Unu
Prin excelență patrie a petrolului românesc, de pe la 1850, și a aviației fără motor și cu motor, prin Școala de pe Muscel, 1935-1945 – , Câmpina a strălucit în istoria universală de-a lungul secolelor XIX și XX, uimind Europa cu prima și performanta ei rafinărie – recent exterminata STEAUA ROMÂNĂ!
Doi
Ca un făcut, producând benzina și motorina pe care Hitler pusese ghearele pentru vehiculele armatelor lui invadatoare, tocmai ea – Steaua Română – a fost bombardată de beligeranții sinistrului ultim război. Jaful instituit după 1990, prin „privatizare”, a nimicit-o! Banii și abuzurile – combustibilul ascuns al corupției – au aiurit românii până la nepăsare – ignorând spusele lui Churchill: „În politică nu se spune niciodată adevărul!”. Colac peste pupăză, votăm de 33 de ani aceeași „tagmă a jefuitorilor” – că tot ne aflăm la doar 200 de ani de când Tudor s-a ridicat în apărarea „norodului” – imensul cariu ce duce România la dispariție!
Trei
Dacă Mântuitorul Iisus Hristos ne va fi întors spatele, halal de noi, fraților, c-o merităm, deși vedem că „așa trebuie” s-o ducem – furați, mințiți, înșelați, fără „tată și mamă”, cu urmașii aruncați de mici în porcăria sexuală, în vreme ce milioane de părinți au plecat în lume, alte sute de mii de juni și june pleacă și ei – cu olimpicii în frunte –, părăsind satele, comunele și orașele natale, pe care capii UE vor să le populeze cu străine seminții!!!
Patru
Când știam lecția cu Sfântul Ilie – elev la Școala primară din Gura Ocniței -, părintele paroh Serghie Popescu mă nota cu 5 sau 6. Nu mai țin bine minte istoria Lui – „Sfântul cu carul și biciul de foc, între lume și cer” (credința omului de rând), prin urmare deschid cartea – un Calendar Religios, să mi-o reamintesc. „A trăit în veacul al IX-lea înainte de Hristos, fiind copilul uni Sovac din localitatea Tesvi, din neamul lui Aron, locuind în Galaad. Harul i-a mânat pașii printre semeni spre a prooroci un pătrar din acel secol. Rugăciunile Lui fiind auzite de Dumnezeu, Atotputernicul a minunat lumea, trimițând foc din cer, oprind potopul ploilor și înviind morți! Cucernicia l-a suit la ceruri pe Ilie Tesviteanul, grație devoțiunii, unde s-a arătat la Schimbarea la Față a Mântuitorului. Pătruns de focul Duhului Sfânt și de dorul pentru Dumnezeu, Sfântul Ilie a aprins cerurile cu cuvioșia și pământul pentru fără-de-lege, și inima lui a devenit o flacără a iubirii pentru Creatorul cerului și pământului. Ființa lui a devenit transparentă luminii celei necreate a lui Dumnezeu, iar viața lui trăia deja realitățile luminoase ale raiului. Minunea prin care Sfântul a înmulțit făina și untdelemnul în casa văduvei din Sarepta Sidonului arată natura euharistică a raiului în care nimic nu se împarte – după legile materiei -, ci totul se înmulțește în iubire, partea devenind întreg și firimiturile pâine a firii. Taina veacului viitor este prezența întregului în parte și a lui Hristos în sfinții lui, ca revărsare necontenită și fără de hotar a harului dumnezeiesc, în care Hristos Cel euharistic se dăruiește ca Jertfă și Arhiereu pentru veșnicie, neîmpuținându-se prin dăruire, ci fiind întreg în fiecare firimitură de Împărtășanie și în fiecare strop de Sânge dumnezeiesc, transformând creația întru Sine și apropiind veacul viitor”.
Cinci
Dedicată aviatorilor și parașutiștilor – combatanții înalturilor Țării, îndeosebi în anii flagelului mondial 1939-1944, ziua Sfântului Ilie Tesviteanul ocazionează în fiecare an recunoștința față de jertfele acestor zburători destinați apărării României. Păstrăm monumentalul obelisc de la Bănești ce înveșnicește locul unde Aurel Vlaicu a căzut cu aeroplanul său, păstrăm raftul de bibliotecă plin cu cărți și enciclopedii despre acești „cavaleri ai aerului”, ne amintim de „Sfârlează cu fofează” și de „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa, citim Magazin Istoric și Historia, ne uităm și pe canalul tv Historia, spre a afla fapte incredibile cu eroi incredibili prin asumarea riscului de a muri pentru Patrie și Onoarea ei.
Șase
În vreme ce s-a ajuns la turismul cosmic, pentru care, către Lună, s-au și înscris vreo 700 de pasionați ai acestei nebunii extreme, recurgem la Wikipedia și Google, dar mai ales la cărțile avute în biblioteca proprie – spre a ne mai reîmprospăta începuturile istoriei Aviației. Aflăm, din Enciclopedia Universală Britanică vol. 2 pag. 33: „Tehnică de dezvoltare și exploatare a aparatelor de zbor. În 1783, balonul a fost primul aparat de zbor care a transportat persoane. Un planor funcțional, în 1891, și îmbunătățirile aduse motorului cu ardere internă au dus la primul zbor al unui avion realizat de Wilbur și Orville Wright în 1903. Primul Război mondial a accelerat dezvoltarea aviației și în anii 1920, au apărut primele companii aeriene pentru transportul corespondenței și pasagerilor. La sfârșitul anilor 1940, motorul cu reacție a dus la dezvoltarea aviației în toată lumea”. Aviația militară constituie „Organizația uni stat care are ca responsabilitate conducerea războiului aerian; câștigând spațiul aerian, susținerea propriilor forțe terestre – prin bombardarea acelora inamice”, cu „avioane de vânătoare, de atac / de recunoaștere, bombardiere”, în cazul „marilor puteri, acestea răspunzând de bazele terestre cu rachete nucleare”.
Șapte
Galeria aviatorilor și aviatoarelor României ne-o păstrează cărțile, albumele și memoriile/ jurnalele rămase în miile de pagini scrise și, când a fost posibil, imprimate pe benzile magnetice radio. Citii de curând câteva cărți despre așii aripilor românești, ce au ecouri în următoarele însemnări.
Volumul ESCADRIALA ALBĂ a istoricului Daniel Focșa, veritabilă restituire a istoriilor grupului de românce curajoase care, învățând pilotajul, au servit Țara ca aviatoare în Războiului 2 Mondial, adesea sacrificându-și viața pentru salvarea militarilor loviți de gloanțe, proiectile și bombe.
Mariana Drăgescu – aviatoare membră în Aeroclubul Regal 1935-1938 primește, pe aerodromul Băneasa, pe colonelul Brocard, comandantul celebrei escadrile „Cygognes” și apoi pe faimosul Antoine de Saint-Exupery, autorul povestirii „Micul prinț”, „Un bărbat foarte înalt și foarte timid”! Autorului cărții, aceasta i-a povestit între altele: „Primul contact a fost foarte dur, pentru că eu nu mai văzusem morți, oameni schilodiți și răni așa grele”. Aviatoarea vede „cadavre de executați (…) lângă Odessa” Scena e macabră, zguduitoare: „Unul dintre morți avea capul crăpat „ca un pepene”, din care ieșise creierul, care stătea, întreg, alături. Ochii erau întredeschiși. Albaștri. Gura deschisă. Muștele roiau în jur”. Într-o altă zi, Mariana, având doi răniți în avion, este silită să aterizeze într-o cîmpie, din pricina defecțiunii motorului. Singură în pustiul rusesc, încearcă, febril, repararea. Ca din pământ apare o mașină, la volan cu un ofițer din Regimentul 4 Artilerie motorizată. Crucindu-se, omul i-a strigat: „Dumnezeule, de când n-am mai văzut o femeie româncă!” Temerilor acestuia, Mariana îi răspunde cu izbânda re-pornirii avionului său și decolarea către locul salvator pentru răniți.
Horia Agarici – erou al cărții ESCADRILA 52 VÂNĂTOARE, de Eugenia Tașcău și Victor Bonciu. Spune el – rămas și-ntr-un cântec ce rima „Agarici/ cu bolșevici”: „Era o zi din iunie 1941. Urma să executăm misiuni de însoțire a bombardierelor, de atac asupra aviației inamice în teritoriul propriu și zboruri de pază a litoralului românesc. (…) Rând pe rând, avioanele de bombardament și de luptă dispăreau la orizont, spre nord, către pozițiile inamice de dincolo de Dunăre și Prut. (…) Singurul care rămăsesem pe aerodrom eram eu. (…) Avionul meu, un Hurricane, avea scurgeri la ambele rezervoare de benzină. Mecanicul meu, Matei, lucrase toată noaptea, fără a reuși reparația. Norocul îi ajută. Agarici urcă în nori și… „Lansat în picaj, pe spate, trag din toate „cățelele” (mitralierele – n. red.)” către cele „cinci (avioane inamice)”… Pun botul pe capul formației. Bombardierul creștea în vizor cu repeziciune. „Crucea” era pe el. Apăs butonul de pe manșă, două rafale peste cabină. Lovit, avionul se înclină pe stânga și ia direcția mării, fiind în flăcări”. Cele două avioane – din spate – surprinse de Agarici: „Cel din dreapta, ținta este lovită, o văd căzând spre pământ. Trag în viraj de luptă, apoi printr-o răsturnare și semitonou prind în colimator aripa celuilalt: lovit, avionul cade către pământ și este luat drept țintă de artileria de coastă”.
Nadia Russo-Bossie – o altă personalitate eroină a cărții lui Daniel Focșa: Născută la 17 iunie 1901, la Tver, dintr-un arbore imperial, cu rădăcina în Boris Godunov, țar al Rusiei între 1598 și 1605. Orfană de mamă la 11 ani, fuge din Rusia răvășită de revoluție, ajutată de ordonanța tatălui său, generalul de cavalerie Evgheni Brjozovski, căsătorită cu Alexandr Russo. Ani de studii la Crucea Roșie din Chișinău, Belle Arte la Paris, Școala de pilotaj „Mircea Cantacuzino” în București, brevetul nr. 9 de zbor, printre prieteni, aviatorul compozitor Ionel Fernic. Primită în „Escadrila Albă” – fondată la 25 iunie 1940 și botezată astfel, pentru că avioanele, de fabricație poloneză, erau alb vopsite, cu câte o cruce pe aripi, de scriitorul și gazetarul Curzio Malaparte – Nadia Russo, e apelată în românește Rusu, căci pe atunci Basarabia aparținea Regatului România! „Din august până în octombrie 1942 va lua parte la campania Stalingradului, în Escadrila – Albă – Sanitară. La 42 de ani se retrage, bolnavă de pe front, își vinde avionul, iar după 23 august 44, este condamnată 7 ani și închisă la Miercurea Ciuc și Mislea, pentru că găzduise „în apartamentul ei din Piața Romană două întâlniri secrete între generalul Mihail Romanescu, George Polizu-Micșunești și un colonel englez din Comisia Aliată de Control”. Prin căsătoria cu Guy (Gheorghe) Bossie, se înrudește cu diplomatul român Raoul Bossy, ambasador al României la Budapesta și Roma.
Constantin Cantacuzino supranumit Bâzu – de către localnicii satului Florești, urmare „certificării” zumzetului motorului avionului său biplan, cu care ateriza pe și se ridica de pe izlazul din partea sudică a localității, venind din București, să-și vadă sora, pe Alice și mama – deja prințesa Cantacuzino-Enescu, fie în romanticul palat Micul Trianon, fie la vila Luminiș de pe promontoriul Sinaiei, Cumpătul –, este portretizat de Ioan Dragoș Stinghe în cartea sa CUCERITORII VĂZDUHULUI. Cu o tinerețe de sportiv înnăscut, premiat pentru pasiunile sale, automobilismul, motociclismul și hocheiul pe gheață, căsătorit succesiv cu surorile Diamandi, cu ultima având-o urmașă pe nefericita Mariona alias Oana Orlea – pseudonimul cărților scrise de ea, arestată încă din liceu, pentru că era fiică de burjui, apoi cu Nadia Cujnir Herescu, actrița româncă iubită – fără succes – de Ionel Teodoreanu și cucerind apoi Hoolywood-ul cu scenele de striptease în filmul jucat cu Mastroiani, „La dolce vita”, în fine, Bâzu Cantacuzino rămas în istoria aviației civile și militare ca unul din așii ei de aur, a venit pe lume în noiembrie 1908 și, la 50 de ani, urmare unei operații fatale, moare pe masa chirurgicală, fiind înmormântat într-un cimitir din Madrid. Impresionantă rămâne în istoria Aviației Române arborele genealogic aviatic cantacuzinesc, pomenit de cartea autorului citat: Alexandru Cantacuzino-Pașcanu, Șerban Cantacuzino, George Cantacuzino, Mircea Cantacuzino, Ioana Cantacuzino, Alexandru Cantacuzino, Matei Ghica Cantacuzino, Ioana Matei Ghica Cantacuzino. Așadar, Bâzu Cantacuzino, pilot de turism, pilot acrobat, pilot de linie, pilot de vânătoare – cu circa 70 de avioane inamice doborâte în Războiul 2 Mondial. În primăvara 1948, pe 21 ianuarie, Ana Pauker – care îl simpatiza pasionată, îi oferă fuga pentru totdeauna din România ocupată de Stalin. Un pasaj din PRINȚUL ÎNĂLȚIMILOR, de Alexandru Armă și Dan Antoniu: „În decembrie 1945, Bâzu a transportat-o cu o aeronavă la Paris pe Ana Pauker care, împreună cu o delegație a femeilor democrate române, trebuia să participe la lucrările Congresului Internațional Antifascist al Femeilor. Cantacuzino, care era un bărbat foarte prezentabil, ar fi cucerit-o pe cea care era în acel moment secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Aviatoarea Maria Drăgescu, aflată atunci la Băneasa, își amintește că Ana Pauker, care era în fruntea delegației, a traversat platoul de îmbarcare al pasagerilor la braț cu Bâzu, uitând probabil de originile acestuia. Mai mult, la întoarcerea din delegație, aceasta a organizat la București o recepție unde l-a invitat și pe Bâzu Cantacuzino, asigurându-l că, la nevoie, ar putea conta pe sprijinul ei. (…) Luat în vizor de autoritățile comuniste, datorită originilor sale dar și trecutului său ca fost combatant voluntar pe Frontul de est, Constantin Cantacuzino este trecut pe linie moartă. Fuga din țară a mai multor aviatori (…) îl lasă fără pașaport.(…) În vara 1947 divorțează de Nadia. În 21 ianuarie 1948 este numit să plece cu avionul la Milano – unde, îndată ajuns, trimite o telegramă de renunțare la situația lui, la București. Pilot de acrobație, își câștigă pâinea în demonstrații uluitoare – zbura cu roțile avionului în sus – la Paris, Londra și Madrid – unde, pe 26 mai 1958, nerefăcut după operație, în brațele sorei lui, Alice, se stinge din viață”.
Serghie Bucur
