Mai spectaculoase decât rezervoarele din episodul trecut sunt cele aflate peste calea ferată, pe un areal de 4,5 hectare cu ieșire la strada Bobâlna. E vorba despre „Grădina de rezervoare” a rafinăriei, așa cum era denumită în mod tradițional. A fost înființată încă din anul 1904 (vezi Monitorul petrolului), la marea extindere și modernizare. Inițial se întindea pe o fâșie îngustă și lungă de peste 200m – de la calea ferată spre nord până la strada Industriei de atunci (azi Bobâlna), în fața Cimitirului Comunal. Acolo au fost construite cca 17 rezervoare pentru stocare, de mari capacități (între 100 și 300 vagoane fiecare), legate de instalațiile rafinăriei prin 8 conducte care subtraversau liniile ferate.
Numeroasele planuri și fotografii istorice păstrate din diverse epoci (vezi foto 2-3, interbelice) ne permit azi reconstituirea evoluției Grădinii de rezervoare: a fost extinsă succesiv în 1909 (spre vest), 1912 (spre est, pe un teren cumpărat de la atelierul vecin al societății „Creditul Petrolifer”) și 1915 (din nou în est), astfel că la intrarea în Primul Război Mondial suprafața și capacitatea erau mai mult decât duble față de 1904. Incendierile controlate din noiembrie 1916, efectuate de celebrul „comando” condus de englezul Norton-Griffiths, au afectat mai ales rezervoarele, care au fost apoi refăcute de ocupanții germani, ajungând la cifra de 25.
Până la al doilea război s-au mai construit doar 7 mici rezervoare, fără să se mai extindă mult suprafața, în schimb fiecare rezervor a fost înconjurat cu zid de protecție împotriva suflului de explozie. Aceasta a limitat avariile produse de bombardamentele din 1944, la finalul cărora erau afectate în diferite grade aproape jumătate dintre rezervoare. Refăcută de către „Steaua Română” imediat după război, Grădina de rezervoare a rămas aproape neatinsă pe parcursul întregului regim comunist (timp în care a fost extinsă spre vest cu aproape un hectar, pe care a fost amplasat un singur rezervor); s-au făcut în schimb câteva înlocuiri sau înnoiri radicale la 6 dintre rezervoarele existente. Intervențiile postcomuniste s-au limitat la diverse reparații și câteva demolări, astfel că în prezent arealul cuprinde 24 rezervoare și câteva mici construcții tehnice anexe (doar cea de la poarta din capătul străzii Rampei fiind mai veche).
În prezent, există indicii documentare că 17 dintre rezervoare provin din epoca fostei societăți „Steaua Română” (deci anterior naționalizării); dintre acestea, nu mai puțin de 11 au trecut cu bine prin bombardamentele din 1944 (în ciuda credințelor vehiculate în spațiul public) – deci au mare valoare memorială, ca și toate zidurile de protecție. Aceste 11 rezervoare se află grupate doar în jumătatea estică a Grădinii de rezervoare (foto 4). Este fabulos însă, că 9 dintre ele sunt chiar din epoca cea mai glorioasă a rafinăriei, cea a capitalului străin. Cinci au fost construite cel mai probabil în vremea ocupației germane din 1917-1918, fiind așadar centenare, și sunt martorii refacerilor de după marea incendiere din toamna lui 1916. Celelalte patru însă (rezervoarele istorice 1, 5, 6 și 11 – având azi indicative cadastrale C37, C33, C31 și C25) sunt marea comoară a Grădinii, pentru că ele datează chiar din epoca antebelică, trecând cu bine în mod miraculos chiar și prin devastatorul incendiu de la 1916. Rezervorul 1, de mare capacitate, rămas în colțul de sud-est, este acolo din anii 1912-1915, în timp ce altul similar (R11), poziționat spre nord, ca și cele două de capacitate medie (R5 și R6) aflate în partea sudică, sunt chiar de la fondarea „Grădinii”, din anul 1904.
Acestea fiind spuse, evident că Grădina de rezervoare este în sine o emblemă ce ne arată pe viu toată istoria rafinăriei câmpinene. Faptul că este parte integrantă din aceasta, având – până foarte recent – aceeași adresă poștală cu restul rafinăriei, ne face să privim cu speranță soluțiile gândite pentru conversia ei funcțională integrată, ce vor fi adoptate de proprietari prin anunțatul concurs internațional de arhitectură. Probabil că recentul demers oficial (certificatul de urbanism în vederea desființării tuturor construcțiilor Grădinii de rezervoare, emis luna trecută) este doar informativ, iar datele publicate în premieră acum de noi, vor fi de mare folos celor în drept să decidă viitorul acestei porțiuni din rafinărie.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 14: BATERIA DE DISTILARE CU VID
Pe aceste rezervoare se catarau laborantele,”culegatoare”de probe de laborator.Astazi,prin padurea care a crescut între timp,acestea ar fi un fel de „scufite rosii”.
Mamăă,rezervoare de sute de vagoane,din 1904,de pe vremea lui Caragiale!!! Aurel Vlaicu era student,iar Grigorescu încă mai picta care cu boi.N-a fost inspirat.Dacă picta aceste rezervoare,cred ca devenea un pictor unic în istoria artei vizuale mondiale si foarte cunoscut peste hotare.Este adevarat ca tehnica tine de desenul tehnic,dar o gradina de rezervoare(prima în Europa,cel putin) ascunde si valente aristice.De ex.,taranca pictată de acesta devenită laborantă😃,care se catara pe „crestele” uriaselor cisterne!!!