Reportaje

De când este Câmpina oraș?

Așa cum v-am obișnuit în ultimii ani, de Ziua Câmpinei mai demontăm un fals istoric. Anul acesta – pentru că și unul dintre colegii de la filiala locală a Societății de Științe Istorice a atins subiectul într-un interviu filmat – mi-am adus aminte că în ultima vreme mă lămurisem asupra uneia dintre controversele istorice ale orașului nostru – și anume chiar vechimea statutului urban al Câmpinei.

Mai peste tot, s-a popularizat informația cu acel decret domnesc al lui Cuza din 1864, care ar fi ridicat Câmpina la rangul de oraș. Dar, oricât te-ai strădui, nu poți găsi decretul cu pricina – cum bine au observat unii dintre cei ce au cercetat istoria locală, de exemplu prof. dr. Nicolae Geantă. De la nedumerirea aceasta am pornit în investigațiile mele. Am ajuns curând la presupunerea că poate fi vorba – dat fiind anul 1864 – de acea Lege Comunală, intrată atunci în vigoare, prin care se spune că s-au înființat comunele, ca unități administrativ-teritoriale de bază și persoane juridice. Și într-adevăr, cum bine observă prof. Marius Zaharia, Câmpina este trecută în acea lege în rândul comunelor urbane[1] – deci cu statut de oraș. Dar, analizând textul și anexele legii, îți dai seama că ea putea foarte bine să oficializeze o stare de fapt, existentă deja: nu scrie nicăieri care orașe primeau abia atunci acel statut și care erau orașe de mai multă vreme. Pe deasupra, în publicațiile, documentele și arhivele epocii (pe care le tot studiez de ani de zile) am întâlnit numeroase cazuri în care se vorbea despre comune și înainte de 1864; faptul că, pe acele vremuri, comunele nu aveau un statut bine reglementat din punct de vedere legislativ, e altceva – dar ele existau, și e foarte posibil să fi avut deja oarecare roluri juridic-administrative, chiar dacă nu erau legate așa precis de teritoriu. Practic, ce a făcut Legea Comunală din 1864, a fost să fixeze în teritoriu jurisdicția acelor forme incipiente de administrare, care erau comunele (în felul în care erau înțelese înainte, mai mult ca persoane juridice – probabil din epoca Regulamentului Organic) [2]. Dovadă că atunci, în urma Legii Comunale, s-au și delimitat în teren limitele acestor comune urbane și rurale, în cele mai multe cazuri preluându-se vechile hotare ale moșiilor. Acesta a fost și cazul nostru, limitele comunei urbane Câmpina și ale comunei rurale Șotrile încadrându-se aproape perfect în limitele moșiei Câmpina. Linia de despărțire dintre cele două comune ce moșteniseră teritoriul moșiei a apărut chiar atunci, trecând inițial pe la nord de actualul sat Plaiu Câmpinei (numit tot Șotrile în epocă!) și pe la nord de satul Lunca Mare [3].

O altă interpretare generalizată, care însă trebuie amendată, este aceea că între statutul de sat și cel de oraș, Câmpina l-ar fi avut pe cel de… târg. Ei bine, nu este chiar așa de simplu, pentru că, în ciuda percepției împământenite, se pare că funcția de târg nu a fost deloc una administrativă – cel puțin nu oficial. În secolul al XIX-lea s-a creat însă confuzia, înțelesul termenului de „târg” migrând din zona economică (loc de adunare al comercianților) spre cea administrativă (orășel, oraș mai mic) – aceasta pentru că probabil orașele mici se defineau mai ales prin faptul că țineau târguri, neavând alte elemente mai vizibile. Însă târgul – în accepțiunea lui inițială, de loc al schimburilor comerciale, apoi de localitate ce găzduia un târg – nu ținea cont de diferența dintre mediul urban și rural: târguri se puteau ține și în sate, și în orașe, sau uneori chiar în afara localităților, la anumite răspântii majore, pe lângă hanuri, mânăstiri, etc. Altele erau criteriile care duceau la apariția târgurilor: cele social-economice, geografice și de comunicare. Acest lucru îl demonstrează în ultima vreme tot mai mulți specialiști: faptul că târgul nu a fost o formă administrativă de trecere de la sat la oraș, o etapă în evoluția urbanistică a unor localități (cum greșit s-a crezut multă vreme), ci a fost un fenomen economic, social-geografic, legat exclusiv de comerț, care într-adevăr a putut și favoriza urbanizarea, în unele cazuri.

Printre studiile care explică foarte bine aceste lucruri se află și cartea publicată acum un deceniu de prof.univ. Simion Câlția, Așezări urbane sau rurale? Oraşele din Ţările Române de la sfârşitul secolului al 17-lea la începutul secolului al 19-lea. Autorul scoate în relief și adevăratul criteriu după care putem recunoaște un oraș, în contextul specific al Țărilor Române: existența mahalalelor (sau parohiilor, termenii fiind sinonime în vechime) – care la rândul lor este determinată de apariția unei a doua biserici în localitate, moment în care un sat se împarte în două comunități. Fiind așadar consecința creșterii populației, multiplicarea bisericilor (și parohiilor) este prima bornă de hotar, care arată istoricului momentul când un sat era deja angajat pe drumul urbanizării. Evident, dacă mai pot exista excepții (sunt destule cazuri când un sat mare a rămas totuși cu două biserici multă vreme, nemaiajungând să poată fi considerat oraș), în schimb apariția celei de-a treia biserici/ parohii, este un element cert care poate consacra caracterul urban al unei așezări: deja cu trei mahalale, sunt create condițiile relațiilor și activităților specific orășenești – printre care la loc de frunte era, evident, comerțul.

În lumina acestor argumente, putem înțelege așadar de ce Câmpina este numită oraș/ orășel în unele surse de epocă mult anterioare Legii Comunale din 1864: pentru că ERA ORAȘ DE MAI MULTĂ VREME. Dar, când anume va fi fost acea trecere de la sat la oraș? Prima atestare ca târg o avem din anul 1663 – dar însuși faptul că unele documente îi spun Câmpinei tot sat și după acel an, ne confirmă că târgul a apărut pur și simplu în… satul Câmpina. Că apoi a contribuit la urbanizarea acelui sat, este neîndoios. Prin urmare, nu ne rămâne decât să vedem când anume s-au înmulțit bisericile și au apărut mahalalele Câmpinei.

Cea mai veche mențiune pe care am găsit-o despre o biserică în Câmpina este într-o danie din anul 1697, deci pe timpul lui Brâncoveanu [4]. Documentele atestă primul preot câmpinean încă din 1640, cum arată Stoica Teodorescu în cartea sa din 1924. Dar cel mai vechi document care menționează la Câmpina mai mult de o biserică, este Istoria politică și geografică a Țării Românești… (de banul Mihai Cantacuzino) – o carte care, deși scrisă pe la 1774 și publicată postum în 1806, s-a dovedit că oglindea realități anterioare anului 1769 [5]. Se poate replica cu observația că acolo era vorba despre o biserică și o mânăstire (prin urmare tot o singură parohie). Numai că acum doi ani și ceva a apărut un document excepțional – despre care am scris la vremea cuvenită – datat 1775: schița de plan a localității, executată după observațiile din teren ale topografilor ruși, din vremea ocupației militare încheiate în anul precedent. Și acolo apar desenate… trei (!) biserici [6]. Prin urmare, chiar dacă una dintre ele va fi fost acea mânăstire, celelalte două trebuie să fi fost totuși biserici parohiale (oricum, două parohii câmpinene – fiecare cu numele, preotul și enoriașii ei – sunt confirmate de catagrafia bisericească din 1810, din care se vede că funcționau de ceva vreme).

Planul „orașului Câmpina” pe la 1860.

Așadar, după acest criteriu destul de obiectiv al bisericilor/ mahalalelor, rezultă că în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea – deci în plină epocă fanariotă – Câmpina era deja un orășel. Vine să ne confirme această demonstrație și un document nepublicat (dar semnalat încă din anul 1891 de istoricul V.A. Urechia în primul tom din monumentala sa operă Istoria Românilor): hrisovul din octombrie 1783 „prin care orașul este recunoscut liber și primește diverse scutiri domnești”. Încă nu am ajuns la document (care va trebui și transliterat din grafia chirilică), însă existența lui este certă, fiind de fapt transcrierea actului original în condica domnească a lui Alexandru Moruzi, care se păstrează la Arhivele Naționale.

Prin urmare, putem spune, fără teama de a greși, că la Câmpina avem o istorie urbană cu mult mai mare de două veacuri – și nu de un secol și jumătate, cum s-a crezut până acum. Rămâne de văzut ce noutăți vor mai aduce viitoarele cercetări – documentare sau chiar arheologice – și dacă vom găsi un moment mai concret al intrării Câmpinei în urbanitate. Dar este cert că statutul urban al localității noastre este mai vechi decât orice construcție supraterană și numai vestigiile aflate sub pământ prin zona centrală a urbei [7] au mai rămas din epoca satului Câmpina.

Mădălin-Cristian FOCȘA

[1] Reiau aici observația că la noi, din 1968 până azi, unitatea teritorială de bază nu se mai numește „comună” peste tot (așa cum ar fi firesc, după modelul francez – unde și azi avem comuna Paris, comuna Marsilia, etc), ci denumirea a fost restrânsă doar pentru teritoriul comunelor rurale, în timp ce comunele urbane efectiv nu mai au niciun termen propriu cu care să fie denumite, creându-se prin aceasta mereu confuzii între teritoriul administrativ al unui oraș și orașul în sine (vatra localității). Dar, ca la noi, la nimeni…
[2] Exista înainte de 1864 chiar și un precursor al Consiliului Local, numit Comisia Târgului.
[3] Ulterior, la scurtă vreme, limita a fost retrasă la sud de Plaiu Câmpinei, comuna Câmpina cedând comunei Șotrile cele două sate amintite. La 1871 deja apare în documente hotarul nordic actual. Cel sudic a avut o evoluție mai sinuoasă, pentru că satul Slobozia a fost împărțit multă vreme cu comuna Poiana, dat fiind că partea lui răsăriteană constituia o moșie separată (împreună cu trupul de moșie Vrăjitoarea – mai mare, aflat peste Prahova, pe unde e dealul Pițigaia).
[4] Documentul urmează să fie publicat, fiind încă inedit; evident că nu au știut despre el istoriografii Câmpinei de până acum.
[5] Vezi articolul meu din revista Historia Urbana (2017), pag.153.
[6] Am și publicat partea cea mai relevantă a schiței, în proaspătul număr (pe 2021) al Anuar-ului de istorie ce apare la Câmpina din 2010, care este lansat astăzi 8 ianuarie 2022 la Casa de Cultură.
[7] Dintre care cele mai importante cunoscute până acum sunt beciurile de sub curtea Colegiului Grigorescu (datate preliminar de arheologi în sec. XVI-XVIII).

2 Comentarii  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare