Interviuri

Profesorul câmpinean Mircea Merca a fost premiat de Academia Română

Premiul Academiei Române, care se acordă oamenilor de știință o singură dată în viață, a ajuns anul acesta la Câmpina. Mircea Merca, profesor de informatică la Colegiul „Nicolae Grigorescu“ din Câmpina, doctor în matematică și referent științific, a avut onoarea de a i se decerna cel mai prestigios premiu pe care l-ar fi putut primi în România, de la cel mai înalt for științific din țară. Profesorul Mircea Merca le predă elevilor informatică, dar prima lui dragoste este matematica, știință pe care o studiază cu pasiune. De altfel, în cercetările sale a descoperit și cel mai rapid algoritm din lume pentru generarea partiţiilor întregi, fapt pentru care a primit recunoștere internațională. A ajuns la Câmpina după terminarea facultății și a ales să-și construiască aici un cămin. Vă invităm să-i aflați povestea, spusă chiar de profesor, în cuvintele sale. 

„Se spune că nu poți iubi două femei cu aceeași intensitate în aceeași perioadă, oricât de mult te-ai strădui; întotdeauna o vei folosi pe una dintre ele ca să o iubești pe cealaltă. Cam așa am făcut și eu cu matematica și informatica“

  • Sunteți născut în Cluj-Napoca, dar ați fost repartizat la Câmpina ca profesor, după terminarea studiilor. Vă este dor de Cluj? Ce v-a făcut să rămâneți în Câmpina?
Am absolvit în 1991 Facultatea de Matematică a Universității Babeș-Bolyai și am fost repartizat ca profesor titular de informatică (nu de matematică) la actualul Liceu Tehnologic „Constantin Istrati” Câmpina. Nu aș putea spune că nu-mi este dor de Cluj, chiar dacă ajung acolo în fiecare an și stau aproximativ o lună. Am ales Câmpina la repartiție pentru că îmi plăceau stațiunile de pe Valea Prahovei, fără să știu cum arată orașul. Am ajuns la Câmpina cu trenul, împreună cu mama mea și de la gară am luat un autobuz ca să ajungem în centru. Nu știam unde trebuie să coborâm și am întrebat șoferul. Curios din fire, ne-a întrebat ce facem la Câmpina. I-am spus care este scopul și atunci i-a spus mamei să stea liniștită că la Câmpina sunt fete frumoase și nu mai plec de aici. A avut dreptate. Nu este o glumă, așa s-a întâmplat. Chiar dacă poate fi o motivație bună să rămâi la Câmpina, am rămas și pentru că mi-a plăcut și pentru că poate așa a trebuit să se întâmple.
  • V-a plăcut matematica de mic copil? Povestiți cum ați descoperit dragostea pentru matematică?
Cred că este puțin prea mult să spun că mi-a plăcut matematica de mic copil. La început era mai mult ceva de genul „te duci la joacă dacă îmi arăți ce ai lucrat azi la matematică” și nu era loc pentru negocieri niciodată. Începutul clasei a VIII-a a fost momentul în care am început să mă îndrăgostesc de matematică și să conștientizez asta.
  • Ați absolvit facultatea de Matematică în cadrul Universității „Babeş-Bolyai” în 1991 și 12 ani mai târziu ați obținut și licența în informatică, în cadrul Politehnicii din Bucureşti. Ce iubiți mai mult: matematica sau informatica?
În 1987 am ales să dau admitere la Matematică la Universitatea din Craiova. Motivele mele erau legate de modul în care se făceau repartițiile înainte de 1990. În decembrie 1989 a venit revoluția peste noi și multe lucruri s-au schimbat, inclusiv repartițiile. În 1990 am promovat anul al III-lea la Craiova și am decis să mă transfer la Cluj pentru a face ultimul an de facultate acolo. În 1991 posturile scoase la repartiție la Cluj erau la școli generale din sate din Transilvania și câteva posturi aflate la licee din sudul și sud-estul țării. Așa am ajuns la Câmpina ca profesor titular de informatică. După trei ani de profesorat am demisionat și m-am angajat în industrie ca programator. După o vreme, din rațiuni legate mai mult de timp liber pentru proiecte personale, mi-am dorit să mă întorc din nou la profesorat. Ca profesor de matematică nu se putea pentru că nu erau posturi libere în oraș sau în orașele din apropiere, așa că tot către profesor de informatică m-am orientat. Am constatat astfel că diploma de matematician nu mă mai ajuta pentru a mă putea titulariza pe informatică. Am obținut licența în informatică în 2003 la Universitatea Politehnica din București. Întrebarea dumneavoastră este pusă la modul prezent și răspunsul meu este acum fără echivoc: iubesc mai mult matematica. Dacă mi-ați fi pus această întrebare în anul 1995, aș fi răspuns la fel de sigur: iubesc mai mult informatica. O să fac o comparație, dar vă rog să nu o considerați neserioasă sau nepotrivită, pentru că unii vor înțelege mult mai bine ce am vrut să spun. Se spune că nu poți iubi două femei cu aceeași intensitate în aceeași perioadă, oricât de mult te-ai strădui; întotdeauna o vei folosi pe una dintre ele ca să o iubești pe cealaltă. Cam așa am făcut și eu cu matematica și informatica.
  • Ați știut din copilărie că vreți să vă faceți profesor de matematică atunci când veți fi mare?
Nu aș putea spune că am știut de mic copil acest lucru, pentru că nu aveam maturitatea necesară. După clasa a X-a am realizat că vreau să fac numai matematică. Atunci am decis că trebuie să mă îndrept către facultatea de matematică și să ajung profesor de matematică. Ideea este că de atunci și până acum nu am ajuns profesor de matematică. Nu am renunțat la această perspectivă și într-o zi se va realiza, probabil că nu la Câmpina și nu la acest nivel.
  • Însă nu ați fost tot timpul profesor. Ce v-a făcut să plecați din învățământ și, mai apoi, ce v-a făcut să vă întoarceți?
Așa este, nu am fost tot timpul profesor. În septembrie 1994, după trei ani la catedră, mi-am spus că trebuie să încerc să văd dacă pot să fac și altceva. Mi-am demonstrat că pot și asta a fost foarte important pentru mine. M-am întors la profesorat pentru că nu mai eram încântat de activitatea pe care o desfășuram ca programator. Mi se părea că ceea ce făceam nu era ceva foarte complex și din această cauză nu eram mulțumit de mine. Ulterior s-a dovedit că aveam nevoie de lucruri mult mai sofisticate. În 2003 am luat decizia să mă întorc la profesorat. M-am înscris la examenul de titularizare națională și m-am titularizat din nou în învățământ.
  • Unde vă simțiți mai bine: la catedră sau la birou?
Au fost momente în cariera mea când cel mai bine m-am simțit la catedră. Acum lucrurile sunt împărțite: la catedră predau, la birou fac cercetare științifică. Cel mai bine mă simt la biroul de acasă. Pentru mine acasă înseamnă Câmpina, Cornu sau Cluj, nu neapărat în această ordine. Cu siguranță, la biroul de acasă dau cel mai mare randament pe partea de cercetare științifică.

“Cu talentul te naști, nu ți-l dă nimeni, dar trebuie să ți-l descoperi și să-l cultivi. În ultimii ani constat că numărul elevilor pasionați cu adevărat de informatică este în scădere. Recomandarea mea pentru tânăra generație este stop scrolling, start studying”

  • Ați reușit să transmiteți dragostea și pasiunea pentru informatică elevilor dincolo de programa școlară obligatorie? Aveți copii geniali care au ales să învețe mai mult decât ce este în manuale?
Cu siguranță am reușit să transmit pasiunea mea elevilor pe care i-am avut de-a lungul anilor. Mulți dintre ei lucrează în IT fiind foarte buni profesioniști, unii dintre ei au ajuns profesori de informatică, alții au obținut doctorate în informatică. Deci este cât se poate de clar că ceva s-a transmis dincolo de programa școlară obligatorie. Nu aș vrea să diluez noțiunea de geniu și de aceea vă voi spune că am avut copii foarte pasionați de informatică care aveau și un mare potențial intelectual. Pasiunea pentru un domeniu este foarte importantă, dar nu ajunge. Ea trebuie dublată de talent. Cu talentul te naști, nu ți-l dă nimeni, dar trebuie să ți-l descoperi și să-l cultivi. În ultimii ani constat că numărul elevilor pasionați cu adevărat de informatică este în scădere. Am senzația, de fapt este mai mult decât o senzație, că tot mai mulți confundă informatica cu scrolling. Nu doar la informatică se întâmplă așa. Veți spune că sistemul de educație este de vină și, din nefericire, aveți dreptate. În zilele noastre avem mult mai multe resurse alternative decât în anii 1995. De aceea, recomandarea mea pentru tânăra generație este stop scrolling, start studying. Numai așa se poate rezista într-un sistem de educație depășit, neadaptat la realitatea din teren. Nu este suficient să dotezi un laborator de informatică cu tehnologia necesară. Și programa școlară trebuie adaptată la tehnologiile actuale. Chiar dacă avem resurse tehnice mai multe decât în urmă cu 25 de ani, mie mi se pare că nu mai există motivația de atunci, nici la elevi și nici la profesori. Componenta umană a sistemului de educație este cel puțin la fel de importantă ca și componenta tehnologică. Mi se pare că nu prea mai știm de ce și pentru ce învățăm, mi se pare că lucrurile de derulează la întâmplare, în virtutea inerției. Necesitatea regândirii întregului sistem de educație este o evidență pentru toată lumea.
  • În 2011 ați descoperit cel mai rapid algoritm din lume pentru generarea partiţiilor întregi, lucru recunoscut la nivel internaţional. Ce înseamnă acest lucru? 
Partițiile întregi sunt descompuneri ale numerelor naturale în sumă de numere naturale. De exemplu, partițiile numărului 4 sunt următoarele: 4, 3+1, 2+2, 2+1+1 și 1+1+1+1. Noțiunea este elementară, așa cum sunt multe alte noțiuni din teoria numerelor. De obicei, teoreticienii numerelor încep cu definiții foarte simple, dar rareori fac ceva numai cu acele definiții. Am avut nevoie de partiții ca să rezolv o problemă de matematică care mă preocupa de mult timp. Am construit un algoritm pentru generarea partițiilor întregi și am constatat că este mai eficient decât algoritmii cunoscuți pentru așa ceva. Am intuit ce urmări ar putea avea acest fapt și am început să exploatez momentul. Am publicat algoritmul la Springer într-un jurnal de specialitate, fapt care are a condus la recunoașterea internațională a algoritmului meu. Au fost două consecințe imediate ale acestui aspect. În primul rând, în octombrie 2011 am fost acceptat să fac doctoratul în matematică la Universitatea din Craiova. În al doilea rând, profesorul George E. Andrews de la Pennsylvania State University, USA, cel mai mare specialist al lumii în teoria partițiilor, mi-a propus să colaborăm pe un subiect care apărea în articolul meu. Colaborarea cu G. E. Andrews m-a marcat și m-a influențat ulterior mult mai mult decât mi-aș fi putut imagina.
  • Ați primit Premiul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, la secţiunea Matematică în 2015, iar anul acesta ați primit o recunoaștere și mai înaltă a meritelor dvs., fiind premiat de Academia Română. Cum ați primit aceste distincții? 
Premiul „Nicolae Teodorescu” oferit de Academia Oamenilor de Știință în 2015, la mai puțin de un an după ce am terminat doctoratul, a însemnat pentru mine faptul că mediul academic începe să mă ia în serios și în România, mai ales că mi s-a propus atunci și o afiliere ca cercetător științific la Academia Oamenilor de Știință. Deși publicasem până în acel moment 22 de articole științifice în reviste internaționale prestigioase, deși fusesem invitat în 2014 în USA pentru un stagiu de cercetare la College of The Holy Cross, aveam senzația că în țară nu contează aceste realizări. Acest lucru nu m-a influențat negativ, dimpotrivă, m-a motivat și mai mult. Am publicat până în prezent 111 articole științifice. Săptămâna trecută am primit însă o recunoaștere mult mai importantă, Premiul „Spiru Haret” decernat de Academia Română, cel mai înalt for științific din România. Este cel mai prestigios premiu pe care aș fi putut să-l primesc în România, mai ales că un premiu al Academiei Române nu ți se oferă de mai multe ori.
  • Sunteți și referent științific. Ce înseamnă acest lucru? Ce activități derulați?
Referenții științifici sunt personalități științifice recunoscute la nivel internațional, care trebuie să aibă o bogată experiență științifică sau academică în domeniul lor, expertiza acestora fiind certificată prin publicații, conferințe, granturi de cercetare etc. Ca referent științific, ai un rol important în asigurarea faptului că lucrările științifice trimise spre evaluare în vederea publicării îndeplinesc cel mai înalt nivel de calitate științifică. Până în prezent am evaluat lucrări științifice pentru 52 de reviste internaționale prestigioase. Referentul întocmește un raport asupra lucrării științifice, în care menționează în ce condiții lucrarea ar putea fi acceptată pentru publicare. Dacă raportul referentului nu este pozitiv, lucrarea științifică se returnează autorului și nu va fi publicată în acea revistă.
  • Ați fost în America în calitate de cercetător științific. Cum a apărut această oportunitate de a vă împlini visul american? Ați fost tentat să rămâneți acolo?
În perioada 2014-2018 am fost invitat în USA de trei ori ca cercetător. A fost o mare oportunitate pentru mine, mai ales că prima invitație a fost înainte de a obține titlul de doctor în matematică. În iunie 2013, American Mathematical Society a organizat în România, la Alba Iulia, o conferință foarte mare de matematică. Am prezentat, în cadrul conferinței, câteva dintre rezultatele pe care le obținusem până atunci și se pare că am fost destul de convingător. Cristina Ballantine, profesoară la College of The Holy Cross din Worcester, USA, m-a remarcat și m-a invitat câteva luni mai târziu la ea la universitate să lucrăm la câteva proiecte care aveau legătură cu teoria partițiilor. Am acceptat invitația și în iulie 2014 am aterizat la Boston. Așa am ajuns prima dată în USA. Nu am avut niciodată un astfel de vis, dar s-a întâmplat. Atunci am ajuns pentru prima dată la Harvard University, la MIT, la Yale University și la Brown University. Atunci am vizitat pentru prima dată orașul New-York. A fost o experiență extraordinară care s-a repetat în 2017, când am fost invitat din nou la College of The Holy Cross. În 2018 am ajuns din nou în USA, de această dată la Pennsylvania State University. Nu am fost tentat în niciun moment să rămân în USA.
  • 2020 este un an cu totul neobișnuit pentru toată lumea, fiind marcat de pandemie. Ce lecții ați învățat, pe plan personal și profesional, în această perioadă?
2020 este un an care ne afectează pe toți. Din punct de profesional eu nu pot să mă plâng. Cum aș putea să mă plâng când am primit acest prestigios premiu al Academiei Române? Pe de altă parte, am mai mult timp pentru cercetare și asta se va observa în următorii doi ani când proiectele la care am lucrat și lucrez în această perioadă vor ajunge să fie publicate.
  • Cum este să fii profesor de informatică online?
Pentru mine nu este dificil. Dacă ai resursele necesare actul de predare se poate face aproape la fel de bine. Problema mare este pe partea de evaluare, pentru că nu mai ai control. Acest lucru poate părea o oportunitate pentru unii elevi, dar vor deconta mai târziu. Decalajul între elevii conștiincioși care învață pentru ei și nu pentru note și cei care sunt superficiali și doar vânează note se va mări considerabil. Cât timp vom fi în online acest lucru nu se va observa, toată lumea va fi fericită. Când vom reveni la sistemul clasic de evaluare vor fi probleme.
  • Sunteți profesor în Câmpina, la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu“, cercetător asociat în Craiova, la Universitate și cercetător în București, la Academia Oamenilor de Știință? Cum reușiți să vă împărțiți, matematic, cele 24 de ore pentru toate aceste activități?
Nu este chiar atât de complicat. Activitatea de cercetare nu prea poate fi normată sau cronometrată. Nu poți avea inspirație la comandă sau în funcție de un anumit program. În cercetare nu ești evaluat după cât timp ai muncit, ci după rezultatele pe care le-ai obținut.
  • Ce face profesorul Mircea Merca în timpul liber? 
Când fac ceea ce îmi place, consider că sunt în timpul liber. E o mare plăcere pentru mine să fac cercetare. În rest, fac tot ceea ce face un om obișnuit.
(R.A.I.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare