8 ianuarie 2009. Câmpina sărbătoreşte 506 ani de atestare documentară. Cu acest prilej, administraţia locală organizează la Casa Tineretului o serie întreagă de acţiuni menite să marcheze acest important eveniment din viaţa urbei noastre. În acest an, organizatorii s-au gândit să prezinte mai multe momente din dezvoltarea localităţii, în strânsă legătură cu industria petrolieră, cea care a fost determinantă nu numai pentru municipiul Câmpina, ci pentru întreaga zonă.La sala mică a Casei Tineretului, începând cu ora 13,00, vor avea loc mai multe manifestări. Este vorba despre lansarea a două volume aparţinând lui Nicolae Geantă – „Dinamica populaţiei în arealul adiacent municipiului Câmpina“ (recenzie prof. Gherasim Rusu Togan) şi „Dinamica petrolului în arealul adiacent municipiului Câmpina“ (recenzie ing. Gheorghe Ionescu de la Asociaţia Inginerilor din Petrol şi Gaze Câmpina).De asemenea, tot în sala mică va avea loc o expoziţie de carte – „Petrolul văzut de autori câmpineni“, prilej cu care vor putea fi văzute o serie întreagă de volume, unele dintre ele foarte vechi şi de o valoare ştiinţifică deosebită, care au fost scrise de petrolişti câmpineni. Nu în ultimul rând, sărbătorirea a 506 ani de atestare documentară a localităţii va mai cuprinde şi proiecţia „Câmpina, leagăn al petrolului mondial“, prezentată de ing. Ion Filipaş de la Asociaţia Inginerilor din Petrol şi Gaze Câmpina.Manifestările vor fi întregite de vernisajul unei expoziţii de pictură şi artă plastică. Sub genericul „Culorile Câmpinei“ vo fi prezentate mai multe lucrări realizate cu ocazia manifestărilor „Câmpina, dragostea mea“, care au avut loc în vara anului trecut.Seara, de la ora 17.00, în ambianţa deosebită a Castelului „Julia Hasdeu“ va avea loc un recital la pian susţinut de Diana Ionescu.La eveniment vor participa primarul, viceprimarul, consilieri locali, profesori şi elevi, ingineri şi oameni de litere, dar şi toţi câmpinenii interesaţi de subiectele care vor fi dezbătute.Despre acest moment deosebit al anului 2009, primarul Horia Tiseanu ne-a declarat: „Ca în fiecare an, sărbătorim la 8 ianuarie atestarea documentară a localităţii noastre. Aşa cum am mai spus-o şi cu alte prilejuri, data acestei sărbători pică oarecum nefericit, în plină iarnă şi după sărbători. În opinia mea, acest moment istoric merită a fi celebrat prin organizarea unor simpozioane şi lansări de carte, în vreme ce adevărata aniversare pentru toţi câmpinenii sper să devină Serbările Toamnei, a căror primă ediţie a avut loc în septembrie anul trecut şi s-a bucurat de un real succes. Acolo este locul în care toţi câmpinenii îşi pot manifesta în stradă bucuria pentru sărbătoarea localităţii lor. Oricum, profit de acest prilej pentru a ura şi de Ziua Câmpinei «La mulţi ani» tuturor locuitorilor“.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!