Știri

100 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu

La 13 septembrie 2013, s-au împlinit 100 de ani de la moartea celui mai mare pionier al aviaţiei române, Aurel Vlaicu, care, în urmă cu un secol, s-a prăbuşit la marginea comunei Băneşti, în încercarea de a trece Carpaţii la bordul avionului său Vlaicu II, construit de inventator cu doi ani în urmă. Pentru a comemora cum se cuvine centenarul morţii sale, Consiliul Judeţean şi administraţia comunei Băneşti au conceput împreună, la începutul anului, un proiect pentru modernizarea şi extinderea monumentului ridicat de autorităţile române, în 1936, pe locul unde marele inginer şi constructor de avioane s-a contopit pentru vecie cu pământul patriei-mumă, pe care a iubit-o şi a slujit-o atât de tare şi de frumos. Prima fază a proiectului a fost realizată până la 13 septembrie. În cadrul acesteia, au fost amenajate o locaţie unde vor fi expuse avioane româneşti, o alee pietonală, o platformă pentru festivităţi şi o zonă verde ce va încadra monumentul existent. Anul viitor, se va continua proiectul cu a doua fază, în care se va realiza construcţia unui hangar-muzeu unde vor fi găzduite avioanele prototip Vlaicu I, Vlaicu II si Vlaicu III. În dimineaţa zilei de 13 septembrie, în jurul monumentului se strânsese o mulţime numeroasă formată din multe oficialităţi de diverse ranguri şi mulţi privitori care au dorit să asiste la eveniment. Au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma, prefectul judeţului Prahova, Marius Sersea, primarul comunei Băneşti, Gheorghe Stoica, şi viceprimarul Mihai Ungureanu, reprezentanţi ai Forţelor Aeriene Române, reprezentanţi ai autorităţilor locale din comuna Binţinţi (Hunedoara), devenită ulterior Aurel Vlaicu, localitatea de baştină a marelui inventator. Deşi prezenţa lor la eveniment fusese anunţată oficial, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, nu au mai putut onora invitaţia, deoarece au ales să se deplaseze în zonele calamitate din judeţul Galaţi, pentru a da o mână de ajutor sinistraţilor. Festivităţile din acest an au avut cea mai mare amploare, la eveniment participând sute de persoane (o bună parte, elevi şi preşcolari). Au impresionat o fanfară a forţelor Aeriene şi un detaşament al Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, ai cărui militari au constituit garda de onoare întrunită cu acest prilej, care i-a dat onorul secretarului de stat din ministerul Apărării, Otilia Sava (înlocuitoarea lui Mircea Duşa). 
Au mai fost prezenţi senatorul Georgică Severin, deputatul Virgil Guran şi alţi parlamentari prahoveni. După oficierea cuvenitei slujbe religioase de către un sobor de preoţi, s-a trecut la dezvelirea plăcii comemorative fixate pe o laterală a monumentului existent şi reabilitat. A urmat apoi depunerea unor coroane de flori de către oficialităţile prezente, după care primarul băneştean şi şeful legislativului prahovean au acordat mai multe diplome de onoare. Gheorghe Stoica şi-a exprimat mulţumirea pentru actuala colaborare cu Consiliul Judeţean, dar şi încrederea în viitoarele colaborări cu “miniparlamentul prahovean”, cu preşedintele acestuia. În alocuţiunea sa, el a elogiat activitatea lui Aurel Vlaicu. În continuare, expozeul lui Mircea Cosma, un arhicunoscut iubitor de istorie a neamului, a constituit o adevărată pagină de patriotism curat, nedeşănţat, fără cuvinte sforăitoare şi demagogice. Cosma a declarat că îl consideră pe Aurel Vlaicu nu doar un mare pionier al aviaţiei româneşti, un model de urmat pentru toţi actualii şi viitorii ingineri ai ţării, ci  şi unul dintre primii făuritori ai României Mari. Din declaraţia de la Băneşti a lui Mircea Cosma, pe care nu îl credeam atât de înflăcărat de patriotism, un patriotism fierbinte, dar lucid, selectăm câteva fragmente: “Aurel Vlaicu este, în opinia mea, unul dintre primii făuritori ai României Mari. Din acest motiv, pe bannerele prin care am anunţat acest important eveniment, am înscris şi sloganul «Să ne luăm ţara înapoi» […] Acordăm diploma de onoare şi medalia jubiliară dlui Gherghe Stoica, primarul comunei Băneşti, colonel în rezervă, pentru modul în care a colaborat cu noi pentru redarea către patrie a acestui monument care reuşeşte să ne aducă aminte că România este o ţară puternică şi demnă, plină de onoare şi de glorie, capabilă să înscrie o pagină nouă în istoria lumii. Am promis, aşa cu am amintit mai devreme şi cum stă scris şi pe bannerele de prezentare a evenimentului, că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a ne lua ţara înapoi. Şi nu ne vom lăsa până nu vom împlini acest deziderat naţional. Şase ani, cât vor dura manifestările dedicate împlinirii a 100 de ani de la formarea statului unitar modern român, să refacem monumentele tuturor eroilor care s-au jertfit pentru această ţară, pentru România Mare. Vom încheia aceste sărbători pe 4 august 1919, atunci când armata română, cu tricolorul în frunte, în sunete de trompete, intra victorioasă în Budapesta, sfârşind, o dată pentru totdeauna, ocuparea abuzivă, timp de multe secole, a pământurilor româneşti. Odihneşte-te în pace, Aurel Vlaicu. Suntem aici şi ne luăm ţara înapoi.” Manifestările dedicate omagierii a 100 de ani de la dispariţia lui Aurel Vlaicu s-au terminat cu acrobaţii aeriene de mare spectacol ale unor avioane pilotate de membri ai clubului Yacării Acrobaţi, evoluţiile acestora fiind mult apreciate de publicul spectator. A.N. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare