După 126 de ani de faimă mondială, „Steaua Română” apune!

Moto: „Sunt mândru că am lucrat în această rafinărie 45 de ani!” (Aurel Moraru)

STEAUA ROMÂNĂ – rafinăria existentă de 126 de ani, între (!!!) cimitirul de pe Bobâlna și Calea Doftanei, „Un simbol al Câmpinei, societatea în jurul căreia s-a dezvoltat acest oraș și care a stat la baza unei adevărate revoluții industriale și sociale – artistice și științifice, adăugăm – pentru Câmpina și locuitorii ei și ai împrejurimilor”, conform Tribunalului București, prin dosarul nr. 25.103 din martie 2013, începând cu 8 februarie 2021 a intrat în faliment!!!

Petarde triste și dureroase

Prima: Vineri 20 făurar 2021, pe la 18 ceasuri ale înserării, preluam de pe Facebook rândurile următoare, precedate de fotografia unui grup de salariați ai rafinăriei Steaua Română, care se socoteau cam ultimii „Mohicani” ai faimoasei societăți de peste 100 de ani a Câmpinei. Fotografia era postată de domnul Aurel Moraru, sub care se scria: „Rafinăria Steaua Română a intrat în faliment și urmează să dispară. Astfel se încheie istoria celei mai vechi rafinării din România și din Europa. În jurul ei s-a construit orașul Câmpina, iar viața ei, după 1895 până astăzi, se încheie acum”!

A doua: Sâmbătă, 20 februarie 2021, Știrile Radio România Actualități anunță, preluând vestea Agerpres-ului, în emisiunea de la orele matinale 8, ieșirea din scena industriei chimice naționale a Societății „Steaua Română” din Câmpina, „Cea mai veche de acest fel din România, după 126 de ani de producție complexă, cunoscută în toată lumea, intrată în insolvență în anul 2013”. Final nemeritat, dată fiind ponderea ei economică, socială și morală care a întreținut climatul științific, economic și etic al generațiilor autohtone și din așezările riverane, în ultimii cinci ani ai secolului XIX, în tot secolul XX și în primele – dar ultimele! – trei decenii ale secolului XXI!!!
A treia: Duminică, 21 februarie 2021, 10 ceasuri ante-meridian, tot pe Facebook: Cele 16 batale de gudroane acide al Rafinăriei Steaua Română au fost achiziționate cu 3 euro, de o societate din Breaza – și i se spune numele – care le-a preluat de la societatea – iarăși numele precizat – din București, cu care în 20 noiembrie 2020 a cumpărat toate activele Rafinăriei (cele rămase nevândute). Respectiva firmă bucureșteană a achiziționat terenuri intra și extravilane, cu construcțiile aferente (secția Chimică, stațiile de Apă veche și nouă, canalul de aducțiune apă, chiar și stocuri de produse), terenul de fotbal și batalele (după o lună, vândute) cu suma de 3.388.439 lei fără TVA, și creanțele Rafinăriei, altele decât cele de mediu, de 15.517.799 lei. Se mai spune că intersecția Căii Doftanei cu strada B.P. Hasdeu, achiziționată de societatea Cirex (închiriată altei firme), va fi locul unde s-a preconizat ridicarea unui hiper-market!

Un Cuvânt înainte, la Centenar

„Fără îndoială, rafinăria din Câmpina este o mândrie pentru noul nostru municipiu, dar ea rămâne o mândrie pentru întreaga industrie de petrol din România, fiind una din cele mai vechi rafinării ale sfârșitului de veac XIX. Generații întregi, adesea din tată în fiu, au muncit la rafinăria socotită, la începutul secolului al XX-lea, ce mai modernă și mai productivă din Europa” – rânduri semnate de inginerul Nicolae Dulgheru, directorul general al Rafinăriei Steaua Română, în albumul editat în 1995 – borna sutei de ani strălucit și demn împliniți.

Ecrane în Istoria „Stelei Române”

„Actul constitutiv al Societății anonime „Steaua Română” a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 154 din 11 octombrie 1895. A fost autentificat la Tribunalul Ilfov, secția Notariat, sub nr. 7893 din 4 septembrie 1895, iar funcționarea societății, autorizată de secția Comercială a aceluiași tribunal, prin sentința sa nr. 1410 din 18 sept 1985. Emblema „Societatea Anonimă pentru Industria Petrolului”; obiectul activității: „Exploatarea, prelucrarea și vânzarea petrolului și a produselor similare”. Pasul precedent: „Domnule Primar, Conformându-ne art. 54 din legea Org. Comunelor Urbane, Avem onoarea a vă ruga ca să binevoiți a ne da autorizațiunea pentru construcțiunea unei fabrici de destilațiune de Petroleu pe locurile deja arendate de la Dl Ștefan Atanasiu, Mina Rădulescu, Gge Giuga, și Ion St. Brâncescu situate la cărămidării, între Șoseaua Câmpina Telega și Calea ferată Câmpina Doftana, cu acte în regulă autentificate și transcrise la onor. Trib. Prahova Sect. I și pentru care construcție deja am obținut permisiunea onor. Prefecturi de Prahova în urma Consultațiunei (sic!) Consiliului de igienă județean spre care sfârșit anecsăm (sic!) și o colă (sic!) timbrată de lei cinci. Primiți vă rugăm Domnule Primar asigurarea distinsei noastre stime. B. Teplanszky reprezentantul Societății „Steaua Română” cu sediul în Bucuresci str. Lipscani nr. 10” . Protejarea cetățenilor împotriva efectelor incendiilor: ”Declarațiune, (…) Declar că pentru orice incendieri s-ar întâmpla locuitorilor dinprejur din cauza fabricii, Societatea al cărui representant sunt, se obligă ai (sic!) despăgubi în urma expertizei ce se va face fără nici un cursu (sic!) de judecată. Câmpina 1897 Martie 3. B. Teplanszky”

„Părinții” Stelei Române

Fondatori Societății: Maximilian Neumann-rentier; Wilhelm Ritter von Offenheim-industriaș; Erhard Wolff-industriaș, Sf. Dimitrie 3, București; George I. Boambă-proprietar, str. Domniței nr. 3, București; Gr. Andronescu-avocat, str. Popa Soare nr. 31; Marius Teodorian-avocat, str. Pita-Moșu nr. 10; Mihail Ghimpa-profesor, str. Brezoianu nr. 32; Eduard Kanitz-rentier. Capitalul financiar inițial a fost la 2.400.000 divizat în 12.000 de acțiuni de câte 200 de lei fiecare.
Administratori: B.M. Misir-avocat, George I. Boambă- proprietar, Felix Schartz, Erhard Wolff și Maximilian Neaumann, aleși pe un an, depunând o cauțiune de minim 8000 lei, conform art. 124 din codul Comercial. Cenzori: Henry Marin, I.C. Mărgăritescu, Edgard Hertz; supleanți: Ștefan Lambru, Mihail Ghimba (sic!) și I. Zahareanu. Prin Decretul regal nr. 2790 din 15 august 1916, administrator devine ing. Constantin Osiceanu, ulterior directorul Societății până în 1938.
Directori: G. Spiess și E. Herzog între 1903-1908, K. Perestz și A. Ghunter, 1908-1915, Emil Stauss și A. Muller, 1915-1917, C. Osiceanu și C. Mătăsaru, 1918-1937, C. Mătăsaru și I. Solacelu, 1938-1945. Președinți onorifici: Artur von Gwinocer, principele Barbu Știrbey, Constantin Argetoianu și E. Neculcea.

Urcușuri

Actul de naștere al Societății Steaua Română poartă data de 4 septembrie 1895. Societatea s-a sprijinit pe firma germană „Offenheim und Singer” și pe banii Băncii Ungare pentru comerț și Industrie – Budapesta, care a preluat partea comercială și industrială a fostei „Societăți Române pentru Industria și Comerțul Petrolului”. Banca Ungară intră în lichidare în 1902, astfel că „Steaua Română” cere și obține sprijinul „Deutsche Bank” din Berlin. La 12 noiembrie 1897 principalul acționar devine „Societatea Roumanien Oil Trust” din Londra, care preia capitalul de 10.000.000 lei-aur al Băncii Ungare, inclusiv împrumutul ipotecat al Societății, de 5.000.000 lei-aur. Societatea Steaua Română preia activul și pasivul Societății Oil Trust, după ce a radiat datoriile și relațiile cu Banca Ungară, sporindu-și capitalul la 17.000.000 lei-aur. În cadrul Stelei Române au funcționat, pe lângă rafinărie, câteva ateliere de reparații și întreținere, precum și o fabrică de acid sulfuric, având legături cu schele de sonde Buștenari, Mislea, Băicoi, Moreni, Gura-Ocniței-Ochiuri, Ceptura, Podenii Noi, Sărata, Moinești și Arbănași. „Steaua Română” preia în 1897 întreaga avere a industriașului Constantin Hernea, printre care și „Fabrica nouă” ridicată pe scheletul vechii „găzării”, de către inginerul Ioan Gheorghiu, moștenitor al lui Hernea (după unii, bănățean, dup alții, din Ardeal) la 1886.

Întâiul tezaur tehnic

Patrimoniul deținut: rafinării, schele, sonde, instalații de export în Constanța și Giurgiu. Prin decizia Primăriei Câmpina nr. 49 din 29 iulie 1897 s-a aprobat punerea în funcțiune a Fabricii de Petrol a Societății „Steaua Română”, întrucât „Punerea zisei fabrici în mișcare, fiind o clădire măreață făcută de societate cu sacrificii numai și numai pentru înzestrarea industriei cu o fabrică model ale cărei produsuri (sic!) pot rivaliza cu succes produsele străine (sic!)”
Urmare Convenției din 1920, de la Rapallo și San-Remo, guvernele Angliei și Franței se susțin reciproc pentru achiziționarea acțiunilor și concesiunilor societăților sechestrate (sic!) „Steaua Română”, „Concordia” și „Vega”. „Societatea Română pentru industria și comerțul petrolului”, înființată de un grup român, cu concursul firmei cu capital austriac „Offenheim und Singer”.

• În 1895 legea Minelor deschide drumul pentru capitalurile străine în industria de petrol din România; Banca Ungariei preia activele române în favoarea companiei austriece „Offenheim und Singer”; Capitalul multinațional maghiar-austriac-britanic – al societății atinge plafonul de 2,4 milioane lei-aur;
• În 1897 Steaua Română deținea 305 hectare de câmpuri petrolifere, areal ce înconjoară și acoperă Câmpina în plină creștere edilitară și demografică;
• În 1898 capitalul ei ajunge la 10 milioane lei-aur, partea engleză lasă loc celei germane și olandeze, de unde apariția rafinăriei „Aurora” la Florești-Prahova și în Colanu-Dâmbovița;
• În 1903, Banca Ungariei dă faliment, intră în afacere grupul „Deutschland Bank” – capul de lance al ulterioarelor interese economice și militare ale Germaniei;
• Între 1940 și 1944, Steaua Română devine performantă în producția ei diversificată: motorină, benzină, uleiuri și o gamă atractivă de alte derivate: Între mai și iunie 1944 Steaua Română este bombardată sistematic, de aviația americană și engleză, cea din 1 aprilie 1943 rămasă în istoria Câmpinei drept una catastrofală, cu distrugeri și victime omenești; reparațiile au durat 4 ani;
• În 1997, 82;45 % din pachetul majoritar de acțiuni este preluat de „Omnimpex Chemicals”, declinul accentuându-se, în plină producție de parafină, prin blocajele economice din anii 2003 și 2008, nemaifiind finanțele trebuincioase cumpărării țițeiului: În 2010, 334 de angajați sunt dați afară; 2013 – anul cu ghinion, declanșează insolvența, iar activele sunt scoase la vânzare.

Scrutare pe 1989 – 1995

Personalul prins în decembrie 1989 de revoluție, trece masiv la apărarea instalațiilor și, în sfârșit liberi, la continuul și pe deplinul randament a funcționării lor; producția însă scade le la 400.000 t/ an la 240.000 t/ an; în 1990 devine „Societatea Comercială Steaua Română” înregistrată la 15.03.1991, la Camera de Comerț Prahova cu nr. J29/148; 1994 – sem. I 1995, privatizarea societății către salariați. Rata profitabilității la numărul de salariați: 1990 – 7,1 %/ 1046; 1991 – 19,6 %/ 1017; 1992 – 13, 22 %/ 1056; 1993 – 4,9 %/ 1034; 1994 – 3,3 %/ 960.
Directorii: 1965, ing. Ghe. Mărășescu; 1972, Tănase Nicu; 1975-1976, Nicu Tănase; dec. 1989 – ian. 1990, ing. A. Țariuc; ian. 1990 – martie 1991, general/ ing. C Panait, tehnic/ ing. Ghe. Dumitrașcu; martie 1991 – iunie 1994, general/ ing. N. Dulgheru, tehnic/ ing. Ghe. Dumitrașcu; din iunie 1994, general/ ing. N. Dulgheru, tehnic/ ing. Ghe. Dumitrașcu.

Din presa de odinioară

„Industria română de petrol nu poate decât să se felicite de noua fază în care intră „Steaua Română” (…) Ea a fost premergătoarea acestei industrii și a avut ca atare să treacă prin toate dificultățile cu care au de luptat pionierii. Nu fără jertfe a ajuns la rangul pe care îl ocupă nu numai în industria română ci și în cea europeană și mondială.(…) Se cuvine ca înregistrând acest mare eveniment din industria noastră de petrol, în dezvoltarea „Stelei Române” să aducem elogiul cuvenit aceluia care cu stăruință, tact și pricepere, a urmărit transformarea „Stelei” și conducând tratativele din partea românească, le-a dus la un bun sfârșit, spre binele țării și al întreprinderii (…) Numele acestui om va fi legat de însemnatul eveniment (…) De aceea îl înregistrăm aici: e d-l inginer Constantin Osiceanu”! (Moniteur du Petrole Roumain, nr. 18 / 15 IX 1920).

„Primele luni ale anului 1916 au decurs în mod normal, dar în ziua istorică de 20 august 1916 România intră în război alături de statele Antantei și cu aceasta mersul întregii industrii de petrol intră sub controlul gospodăriei de război. „Steaua Română”, ca una ce era alcătuită cu capital german, deci inamic, e pusă sub sechestru. (…) Cu durere în suflet, dar cedând necesităților crude ale războiului, echipe conduse de ofițeri englezi incendiază și distrug regiunile noastre petrolifere, pentru a priva pe inamic de resursa acestei bogății. E o distrucțiune (sic!) sistematică și fundamentală. În 1917 sechestru (sic) judiciar al „Stelei” e ridicat de ocupant și imediat se încep lucrările de refacere cu concursul (tot al) ocupantului”. Alte detalii: „ Steaua Română” avea 288 sonde productive”, din care s-au desfundat, în anul următor, 68 – până la 30 iunie, 118 – până la finele lui  decembre”. În 1918, 73 – desfundate, 30 în desfundare, iar 206 deja intraseră în extracție” (Moniteur du Petrole Roumain, nr. 20 / 15 X 1920).

Serghie Bucur

PE ACEEEAȘI TEMĂ:

• „S-a vrut la cel mai înalt nivel ca Rafinăria Câmpina să intre în declin” – Gheorghe Sandu, liderul sindicatului Rafinorul
• Câmpina şi Rafinăria «Steaua Română» văzute prin ochii lui Geo Bogza