CulturăReportaje

ARTE LA PLOIEȘTI ÎN VREMEA COVID

Cotropit de invazia covidului, în ciuda pandemiei, Ploieștiul rămâne totuși animat de mulțimea care îl locuiește. Nebunia străzii sperie și fascinează. Furnicarul biped umblă după vechile lui obișnuințe, dorințe și interese. La amiază, centrul Ploieștiului are ceva din pulsația vie a Capitalei, care este zi și noapte; tramvaiele, autobuzele și troleibuzele – fluviu mecanic accelerat de puzderia de limuzine și motociclete reeditând imaginile de-acum un secol, dar cu o altă societate – însuflețesc lumea capturată de tehnologia electronică. Prima zi a lui octombrie 2021, pentru creștinătate ziua Acoperământului Maicii Domnului, ne-a lăsat-o Dumnezeu atât de însorită încât purtatul măștii contra virusului – pentru politicieni, „mana cerească” a guvernării – a divizat populația în „vreau vaccinul” – „nu vreau vaccinul”! Misiunea de reporter poartă riscul lui „fie ce-o fi, tot plec la drum!”. Dau 5 lei și ajung în Ploieștii cu portretul lui Caragiale devenit personaj de reclamă. Artele orașului cu grad de municipiu alertează de zile bune Facebook-ul, ispitindu-mă cu  bucuriile oferite de o carte, o pictură, o șuetă a cafenea, o statuie…

„Arcade” iar la „N. Iorga”

Masivele uși ale Bibliotecii „Nicolae Iorga” dau impresia că intru într-un templu antic! Doar centenară, aceasta este, sigur că da, un Templu al Cărții, al Spiritului uman – pe care l-au patronat cu vocație iluștrii Toma Socolescu, Gheorghe Maxim și impetuos-enciclopedicul Nicolae Boaru! Liniștea și curățenia sunt primele cărți de vizită ale faimoasei instituții cu doamna Mihaela Radu la conducere. Cu câteva zile înapoi, dânsa a patronat, alături cu maestrul Valter Paraschivescu, vernisajul expoziției „Arta culorilor” a artistei plastice Izabela Stănescu. Evenimentul e, în fapt, o nouă și elocventă pagină a deja consacratului Cenaclu ARCADE, întemeiat și condus, cu o neîntrecută pasiune și competență, de poetul și pictorul Titus Drăghicescu. Rotonda edificiului aureolat de numele planetar al savantului Nicolae Iorga îmi rotește privirea cu simezele pe care distinsa expozantă ne oferă cele mai izbutite lucrări – în ulei, pastel și creion – prin fața cărora mă perind și zăbovesc după cum ecoul  estetic al fiecăreia mă fură. Paradă a portretelor, orizontul plastic evocă și reamintește eternități care obsedează plăcut firea omenească. Feminitatea primează și resuscită bucuria iubirii și-a dragostei, transpuse în Fata cu pălărie, în Gheișele cu trandafiri ori cu flori, în Fetița cu rochiță, în Portret de femeie, în Domnișoara cu guleraș dantelat, în Doamna cu voaletă, în Fată la masă și în vaporosul Vals, dar și în două-trei siluete în portul nostru popular de odinioară, printre care insistă, cu nuanțări clasice, câteva Ulcele cu felurite flori. Creioanele reproduc – în linii sigure și calde – chipurile neuitaților Stan și Bran, ale epocalelor Shirley Temple și Marilyn Monroe, precum și pe al nemuritorului Toma Caragiu – surprins în tonicul său zâmbet actoricesc.

