Mărturii cutremurătoare ale unui supraviețuitor al masacrului de la Otopeni din decembrie 1989

Masacrul de la Aeroportul Otopeni, din ziua fatidică de 23 decembrie 1989, în urma căruia și-au pierdut viața, nevinovați, zeci de militari ai Unității de securitate – transmisiuni de la Câmpina, precum și civili, va rămâne pentru totdeauna o pagină neagră în istoria recentă a României, pe care nu trebuie să o uităm din respect pentru toți aceia care au plătit cu viața din ordinul unor comandanți criminali.

 Contextul în care a avut loc masacrul

În dimineața zilei de 23 decembrie 1989 s-a deschis foc de mitralieră asupra militarilor de la unitatea din Câmpina. Soldații noștri au fost considerați drept „teroriști“ și au fost masacrați. Se aflau la Băneasa și au primit ordin să întărească apărarea aerodromului. S-a constituit un efectiv de 7 ofiţeri, 3 salariaţi civili (şoferi) şi 72 de militari în termen. La ora 5.30, cele trei camioane militare au început deplasarea pe traseul: cazarma Băneasa – D.N.1 – Podul Otopeni – Intersecţia D.N.1 cu şoseaua spre aeroport. Soldații au fost opriți de două ori pe drum și au fost verificați la barajul realizat în dreptul Academiei de Poliţie și la cel de la podul Otopeni. Aici au fost debarcaţi toţi militarii din camioane, deoarece s-au semnalat focuri răzleţe de armament, din cazarma unităţii de transmisiuni, subordonată C.A.A.T. (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, subordonat armatei). Au primit aprobare pentru continuarea deplasării, dar când primul camion din coloană a ajuns la aproximativ 100 m de clădirea aerogării, din dispozitivul de luptă aflat pe spaţiul verde, din faţa acesteia şi de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile s-a deschis foc automat de pistoale mitralieră, puşti mitralieră şi mitraliera instalată pe TAB-ul aflat în parcarea pentru taximetre.
Focul asupra camioanelor a durat 15-20 minute, cu scurte pauze, timp în care s-a ordonat celor care săreau din camioane să se predea şi să vină cu mâinile ridicate către dispozitivul din care se trăgea. Datorită zgomotului, confuziei şi lipsei unei coordonări între cele două dispozitive (cel de la sol şi cel de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile), ordinul de predare a fost urmat, în două sau trei rânduri, de deschiderea focului asupra celor care se ridicau să se “predea”.
Când în sfârşit, focul a încetat şi supravieţuitorii (destul de puţini) se îndreptau cu mâinile ridicate spre dispozitivul din faţa aerogării, a apărut pe lângă camioanele coloanei, autobuzul care aducea salariaţii la aeroport pentru începerea programului de lucru. S-a deschis foc şi asupra autobuzului, fiind împuşcaţi o parte din ocupanţii acestuia şi din supravieţuitorii celor trei camioane. Şoferul a scos, cu mari eforturi, autobuzul din zona de foc, angajându-se pe D.N.1. După această acţiune focul a încetat.
Efectivele rămase în viaţă, au fost reţinute, percheziţionate şi interogate. Doi dintre ofiţerii rămaşi în viaţă şi 21 de militari în termen, care nu au fost răniţi, au fost reţinuţi (ofiţerii cu cătuşe pe mâini) şi prezentaţi drept terorişti pentru unii reporteri aflaţi în acea dimineaţă, în clădirea aerogării.
După aproximativ 6 ore de la producerea tragediei, ofiţerii şi militarii în termen au fost eliberaţi, primind documentele personale, armamentul şi muniţia, care au fost “rechiziţionate” de către cei aflaţi în dispozitivul de apărare de pe aeroport. Supravieţuitorii au rămas în aerogară până la 24 decembrie 1989, ora 18.00, şi s-au integrat în dispozitivele de apărare aflate pe estacada aerogării şi în spatele acesteia. De aici au fost duşi în divizionul de artilerie de pe aeroport, unde au primit altă misiune, rămânând în această ultimă locaţie până la data de 27 decembrie 1989, ora 11.00.
O parte din cei care au fost împuşcaţi în dimineaţa acelei zile de tristă amintire (morţi şi răniţi) au fost duşi la spitalele din Bucureşti şi Baloteşti, sub titulatura de “terorişti”. Un număr de 16 morţi au fost duşi cu un autolift în zona aerogării de mărfuri şi pe data de 26 decembrie 1989 la Institutul Medico-Legist. Din efectivele deplasate la aeroport de către unitatea din Câmpina s-au înregistrat 39 de morţi (3 ofiţeri, 2 salariaţi civili şi 34 de gradaţi – soldaţi), 18 răniţi şi 25 de supravieţuitori. La aceştia se adaugă şi cei 8 morţi din autobuzul cu personalul aeroportului şi ofiţerul desemnat călăuză de Ministerul Apărării Naţionale.

Mărturia unui supraviețuitor, militar în termen la unitatea din Câmpina

Mărturii legate de această dramă aflăm am aflat dintr-o intervenție telefonică a d-lui Simion Ene, supraviețuitor al masacrului de la Otopeni. Fostul militar în termen al UM 0865 din Câmpina povestește infernul prin care a trecut în cadrul emisiunii cu tema „Revoluția din 1989 suprinsă în imagini la Câmpina”, realizată de Florin Frățilă la Dada TV Ploiești, care i-a avut ca invitați în platou pe prof. Ion Ghica, participant activ la evenimentele din decembrie desfășurate la Câmpina și pe Ionuț Oprea, inițiatorul unei expoziții cu imagini inedite pe această temă.

Simion Ene își amintește că plutonul din care făcea parte a fost introdus în dispozitiv, în zona cofetăriei Scala din capitală, acolo unde a stat după data de 21 până pe 22 decembrie, în jurul prânzului, după care au plecat către unitatea de la Băneasa: „Nu am avut contact direct cu manifestanții. În fața noastră erau mai multe cordoane ale Ministerului Apărării Naționale și alte trupe de securitate echipați cu scuturi, cu căști, cu bastoane. În jurul orei 16.00 am ajuns în unitatea de la Băneasa, unde s-a făcut un inventar; nu lipsea niciun om și nici muniția aferentă pe care o primiserăm în data de 21 noaptea”.
Cazați în unitatea de la Băneasa, în jurul orei 4.00 a dimineții de 23 decembrie, militarii au fost alarmați și introduși într-un dispozitiv de apărare, întrucât începuse să se tragă în jurul unității. După încetarea focului, militarii au fost retrași din dispozitiv și încolonați pe platou, acolo unde li s-a comunicat că trebuie să meargă la Otopeni, în apărarea aeroportului. „Am fost urcați în camioane, eu fiind în primul camion din cele trei. Pe drum spre Otopeni am fost opriți la mai multe baraje și verificați. La intrarea în aeroport ne-am oprit. Fiind în primul camion, am auzit când s-a făcut schimbul de parole între ofițerii care ne însoțeau și un reprezentant al MApN”.
După parcurgerea câtorva sute de metri, asupra camioanelor s-a deschis focul. „Țin minte că aeroportul era în beznă. S-a deschis focul brusc, fără nicio somație. Am sărit de la locul unde eram, către spatele camionului. Am reușit să sar, iar pe jos erau cadavrele colegilor mei, o parte din cei care cazuseră sau care săriseră”. Adăpostindu-se inițial în roata camionului, Ene Simion a reușit să se retragă târâș către liziera unei păduri aflate în vecinătate. „Nu știam ce se întâmplă, cine și de ce trage în noi”.

Urmăriți mai jos declarațiile pe care Ene Simion le-a făcut în intervenția sa telefonică la Dada TV.