anul descoperirii comorii diferă de la un autor la altul: 1927 sau 1928, după Emanoil Popescu, în articolul „Mingea de aur“ publicat în „Formula AS“ nr. 902/ ianuarie 2010; 1928 după N. Dumitrescu, în articolul „Consiliul Judeţean pleacă cu ATV-urile după comoara lui Dromichete“, ziarul „Prahova“; fabulaţii (coiful „a fost descoperit în timp ce se ara“, după N. Dumitrescu); confuzii („Învăţătorul – confundat cu preotul Gheorghe Marinescu, cel care a contribuit decisiv la identificarea şi conservarea coifului de aur – în timp ce se afla în vizită la familia copilului găsitor, a observat nişte «năsturei» galbeni“, după Emanoil Popescu); lacune (în nicio lucrare/ articol nu este precizat numele bijutierului care a cercetat coiful ş.a.).
Dintre personalităţile prahovene implicate în studierea comorii de la Coţofeneşti, amintim pe eminentul istoric Nicolae Simache – părintele muzeelor prahovene şi pe profesorul emerit Paul D. Popescu – istoric şi publicist de marcă. Dacă de la primul istoric avem puţine date concrete legate de „Fenomenul Coţofeneşti“, în schimb, de la scriitorul Paul D. Popescu deţinem volumul „Carte pentru Vâlcăneşti“, Ed. Libertas, 2008, unde, pe mai multe pagini, este prezentată istoria COIFULUI DE AUR. Din păcate, în pofida precizărilor autorului – „Lucrurile de mai sus le-am aflat chiar de la preotul Gheorghe Marinescu, în vara anului 1944“ – recent, profesorul Ştefan Gh. Marinescu, fiul preotului Gheorghe Marinescu, născut (atenţie!) în satul Coţofeneşti la 29 august 1928, contestă o serie de date în legătură cu: anul descoperirii coifului de aur, împrejurările, persoanele implicate şi etapele descoperirii obiectului, contactul direct al preotului Gh. Marinescu cu coiful etc., prezentându-ne declaraţia autentică pe care o publicăm, în exclusivitate, în rândurile ce urmează.
             Theodor MARINESCU
„Era în vara anului 1926 (s.n.), când doi copii (Simion şi Cojocaru), păscând oile, s-au adăpostit sub un nuc în urma unei ploi vijelioase. Torenţii de apă au scos la iveală părţi dintr-un obiect strălucitor.
După ce ploaia a încetat, cei doi copii au scos din pământ obiectul care-i fascinase.

Copilul Simion l-a purtat pe cap mai bine de două săptămâni, în timp ce mergea cu oile la păscut.
S-au mai jucat cu acest obiect (coiful) fraţii Simion prin casă. Din acest motiv s-au desprins din coif şi câţiva „bănuţi“ ce-l ornau. Plictisit de-atâta joacă cu coiful, tatăl copilului l-a suit pe vârful coteţului, lăsându-l acolo până în primăvara anului 1927.
Tânărul preot Marinescu Gheorghe ajunge cu botezul la familia Simion. Este atras de „bănuţii“ sclipitori aruncaţi prin casă. Roagă pe tatăl copilului să-i dea şi lui un „bănuţ” să-l analizeze la un bijutier.
Între timp, cetăţeanul îi spune că „bănuţii“ sunt desprinşi dintr-un obiect (o tinichea) care este aruncat pe coteţ. Preotul n-a avut atunci curiozitatea să vadă obiectul.
Faptul că preotul s-a mirat de strălucirea „bănuţului” i-a dat de bănuit săteanului.
A doua zi, cetăţeanul ia obiectul de pe coteţ şi pleacă cu el la Ploieşti. Ajunge la argintarul (bijutierul) Moreanu. Acesta (argintarul) dă cetăţeanului o sumă frumuşică de bani, spunându-i că-i compus din ceva aramă şi alte metale.
După două săptămâni merge şi preotul Marinescu cu „bănuţul“ la Ploieşti, la un alt bijutier, care-i confirmă pe loc că „bănuţul“ este din aur. Revenit în sat, preotul merge la Simion acasă şi îi spune că „bănuţul“ este din aur, şi-i cere acestuia să-i arate obiectul.
Săteanul îi mărturiseşte preotului că a dat obiectul argintarului Moreanu din Ploieşti.
Auzind că obiectul este de aur, cetăţeanul pleacă din nou la Ploieşti, la Moreanu, cerându-i alţi bani. Moreanu îi oferă o sumă dublă, luându-i şi o declaraţie că a vândut obiectul şi nu are nicio altă pretenţie.
Aflând de toate aceste peripeţii cu coiful, preotul Gh. Marinescu pleacă la Bucureşti, la Muzeul de Istorie, unde lasă şi un memoriu. Nu se întreprinde nimic, considerând că sunt simple fabulaţii ale unui tânăr preot de 22 de ani…
După aproximativ o lună, preotul Gh. Marinescu pleacă din nou la Bucureşti, de data aceasta împreună cu învăţătorul Vasilache (un moldovean, tot tânăr, de 20 de ani). La insistenţele acestora, cei de la Bucureşti au afirmat că nu pot face o descindere la Moreanu fără date concrete. Era la mijloc inviolabilitatea domiciliului. Au promis însă că vor trimite o echipă de arheologi la faţa locului şi, dacă vor găsi ceva urme, vor merge la Moreanu la Ploieşti.
Duminica următoare, după slujba de la biserică, afară aşteptau câţiva necunoscuţi. Erau de la Muzeul de Istorie din Bucureşti. Preotul ia şi pe învăţătorul Vasilache şi pleacă împreună cu cei de la Bucureşti la locul unde se bănuia că a fost găsit coiful. La acest grup se mai ataşează câţiva săteni cu sape şi lopeţi. După două zile de săpături se găsesc resturi („bănuţi”) din coif.
Cetăţeanul Simion vâzând zarva de la locul unde a fost găsit coiful pleacă imediat la Ploieşti la Moreanu.
Acesta, intuind ce se poate întâmpla, ia coiful (pe care nu-l transformase în bijuterii) şi-l duce la Bucureşti, la Muzeul de Istorie. I se acordă o sumă de zeci de ori mai mare decât suma pe care i-o oferise el lui Simion. Când echipa de arheologi a ajuns la Ploieşti, la Moreanu, coiful era deja la Bucureşti. Aceasta este adevărata poveste a coifului de aur de la Coţofeneşti. Orice altă descriere este fabulaţie sută la sută.
Am considerat că este de datoria mea să redau aidoma faptele aşa cum s-au desfăşurat“.

