Știri

A fost inaugurat Centrul Social de Urgenţă

Luni, 4 februarie, a fost inaugurat Centrul Social de Urgenţă, eveniment la care au participat reprezentanţi ai Patriarhiei Române, inclusiv preoţi câmpineni, pentru slujba religioasă de sfinţire a lăcaşului. Au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei şi poliţiei locale, alături de care a putut fi remarcată şi prezenţa deputatului Virgil Guran.
Fundaţia Diaconia, care aparţine Arhiepiscopiei Bucureşti, este acreditată pentru furnizarea de servicii sociale, fiind desemnată,   în urma unei proceduri de selecţii de oferte, să administreze acest centru.  Fundaţia va avea obligaţia să se ocupe de: primirea, găzduirea temporară, asigurarea  hranei,  consiliere juridică, socio-medicală şi profesională  a persoanelor cu probleme sociale.
Sursele de finanţare ale acestui centru de servicii sociale vor fi asigurate din bugetul local, din donaţii şi din contribuţii ale persoanelor asistate care realizează venituri. Centrul are o capacitate de 20 de locuri, fiind pregătit să primească persoane adulte lipsite temporar de adăpost sau care se găsesc în situaţii de risc social. Astfel, cei ce vor beneficia de serviciile aşezământului vor fi persoane lipsite de posibilitatea asigurării unei locuinţe, femeile însărcinate, familiile cu copii, victimele violenţei domestice, vârstnicii şi persoanele cu handicap. De menţionat faptul că prioritate vor avea persoanele cu domiciliul în municipiul Câmpina, perioada maximă de găzduire fiind de 6 luni de zile, iar pentru cei din localităţile limitrofe sau judeţe învecinate, de 7 zile.
Centrul Social de Urgenţe a fost modernizat şi echipat de către administraţia locală la standardele de calitate şi confort impuse de către lege. Imobilul în care se va desfăşura activitatea este compus din teren în suprafaţă de 2.015 mp şi construcţie în suprafaţă de 485,60 mp, are cinci camere simple, două apartamente, băi, bucătărie şi sală de mese, fiind situat în incinta Spitalului de Psihiatrie Voila. Valoarea lucrărilor de modernizare a fost de 300.000 lei, iar valoarea dotărilor de  40.000 lei.
În problemele administrative ale Centrului Social de Urgenţă „se vor implica Protoieria Câmpina, implicit parohiile din municipiu, cu alimente, cu îmbrăcăminte şi cu servicii religioase” după cum a declarat directorul centrului, Răzvan Andrei Rugină.
Chiar dacă centrul este funcţional şi îşi poate oferi deja serviciile, autorizaţia de funcţionare nu a fost încă emisă de către primărie, cu toate că s-a depus documentaţia în acest sens.
Carmen Negreu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare