O viață pentru Muzică: MAESTRUL LEONIDA BREZEANU

Motto: „Fiecare artist contribuie cu talentul său, cu unca sa, la cultivarea frumosului care este menit să dea un impuls pornirilor mai nobile ale sufletului omenesc”. (George Enescu)

Prolog

Aceste cuvinte au fost rostite de marele George Enescu în conferința de presă ce a deschis memorabilul turneu întreprins de el acum aproape un secol, în ianuarie și februarie 1924, în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat și a concertat – în Washington, Saint Louis, Philadelphia și Cleveland. Pe trunchiul creației ilustrului predecesor, eminentul nostru om de Cultură, profesorul, compozitorul și dirijorul Leonida BREZEANU a elaborat propria muzică – poveste pe care, în afectiva sa companie, o depănăm cu emoția descoperirii unui înnăscut, elevat și polivalent muzician, tangent la Cultura de gen universală și prin cei doi fii ai Domniei Sale: Ondin Brezeanu – violonist solist în Orchestra Națională a Libanului și Profesor de vioară la Conservatorul Național din Beirut, și Zefir-Georgian Brezeanu, solist, clarinetist în Orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, doctorand al Universității Indiana din Bloomington SUA. Stau de vorbă cu Maestrul Leonida Brezeanu în fermecătorul său paradis artistic din strada Ana Ipătescu nr. 10 a străvechii urbe Ploiești. Ne onorează Doamna Valeria Brezeanu, soția Maestrului, Zefir-Georgian și junii d-sale. Conversația începe cam de pe când sosea în viață Leonida-Constantin – pruncul cu aurite peceți sonore, ființa care avea să răzbată secolele XX și XXI cu harul său: MUZICA. – Cu un an înaintea izbucnirii războiului 2 mondial, veneați dintr-o iubire ce v-a destinat Muzicii! I-ați dăruit ardoarea spiritului dumneavoastră, maestre Brezeanu. Când v-au lăsat ursitoarele să luați startul pământesc?
– Într-o zi de 28 octombrie a anului 1938, în comuna Teișani, pe Valea Teleajenului, ținut cu istorie uimitoare, având pe generic personalitatea și faptele faimosului Stroe Buzescu, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul. Părinții mei alcătuiau o familie cu preocupări muzicale, tata – Emil St. Vasilescu era profesor de vioară iar mama – Ștefania Brezeanu era învățătoare.
– Satul natal are numele copacului a cărei floare a cântat-o aproape mistic, Eminescu…
– Teișanii sunt o localitate odinioară împrejmuită de păduri de tei și fagi. Istoria ei e atestată documentar pe la 1602 când, „La 13 și 14 septembrie, spun documentele – adunate, păstrate și editate de bunicul meu matern, Dumitru Brezeanu (1868-1959) – au avut loc la Ogretin și Teișani lupte între oastea lui Radu Șerban voievod, care ocupase domnia Țării Românești și oastea lui Simion Movilă care râvnise tronul lui Mihai Viteazul, și cu sprijinul fratelui său, Ieremia Movilă, domnul Moldovei, și al hoardelor tătare, venise să apuce acest tron”. Așezare de moșneni – țărani din tată-n fiu, care moșteneau pământurile!
– V-am văzut dirijând „Flacăra Prahovei”, prin 1970 …
– O epocă fastă atât pentru publicul pe atunci foarte sensibil față de muzica populară, stenică, de pahar, lăutărească, precum și față de orchestră, având norocul să fiu secundul octogenarului dirijor Botez! Predând Pedagogia și lucrând cu metodele ei, m-am simțit atras și de muzica cultă, traversând – cu dăruire – anii de studii adecvați.

– Traiectoria formării muzicale a-nceput…
– …În vara 1956, după absolvirea liceului teoretic „I. L. Caragiale”. Eram pasionat de tainele și perspectivele pe care le vedem în strădaniile și izbânzile multora dintre muzicienii momentului. Am studiat Teoria Muzicii și Armonia, vreme de doi ani, 1956-1958, cu Emilia Comișel, cu compozitorii Dumitru Milcoveanu. Următorii trei ani, 1956-1959 i-am urmat la Institutul „Maxim Gorki”, în paralel – 1959-1963 fiind student la Conservatorul de Muzică pe atunci „Ciprian Porumbescu”! Teoria Muzicii și Solfegiile cu dr. Ioan Șerfezi și dr. Dragoș Alexandrescu, Folclorul cu Emilia Comișel, Armonia cu Gheorghe Dumitrescu, Contrapunctul cu Zeno Vancea și Dinu Ciocan, Formele muzicale cu Tudor Ciortea și Miriam Marbe, iar Dirijatul, cu Ioan D. Vicol. D. D. Botez și Ion Marian, „Artist al poporului”. La clasa de Compoziție i-am avut profesori pe Alfred Mendelsohn și Tiberiu Olah (asistent), iar la clasa de Istoria Muzicii Vechi, pe Gabriela Sachelarie, și a Istoriei Muzicii Românești, pe dr. Octavian Lazăr Cosma. În 1961 plecam în cariera mea ca dirijor de orchestră și folclorist orchestrator al longevivei „Flacăra Prahovei”. Marele om de știință Carol Nicolae Debie m-a luat dirijor secund al Orchestrei Simfonice a Sindicatelor, în 1962, al cărei unul din membrii fondatori eram. Am lucrat astfel până în 1970, următorii 4 ani predând pianul la Liceul de Muzică, după revoluție, „Carmen Sylva”, școală de valoare europeană. Împrejurările m-au adus apoi în funcția de Instructor cu probleme de Muzică, având rezervată catedra de pian, performanța mea îndrituind Comitetul Județean de Educație Socialistă să îmi atribuie răspunderea ca director al Centrului Județean de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Amatori. Ani de muncă și de emisariat cultural prin țară și în străinătate. 1972 – Turneu în Polonia, cu Teatrul de Păpuși Ciufulici, jucând „Punguța cu doi bani”, spectacol căreia îi scrisesem muzica; succesul răsunător a stimulat județul și m-a delegat la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Opole, în Polonia, împreună cu Cristian Mihalache, regizor, Irina Borovschi, scenografă și Marcela Fenato, actriță și scenografă. Polonia ne-a primit din nou, în 1973, tot cu păpușile noastre celebre, la Festivalul Walbrzych, unde, pe muzica mea, s-a jucat „Czolowek z czerwona parasole” – „Omul cu umbrela roșie”. În 1974 trec de la Centrul amintit, ca Metodist cu probleme de Muzică și, urmare reorganizărilor de moment, devin secretarul Asociației de Folclor a Prahovei, în compania prof. Constantin Manolache, președinte, și a prof. Emilia Comișel, vicepreședinte. În 1976, am fost ales secretarul Cenaclului „Paul Constantinescu”, unde veneau compozitori, critici muzicali, mari oameni de Muzică. I-a fost președinte „Artistul Poporului” General maior Dinu Stelian, succedându-i „Artistul Emerit” Florin Comișel și apoi compozitorul Zaharia Popescu. Secunzii lor au fost Alexandru Bădulescu și Aurel Giroveanu.
– În alternanță, ați compus și lucrări instrumentale și pentru voce…
– Capitolul acesta mi-a întreținut, pe lângă pasiunea creării unor lucrări destinate Muzicii de Cameră și Simfonice, sensul înalt al existenței mele! Sub impulsurile acestui deziderat am scris, încă din studenție, două Suite pentru pian, op. 1 și op. 2, prin anul 1959. Peste aproape un deceniu, am reluat travaliul muzical, deschis cu Suita I-a pentru orchestră simfonică, inspirată de tematica musicalului „Cu cine am onoarea?”, pe care a dirijat-o maestrul Sorin Frendeș, din Arad, primă audiție pe 22 aprilie 1968, pe scena Filarmonicii Paul Constantinescu! A urmat Divertismentul pentru orchestră de coarde op. 7, interpretat în premieră de Orchestra de Cameră a Palatului Culturi, sub bagheta pianistului Mircea Vasilescu, în 1985. A venit rândul lucrării Solo for competition – Solo pentru Concurs, pentru flaut solo op. 10, al Suitei I-a pentru chitară solo, imprimată în Cardex la Radio București, de Cătălin Ștefănescu. Piesa Prelude și Allegretto, imprimată pe cd de prof. dr. Corneliu Voicescu, de la Universitatea Transilvania Brașov. Intervalul de timp fast care a urmat mi-a stârnit inspirația atât de darnică, încât am scris alte Suite pentru chitară solo: a II-a, a III-a și a IV-a, toate tipărite de poetul Marian Ruscu în editura sa, Premier, în 2005. Adăugați și Două cântece pentru bariton și pian op. 19, Trei piese românești pentru fagot și pian op. 21, Bagatele pentru pian op 4, Două piese pentru oboi și pian, Suita a II-a pentru Orchestră simfonică pe teme din opereta „Toamna, când se numără bobocii”, Tornado pentru chitară solo op 27, solist Iulian Anghel (cd), Trei cântece pentru voce și Orchestră, în 1963, la Filarmonica de Stat Ploiești, dirijor George Petrescu, Album pentru Bebebco – piese ușoare pentru pian și Piese pentru trio de clarineți, Muzică corală.

– Ați condus turneele pe continent…
– În iulie 1976, la Tarcento în Italia, cu Ansamblul folcloric „Prahova”, coregraf Dumitru Pârvu; în iulie 1977, tot în Italia și tot cu „Prahova”, la Messina. În acest an eram membru în juriul Festivalului „Cântarea României”, pentru Teatre de Estradă profesioniste. Experiența și profesionalismul m-au calificat pentru a merge, acum ca director artistic, și în Bulgaria, la Varna, cu „Camerata”, corala Palatului Culturii, dirijată de Gheorghe Ionescu.
– Care a fost cel mai valoros trofeu câștigat pe acest meridian artistic?
– „Toporașul de Aur” – marele premiu obținut la Concursul Internațional de Folclor de la Zakopane, în Polonia, cu Ansamblul „Crăițele” de pe Valea Doftanei, pregătit de Marga Comisu-Dumitrescu, coregrafă! În 1996, turnee în Turcia, cu Ansamblul „Marama”, la Acciabad; în același an, tot cu „Marama”, în Franța, la Millau. Un succes formidabil, care a vuit în presa elenă, a fost turneul patru ani la rând susținut cu „Marama” la Karditsa, în 1999, 2000, 2001 și 2002. Vestea a ajuns și în Polonia, unde, în 2003 am mers și am cules laurii greu de descris acum…
– Când ați revenit la pupitrul Muzicii populare?
– După 1961. Până în 2003 am înregistrat cu „Flacăra Prahovei”, cu „Orchestra Radio” și a Ansamblului „Prahova” cântece interpretate de Petre Săbădeanu, Ileana Constantinescu, Tita Bărbulescu, Georgeta Anghel, Lucia Filimon, Dan Moisescu, Ica Blidaru, Maria Necula, Lucia Habără, Nicolae Vicol, Victor Vrânceanu, Tita Maria Văduva… Până în 2009 revenisem ca profesor de Etnografie și Folclor muzical și Canto popular, și de Pian, la amintitul Liceu ploieștean de Muzică și Arte.
– V-a consacrat muzica de Estradă în alternanță cu aceea de Cameră și Simfonică…
– Pentru ploieșteni am scris muzica pentru spectacolele Estradei, pe texte de autori de seamă. „Cine-a născocit iubirea”, premieră 1980, texte Victor Bârlădeanu și Titi Dumitrescu, în regia lui Harry Eliad. Partitură cu Nicolae Chirculescu, Florentin Delmar Edmond Deda, Marius Țeicu și Nelu Danielescu. Pe versurile poetului Nicolae Stanciu am scris cântecul „Ai venit când se-ntorceau cocorii”./ „Serenada din Valea Prahovei”, premieră 1981, coregrafia Marcela Țimiraș, textieri Bob Friedmann, Harry Eliad și Titi Dumitrescu. Partitură de grup, alături de Laurențiu Profeta, Aurel Giroveanu, Edmond Deda, Titi Dincă și Paul Ionescu/ „Cu cărțile pe față”, premieră 1982, de Sandu Anastasescu, regia Harry Eliad, coregrafia Marcela Țimiraș, solistă Mioara Voicu/ „Aventuri la Hanul Piraților”, premieră la 4 martie 1987, cu Grațiela Chițu solistă, care a interpretat cântecul meu „Dac-ar fi să aleg într-o zi”, pe versurile poetului Corneliu Șerban. Estrada ploieșteană a susținut spectacole și în alte localități: „Toamna se-numără bobocii”, în două acte ale libretului lui Cezar Țipa, premieră 15 mai 1983 la Teatrul Popular din Lipănești, distins cu Premiul I și Medalia de Aur la Festivalul Național „Cântarea României” în 1983 . Cu același Premiu I a fost distins și spectacolul „Cu cine am onoarea?”, premieră 22 mai 1983, pe libretul aceluiași Cezar Țipa și muzica mea și a lui Florin Comișel, jucat la Teatrul Popular din stațiunea prahoveană Slănic. Măiestria ne-am arătat-o, tot la Slănic, cu opereta-vodevil „Papură Vodă”, după un text de Iorgu Caragiale, premieră pe 23 mai 1987 și distinsă cu Premiul I și medalia de Aura a aceluiași Festival, regia Constantin Fugașin, scenografia Constantin Rusu și coregrafia Liliana Tudor. Emoții!
– Emoțiile v-au dominat și la Câmpina, unde ați montat și condus spectacole gen estradă cu răsunător succes.
– Pe scena Casei de Cultură „Geo Bogza” am condus spectacolul Ansamblului de cântece și dansuri al acesteia, prezentat apoi într-o emisiune televizată de câteva ori. Îmi face o bucurie aparte să amintesc de marea Doamnă a violonisticii românești, Cornelia Bronzetti, personalitate de primă mărime a vieții muzicale a Câmpinei și-a României, pe care am cunoscut-o și i-am ascultat interpretările – totdeauna remarcabile, de prestigiu european! De altfel, Domnia Sa reprezintă, emblematic, valoarea Societății Filarmonice a Câmpinei, pe care, alături de distinsa Cornelia Bronzetti, o susțin atâția alți muzicieni respectabili, sub discret-energica șefie a domnului Tudor Moisin. Prețuirea mea față de această cultivată entitate culturală – sub trinitatea spirituală Hasdeu-Istrati-Grigorescu – o menționez cu admirație, prin execuția, la acea vreme, a bucății mele corale „S-a legat dorul de mine”, interpretată de corul bărbătesc al Institutului câmpinean  de atunci, de Petrol și Gaze, dirijat de Huba Bertalan! Momentul de neuitat petrecut pe scena Clubului Fabricii de Anvelope VICTORIA, cu revista muzicală „Cu moda nu-i de glumit!”, pe textul lui Nicolae Dumitrescu, pus pe muzica mea și a altor doi compozitori; Viorel Gavrilă și Ilie Nicolov, în coregrafia Lilianei Zincă, îmi aureolează amintirea! În montarea acesteia, Teatrul ploieștean de Estradă s-a asamblat cu Colectivul artistic de Estradă al Clubului Victoria, grup condus de Gheorghe Jigărea, cu care am și semnat regia, el și Gheorghe Năsulea fiind scenografii spectacolului.
– Iubite maestre Leonida Brezeanu, componistica Dumneavoastră s-a desfășurat în plină eră ideologică perimată la 22 decembrie 1989. Ați fost invitat să o oglindiți, prin stări ale epocii, în cântecele la modă atunci?
– Categoric! Patriotismul mi-a dat sentimentul că ofer publicului cântece și melodii care întrețin cultul pentru România! Patria rămâne, cred eu, totdeauna deasupra trecătoarelor și sterilelor ambiții politice. Notați: „Floarea Muncii”, în 19 mai 1959, la sala Dalles; „Liberi în veci”,  cântat de Corul Armatei dirijat de maior Constantin Iuga, în 1976; „Suntem aici pentru totdeauna”, „Cinstire muncii”, „De pe plaiuri prahovene”, „Mândră floarei-i Prahova”, „Cinstire acestui timp” etc.
– Mulțumindu-vă pentru aceste impresionante mărturii, Maestre Leonida Brezeanu, să încheiem plăcuta conversație cu Palmaresul ce încoronează viața și opera Domniei Voastre închinată MUZICII! Premiul I al Concursului de Creație corală, Giurgiu – 1979/ Premiul I pentru muzica operetelor „Toamna se numără bobocii”, „Cu cine am onoarea?” și „Papură Vodă”, în 1981, 1983, 1987 și 1989/ Medalia „Meritul Cultural” clasa II-a, 1979/ Insigna „Evidențiat în munca culturală de masă”, ca dirijor de orchestre, 1981/ Diplome de Onoare, Diplome de Excelență pentru prestigiul turneelor continentale, una din cele de Excelență acordată în 2008 de Guvernul României. Afilieri – Membru de Onoare al Federației Comitetelor Naționale Organizatoare de Festivaluri, Franța, 1995 și 1996/ Membru corespondent al Academiei Americano-Române de Arte și Științe din SUA și Canada.
22 iunie 2021

Serghie BUCUR