Revoluționari ai Greciei la 1821

Sub egida Ambasadei Greciei în România, Uniunea Elenă a expus 10 portrete ale revoluționarilor care, în anul de grație istorică 1821, au eliberat patria lor de opresiunea otomană. Modalitatea și mai ales locul expunerii galeriei acestor eroi ai Eladei secolului XIX, afișarea pliantelor cu portretele și explicațiile biografice ale fiecăruia, rețin, stârnesc elementarul interes, instantaneea curiozitate, îndată ce parcurgi trotuarul de pe latura fațadei Bibliotecii Iorga, întrucât ele sunt prinse de gardul din fier forjat al instituției, la vederea trecătorilor. Chipurile sunt de o pitoresc-intensă stare interioară, portrete ale acelor cutezători care au scuturat jugul pus de sultanii imperiului Semilunii, pe grumazul poporului elen, secole la rând. Îi privesc și mi-i imaginez mișcându-se în clipele zaverei care – paralelă cu a lui Tudor Vladimirescu – a scăpat din robie civilizația luminătoare în Europa și-n lume. Galeria lor: Ciprian al Ciprului (1736-1821); Athanasios Christopoulos (1772-1847); Lambros Fotiadis (1752-1805); Alexandru Ipsilanti (1792-1828); Costache Aristia (1800-1880); Constantin Caracaș (1772-1828); Apostol Arsakis (1789-1869); Evanghelie Zappa (1800-1865); Andreas Embirikos (1801-1875) și Demostene Russo (1869-1937). Expoziția prilejuiește comemorarea  împlinirii a 200 de ani de la crucialul eveniment patriotic.

Popas la Galeria de Artă

Artista plastică Mihaela Laslo invită admiratorii picturii și graficii în primitorul spațiu alb, de pe Bulevard, într-o lume a  formelor, culorilor și a reprezentărilor redate persuasiv, în transpuneri presupus naive, de unde și titlul expoziției NAIVERIA, prin care artista   translează privirii ideile „văzute” – cum știm asta de la Camil Petrescu – imaginar, în femei, păsări și mozaicuri cu pretexte clasic-filosofice. Accederea înțelesurilor ascunse în 75 de lucrări în ulei, în laviu, în combinații color conturate de tuș filigranat, ne-o propune artista prin denumirile în limba engleză, ceea ce face posibilă cunoașterea temelor expuse de bine-veniții călători/ turiști străini aici; bilă albă pentru impactul Artei noastre plastice cu străinătatea! Uzul impus îl trecem în revistă așa cum ni l-a oferit expozanta, intercalând și expresii românești: Flynway, Summer, Simboluri omenești, Birdman, My secret garden, For rest fairy, Zbor, Magic tree, Copacul vieții (alegorică redare a uneia din legendele scumpe poporului român), Happy memories, Green roaster, Autumn song, Magic birds, Beauty sleep, Rusalca (pasăre cu chip feminin), Good night cat, Red flower and green hat,  Purple poppels, Flower girls, Casa (compoziție de referință în arta Mihaelei Laslo), din care se remarcă versurile „Hei, tu, deschide fereastra,/ Dar ai grijă să nu dărâmi glastra!”, Romanian girl (4 lucrări), Angel, Magic feather, Poppies, Autumn flowers, Flowers, By the seashore, Poppies Time, Sânziana, Autumn owl, Little bird, Lady in red, Cosmic dove, Magic light, Ready for party, Blue owl, Blackberry cat forever,  Guardian angel, Perfect pair, Arh. Mihail (R), Nuntă-n sat (altă atractivă alegorie), Adam și Eva, Anunciation (Buna Vestire), Motive românești, Spring messenger și Dear Katya.

Scriitorul Minel Ghiță Mateucă

Mereu bucuros de oaspeți, de întâlniri artistice și culturale, întemeietorul Teatrului EQUINOX, actorul, literatul și artistul plastic Mihai Vasile, el însuși personaj fascinant prin primirea și atmosfera create amical, devenite teatru spontan, a găzduit și moderat – în perimetrul romantic al Centrului Dramatic MYTHOS, încorporat în fastuos-clasicul corp al Palatului Culturii – întâlnirea cu scriitorul și publicistul Minel Ghiță Mateucă, în după-amiaza zilei de vineri, 1 octombrie 2021 anunțându-se lansarea romanului său, DANSUL ȘARPELUI ÎN LANUL DE GRÂU. Cartea a fost publicată de cunoscuta editură Karta-Graphic, al cărei patron, dl Paul Voicu, a onorat reuniunea cu deosebita sa prezență. Pandemia ne-a silit să stăm în jurul distinsului autor invitat să celebreze lansarea romanului, în curtea interioară din clădire, cu acces direct în Centrul Mythos luând parte 35 de invitați, printre care jurnalistul Leonida Chifu, scriitorul Nicolae Petrescu-Redi, jurnalistul Jean Popescu, pictorul Florin Șuțu, numeroși cunoscuți, admiratori și prieteni ai domnului Mateucă, profesor de seamă în învățământul prahovean. Maestrul Mihai Vasile a rostit cuvintele de mulțumire și simpatie publicului – toată lumea cu mască, la distanța regulamentară, sub cerul  pătrat al amiezii – și a dat cuvântul criticului literar Christian Crăciun, cunoscut eseist, comentator de Presă și eminescolog, invitat anume să dimensioneze valoarea literară a romanului mateucan. Sub lentilele aparatelor foto și ale telefoanelor mobile, Christian Crăciun a expus, sintetic și cuprinzător, structura și mesajul cărții lansate. Metodic și limpede, profesoral, printr-o plastică decriptare a conținutului cărții, Christian Crăciun a schițat anvergura epică, planurile, profilurile și caracterele implicate în materia epică – erudită interpretare a întregului romanesc – ,pe  care toți cei de față au ținut să îl aibă între coperțile elegantei ediții marca Paul Voicu, în final primind și autograful aceluia ce l-a scris. O secvență din evocarea demersului epic al criticului Christian Crăciun, în care s-au remarcat stilul personal al romancierului, viața ce palpită în fiecare pagină a cărții, tematica abordată ingenios, semantica morală a familiei, prin relația mamă-copil/ copii, esență a înțelepciunii țăranului/ țărăncii (când aceasta întreba, de pe băncuța de la poartă, pe necunoscutul oprit acolo: „Da al cui iești, maică?”, la țară, esență a familiei), este la fel de meritorie ca și întreaga acțiune devotat coordonată de  maestrul Mihai Vasile:

Minel Mateucă alături de Christian Crăciun (Foto: Facebook/Emilia Vasile)

„Domnul Minel Ghiță Mateucă ne oferă surpriza unui debut târziu, după o viață de publicistică socio-culturală în care s-a afirmat. Romanul DANSUL ȘARPELUI ÎN LANUL DE GRÂU readuce în actualitate un mediu social, o tipologie umană și o viziune narativă care vin direct din buna tradiție a prozei șaizeciste. Meciul este acela al satului sau al „coloniei” în care oamenii plecați de la țară devin muncitori, dar cu aceleași mentalități. Compoziția romanului este inedită, sunt mai multe „proze scurte” care pot fi citite și independent, dar care comunică una cu alta și încet-încet alcătuiesc un tot. Sunt personaje care migrează de la o proză la alta, întâmplări care reapar surprinzător, privite din unghiuri diferite. Prozatorul are un simț deosebit al limbii, personajele sunt caracterizate prin felul cum vorbesc. Te copleșește la lectură senzația de viață, diversitatea de caractere, umanitatea propusă prinse într-o epocă istorică tulbure, epocă ce nu apucase încă să altereze sufletul și mintea oamenilor. Prozatorul știe să pună în pagină rostirile tăioase de tip moromețian ale multora dintre personaje. Primele decenii de comunism sunt privite în general prin ochi de copii sau de tineri, ceea ce face, cu discreție, atmosfera și mai lugubră (am fost peste tot, dar am uitat pe unde). Acest realism social este îmbogățit de infuzia permanentă a straniului, personajele par a comunica o altă ordine a lucrurilor (cum să te aperi cu câini vii de oameni morți?). Acum foarte mulți ani, autorul publicase în celebra antologie DESANT 83 gerat de Mircea Nedelciu. Ca un ecou vine acest roman racordat la izvoarele mari ale prozei de totdeauna: omul, familia, locul și timpul istoric al viețuirii sale”.

Preludiile romanului

O inițiere în lectura romanului, dl Minel Ghiță Mateucă ne-o relevă prin Triptic-ul care deschide cartea: „1. Pilitura de aur. La naștere, îngerul ne dă cheia de aur a vieții, pe care o purtăm tot timpul de gât. E răbojul pe care ni se însemnează toate câte le săvârșim de-a lungul zilelor noastre, cu fapta, cu gândul sau cuvântul, cu voie sau fără de voie, bunele și relele, ispitele și regretele, întâmplările, sentimentele, visele, visurile și emoțiile. Când se apropie momentul acela, Îngerul începe să pilească cheia după însemnările Domnului, pentru ca aceasta să se potrivească la una dintre ușile care ne așteaptă la vamă, iar pilitura de aur se adună într-un săculeț… și fiecare e liber să facă ce vrea cu el, aici, în viața aceasta, fiindcă nu putem să-l luăm cu noi în eternitate. Eu am ales să-l povestesc… 2. Iarba timpului. Când și când, cețurile trecutului se mai limpezesc și atunci văd cum îndepărtata mea copilărie îmi face cu mâna, zâmbind: Vino-ncoace! Nu ți-e dor să mai guști odată din fericirea de a nu-ți păsa de nimic din ceea ce te-așteaptă? Nici nu apuc măcar să schițez vreun gest: O, de-aș mai veni… că deja fermoarul cețurilor se închide la loc și mi-e atât de teamă… atât de teamă să nu mă pierd pe drumul de întoarcere. Oricum, după mirabila apariție, rămân așa… cu un dor năpraznic, dar și cu o mult mai puternică stare de mulțumire că uite, încă mai există ceva care poate să mă uimească, să mă uluiască, să mă minuneze… și eu mă pot juca în voie împletindu-mi pe degete iarba timpului. Acolo, în Azuga primei mele copilării, când, în zilele înecate în zăpadă tata mă ducea la școală cu sania, numai de ierni grele nu duceam lipsă. Și, totuși, de fiecare dată când blânda, frumoasa și distinsa noastră doamnă învățătoare Ionescu, pe care o iubeam fără să știm ce e aia iubire, ne anunța cu glasul ei abia șoptit: Copii, ninge!… toată clasa, buluc la fereastră. Și, privind hipnotizat la fulgii mari și leneși care abia dacă mai îndrăzneau să atingă pământul… uimire mai mare nu am mai trăit niciodată, mai mare și mai curată și mai plină de promisiunea unor bucurii mari și curate. Și mai era și căldura trupurilor noastre de copii înghesuiți unul în altul, și răsuflările noastre dulci și amestecate, și glasul îmbietor al doamnei noastre: Gata, copii, gata, treceți în bănci!… la pauză ieșim să ne jucăm în zăpadă. Și acea spontană erupție de candoare, mulțumire și fericire, impetuoasă ca o aripă de înger care-și ia zborul din icoane direct spre Dumnezeu, îngreunat de rugăciunile noastre, oh, acel: Eeee!… care ar fi trebuit să ne țină toată viața, dar se stingea după primul ecou… 3. La fel, dar altfel. Când aveam vreo 30… 30 și ceva de ani, îl vizitam din când în când pe bunicu´. Era sărit binișor de 80. De fiecare dată îl întrebam: Ei, și cum e?, fără să-mi dau seama de nerozia întrebării. El se uita fix la mine o secundă, două, și para invariabil: Ce să fie? Eu insistam, detaliind: Așa, în general, cum e, ce faci, cum ești? A, în general, e bine, sunt bine, punea el placa, fixând cu privirea ceva de departe. Și așa, cu viața, cu astea? Păi îți spusei, făcea, cu o imperceptibilă iritare în glas, cu astea, e bine. Viața e ca și până acu´, doar că  nițel altfel. Deși cunoșteam scenariul până la ultima replică, de fiecare dată reușea să mă lase perplex. Adicătelea, cum vine asta, la fel… dar altfel? Și uite că acum, după vreo 40 de ani, încep să înțeleg”.

Serghie Bucur

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare