Rămânem și săptămâna aceasta tot la activitatea de cercetare din rafinărie, la fel ca în episodul trecut, pentru că cercetarea s-a realizat mai mult în arealul rafinăriei inițiale, unde au mai existat de-a lungul timpului și alte laboratoare. Construcția prezentată acum este ultima dintre clădirile de azi care ar mai putea păstra elemente de la începutul veacului trecut. În poza de epocă (cca 1900) din episodul anterior se ivea – la marginea dreaptă – capătul vestic al unei clădiri lungi, figurată pe un plan de situație din 1908, care a găzduit în perioada antebelică infirmeria rafinăriei și „Administrația țițeiului”. Ulterior, pe la 1920, infirmeria a fost înlocuită de „Laboratorul tehnic” și o magazie.
Datorită uzurii clădirii (ce avea probabil aceeași arhitectură industrială „Fin de Siècle”), prin 1933 societatea „Steaua Română” a dorit înlocuirea ei cu una nouă, eliberându-se o autorizație în acest scop. Se pare că până la urmă a avut loc doar o transformare a vechii clădiri, prin demolarea jumătății estice și refacerea restului în stil funcționalist (modernist), cu acoperiș plat, din beton – așa cum se distinge în planul de situație din 1939 și pe aerofotogramele din Al Doilea Război Mondial. Ipoteza ar merita verificată de specialiști; în orice caz, pe acest loc a funcționat Laboratorul Tehnic al rafinăriei timp de un secol – ceea ce pune și această clădire printre cele cu mare valoare memorial-istorică (deși aspectul ei actual, destul de obișnuit, nu ar trăda o asemenea evoluție).
Dintre utilajele valoroase ale laboratorului, foștii angajați își amintesc despre „mașina” pentru analiza cifrei octanice a benzinei și cea pentru analiza țițeiului înainte de a intra în fabricație. În spatele laboratorului se remarcă și azi patru mari rezervoare interbelice (foto 2), care au aparținut inițial „Distilației cu plumbit”, având și ele o certă valoare tehnico-istorică. În imaginea alăturată (foto1), luată din avion pe la 1934, dinspre est, puteți vedea forma veche a laboratorului, alături de cele patru rezervoare.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 5: PARCUL DE REZERVOARE PENTRU ȚIȚEI
Dacă mai citesc mult despre această industrie,chiar ca ma invadeaza ideia de republică,de la Ploiesti.Dar de geaba,pentru că a fost mai mult o glumă,iar Bucurestiul din acele epoci le-a luat prahovenilor(parcă anticipa comunismul si post comunismul)petrolul de „sub picioare”,trecandu-l în proprietatea statului.Astazi,este inalienabil,mai al naibi.Imaginati-va cum ar fi aratat orasul si această zonă dacă oamenii locului,cum e la americani,ar fi fost proprietarii acestor zacaminte,care le-au fost „praduite”,de tot felul de „invadatori”,cu sprijinul capitalei.Si aceasta din urmă ar fi castigat mai mult,dar si atunci interesele oculte au facut legea în Romania.
In primul rand,capitalul romanesc ar fi fost mult mai curat,iar coruptia,pe cale de consecintă,ar fi fost mai mică si dezvoltarea economică mai mare.În al doilea rand,oamenii si-ar fi iubit mai mult meleagurile pe care s-au nascut si de aici tot alaiul de indicatori pozitivi.Cultura,educatia,poate ca Hitler n-ar mai fi intrat „ca-n branză”in industria de pe Valea Prahovei si asa mai departe.