Știri

A început seria a doua a cursului de teatru pentru elevi

Anul trecut, pe vremea aceasta, începea primul curs de actorie pentru elevi (şi tineret), finanţat de Consiliul Local cu suma de 10.000 de lei anual. Prima promoţie a cursului de teatru a dat un spectacol astă-iarnă, în luna decembrie, cu piesa “Soacra cu trei nurori”, o adaptare după Ion Creangă. Cu acest spectacol tinerii actori amatori câmpineni (elevi ai mai multor licee locale), au plecat la diferite concursuri şi festivaluri naţionale de teatru pentru elevi, la Botoşani, Braşov, Ploieşti etc, unde au câştigat numeroase premii. Zilele trecute a început a doua serie a cursului, la care participă toţi elevii care au absolvit prima serie, plus cei veniţi anul acesta. În total, sunt vreo 50 de elevi îndrăgostiţi de teatru, bine motivaţi, care au o energie debordantă.  “Cursanţii nu sunt împărţiţi pe ani de studiu. Toţi învaţă din mers. Se predau noţiuni de bază legate de arta teatrală pe care cei mai vechi le vor asculta încă o dată, aprofundându-le. Cei nou-sosiţi le vor asculta pentru prima dată, dar vor primi, sunt convins, şi sfaturile colegilor mai experimentaţi. Toată treaba este interactivă. Elevii sunt puşi să lucreze împreună. Ei nu învaţă numai teorie. 
Cursul a început de curând, ţine până la vară, când elevii intră în vacanţă. Cursul reîncepe o dată cu reînceperea şcolii, iar până în iarnă se va lucra la punerea în scenă a unei noi piese de teatru. Elevii şi-au botezat colectivul Trupa de teatru “Mircea Albulescu”, în semn de respect pentru marele noastru actor Mircea Albulescu, cel care patronează cu numele şi spiritul său înalt şi fecund Teatrul Proiect din Câmpina. La Braşov, la primul lor festival, au luat premiul I. Abia atunci au realizat ei că sunt buni. A urmat, la Ploieşti, un premiu II. După aceea, un festival la Botoşani, unde am luat Marele Premiu şi încă două distincţii importante. Municipiul Botoşani are trei trupe de teatru valoroase şi faptul că am câştigat la ei acasă a însemnat mare lucru, deoarece am câştigat prestigiu şi am ajuns să fim invitaţi de organizatorii unor festivaluri cum este cel de la Fălticeni, care se va desfăşura în luna august. Recent, am fost din nou la Braşov, unde am câştigat  Premiul Juriului la un festival de teatru al şcolilor de artă”, ne-a spus Adrian Dochia, preşedintele Asociaţiei culturale “Teatru Proiect Câmpina”. Ieri, în prezenţa maestrului Albulescu, care nu i-a mai văzut până acum evoluând pe scenă, elevii din trupa care îi poartă numele au jucat din nou pe scena Casei de Cultură piesa “Soacra cu trei nurori”. Piesa s-a bucurat de succes.  Având în vedere că numărul elevilor actori s-a mărit, ţinând cont şi de faptul că astăzi ei participă, anual, la multe festivaluri naţionale, finanţarea asigurată de Consiliul Local ar trebui simţitor majorată. Până la urmă, este vorba şi despre imaginea Câmpinei în întreaga ţară, obiectiv care nu se negociază pentru câteva mii de lei în plus. A.N. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare