Ultimul volum publicat de invitatul celei de a 16-a ediții a Seratelor culturale Elstar, fostul ambasador și ministru de externe Teodor Baconschi, se dorește un inedit dialog purtat cu publicistul, poetul și eseistul brașovean Laurențiu-Ciprian Tudor de-a lungul unui an de zile, din 4 decembrie 2017 până pe 5 decembrie 2018. Un dialog epistolar de tip nou, dar care s-a derulat în absolut fiecare zi a intervalului menționat. Ceea ce în sine constituie o performanță, chiar dacă putem bănui că jocul auctorial ar fi putut interveni și în această privința. Însă dialogul este unul percutant, acoperind o multitudine din fațete ale unei personalități atât de complexe, erudite, cu atât de multe experiențe de viață (cât o sută de oameni obișnuiți sau chiar mai mult). Laurențiu-Ciprian Tudor îi pune eseistului atât întrebări profunde, cât și unele șugubețe (Ce spuneți despre dans? Despre râs?, mai ales având în vedere că Teodor Baconschi a obținut un doctorat la Sorbona cu o lucrare despre râsul patriarhilor. Despre muzică?) sau politice (Nu vi se pare o calamitate guvernul nou investit, guvernul Dancilă?).
Baconschi dezvăluie și filosofia sa de viață. „Socotesc că pentru fiecare om trebuie să vorbească faptele sale (bune şi, inevitabil, rele), aşa cum pentru fiecare scriitor vorbesc propriile cărţi. Ştiu că scriitorul contemporan este foarte adesea un obsedat al egolatriei exhibiţioniste. Mulţi (fără îndoială prea mulţi) trăiesc într-o vitrină unde se expun pe ei înşişi, ca pe nişte capodopere care se pot, la rigoare, lipsi de operă”. Cum definește fericirea Teodor Baconschi? „Psihologic vorbind, există fericire în orice moment de împlinire simțit ca atare: de la succesele sociale până la cele ale copiilor noștri și de la extazul erotic până la învingerea unei maladii. Acea fericire e fulgerător de efemeră, iar dispariția ei ne pune pe gânduri. De aceea ochii noștri caută și o fericire netrecătoare, instalată imaginar în lumea cealaltă: de la lumea creației până la spațiul veșniciei în comuniune recapitulativă cu al nostru Părinte ceresc (…) Ce mă face fericit? Orice moment în care mașinăria vanității mele și cea a răutății omenești își oprește huruitul”.
Dimensiunea creștină rămână esențială și multe întrebări și răspunsuri gravitează în această sfera. Formația sa teologică poate ajuta cititorul să descopere răspunsuri la multe întrebări din perspectiva creștină. Din această viziune, Teodor Baconschi nu ezită să critice și actuala condiție a societății noastre: „Azi, în plin cult hedonisto-consumist al tinereții (veșnice precum artificiile cosmetice pe care se întemeiază), bătrânii o fac pe junii, iar adolescenții se maturizează ostentativ, pe măsură ce se simt mai puțin responsabili. Vârstele se maschează și se confundă, pentru că nu le mai asumăm, pierzând astfel farmecul și zestra lor existențială”.
Nu este nicio surpriză că de-a lungul dialogului, Teodor Baconschi lansează nenumărate critici la adresa acaparării țării după decembrie 1989 de către elita nomenklaturisă de rang secund, amestecată cu structurile securității care s-au topit în societate precum untul pe felia de pâine caldă. Din start forțele pro-occidentale și democratice au plecat cu un imens handicap. „Am pornit drumul spre libertate cu stângul, continuându-l cu o Stângă cameleonică, niciodată dislocată, care s-a reprodus în cuget și simțiri până astăzi”. Dar succesul chiar la urne al Stângii neo-comuniste (inclusiv la ultimele alegeri parlamentare) se datorează și dispariției claselor pe care fostele partide interbelice le reprezentau. Revin dese săgeți spre amplul efort de contraselecție care operează cu mult succes în societatea noastră. „Nu mai cred într-un real proces al comunismului – condamnarea lui în Parlament înainte de integrarea în Uniunea Europeană rămâne climaxul simbolic al exorcismului colectiv – dar cred că e nevoie ca tinerii de azi să cunoască detaliat crimele comunismului și ale Securității pentru a salva democrația și a o consolida, în stil european”.
Nu ne rămâne decât să așteptăm cu mult interes cea de a treia descindere a lui Baconschi în Câmpina în ultimii doi ani, pentru a descoperi unul dintre intelectualii de calibru ai României de azi.
Codruț Constantinescu