6 Comentarii  

  1. Dle. Marinescu ,studiul publicat de dv. in legatura cu Coiful de aur de la Cotofenesti,contine date ireale si anume: Acest coif a fost descoperit in vara anului 1928 de catre copilul Traian Simion (mort in cel de al doilea razboi mondial),care se afla impreuna cu alti copii, cu vitele la pascut.Locul unde a fost gasit se numeste "Coama fundaturii",care se afla pe teritoriul satului Cotofenesti si nici decum pe marginea raului, sau cum am vazut in vazut intr-un alt material, ca a fost gasit can un satean isi ara pamantul. Mentionez, ca locul unde a fost gasit coiful,se afla in punctele cele mai inalte ale localitatii, nu cum s-a scris ca fost gasit in "Melachesti". Pentru a va edifica mai corect ,consultati "ATLASUL MAGAZIN" Nr.4 din aprilie 1998.

    Cu bine! Virgil Petcu – Cotofenesti

  2. Cotofenesteanu VIRGIL PETCU – dintr-un exces nemarginit fata de glia stramoseasca-incercand sa demoleze articolul " Adevarul destpre Coiful de aur de la Cotofenesti", autor Theodor Marinescu, s-a lansat intr-un "comentariu" ciudat, lipsit de o logica elementara. Concret, dl Virgil Petcu considera ca studiul publicat de dl Marinescu "contine date ireale si anume: coiful a fost descoperit in vara anului 1928 de catre copilul TRAIAN (…) si nici decum pe marginea raului" etc, date, prenume, sintagma care, culmea, nu se regasesc nici in articol si nici in declaratia olografa a profesorului Stefan Marinescu. In privinta locului in care a fost descoperit coiful-zona MELACHESTI pct. "Fantana rosie"- acesta a fost precizat si nominalizat de catre istoricul, scriitorul si profesorul emerit Paul D. Popescu in volumul sau "CARTE PENTRU VALCANESTI",pag.26, 27. Pacat ca distinsul "comentator" n-a citit monografia comunei si a satului sau, ce sa mai vorbim despre Dictionarul de istorie veche a Romaniei, Buc.1976…

    1. Prof. Paul D.Popescu nu a fost niciodata in locul unde a fost descoperit acest coif.Priviți pozele făcute la fața locului în vara anului 1928 și veți vedea ca descoperirea a fost la unirea coameai Buduiului cu fundătura Ursoaii mari, nici decum la Melăchești pe marginea râului. Nu mai deformați istoria.

  3. …d-le Petcu,de ce sa consulte Atlas magazin si nu Revista de preistorie si antichitati nationale,nr.1/1937,cu fotografii ce reprezina perspectiva locului(2poze)si a echipei de sapatori care au participat la cercetarea din 1929(2poze),unde apare si baiatul Traian Alex.Simion…

    1. Pentru Bogdan şi altii care demolează adevărul istoric despre coiful de la Coţofeneşti.
      Veniţi fraţilor la Coţofeneşti să vă duc eu în locul unde a fost găsit coiful. ( Cât mai sunt în viaţă) Nu mai deliraţi. Ce trabă are monografia Com. Vâlcăneşti, autor, Prof. Paul D. POPESCU, cu acest coif?

      Venirti fratilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare