CulturăInterviuri

Jertfele bombardării Câmpinei nu sunt răsplătite nici în secolul XXI

Reuniunea de lucru a membrilor Societății de Științe Istorice Filiala Câmpina a dezbătut, la finele lui februarie a.c., în prezența domnilor prof. Mircea Vlădescu, președinte și col. Marian Dulă, vicepreședinte, dramaticele vremuri în care, în anii ai celui de-al Doilea Război Mondial, Câmpina și Rafinăria „Steaua Română” au fost laolaltă „Ținta roșie” a valurilor de bombardiere anglo-americane trimise să nimicească sursele de combustibil pentru puhoiul de tancuri germane aruncat asupra URSS-ului. O conversație cu dl. colonel Marian Dulă despre această complexă și tragică epopee ne reamintește (doar atât!) sacrificiile oamenilor acelor vremuri.

– Ați evocat în fața publicului asistent, în sala „George Hanibal Văleanu” a Casei Tineretului, bombardamentele care au costat vieți de oameni și pagube industriale. 
– Populația civilă câmpineană a fost, în 1943 și 1944, victima multor bombardamente, laolaltă cu rafinăria „Steaua Română”. Câmpina este localitatea cu unul dintre cele mai ridicate procente din populația civilă pierită în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial. Au murit militari, rafinori, funcționari, medicul orașului și numeroși locuitori surprinși în casele lor. Cele patru raiduri aeriene au generat 38 de victime, din aproape 17.000 de locuitori.
– V-ați ocupat de bombardamentele din 1 august 1943, din 5-6 mai, 10 și 18 august 1944.
– Despre prăpădul din 1 august 1943, dl. ing. Victor Dumitru a istorisit în cartea domniei sale, „Ținta roșie”. Semnalez că la realizarea planului de atac al bombardierelor americane din 1 august 1944 a contribuit şi un fost locuitor al Câmpinei de-atunci, D.G. Lewis, expert în probleme de aviaţie, fost director al rafinăriei „Steaua Romȃnă”, bun cunoscător al obiectivelor industriale ale orașului. Specialiștii americani se documentaseră la Biblioteca Amiralității din Londra și British Museum, unde se găseau cărți poștale și fotografii ale Ploieștiului și Câmpinei, localitatea noastră fiind foarte bine redată prin ele. Se preconiza atacarea țintelor de la joasă înălțime, prin adaptarea lor în schițe distorsionate oblic, astfel ca aviatorii să știe cum le-or apărea țintele pe ultimul traiect dinaintea atacului. Documentaristul Ion T. Şovăială consemnează în lucrarea sa „Câmpina – Pagini dintr-o istorie în date II”, pentru ziua de 1 august 1943: „Victimele bombardamentului – 9 morți și 23 răniți. Tirul local al apărării antiaeriene a lovit patru avioane. Au murit 19 militari americani dintr-un total de 291. Au fost făcuți prizonieri 23 de militari. În aceeași zi, Câmpina era vizitată de mareșalul Ion Antonescu”.
– Ați propus propriul punct de vedere, pe acest orizont istoric.
– Din cercetările făcute în registrele de Stare civilă şi Cimitirul de Onoare al Eroilor am constatat că bombardamentele americane au provocat 20 de victime, din care un sergent major de pompieri, doi lucrători aflați la rafinăria „Steaua Română” şi 17 civili pe stradă sau la casele lor, aflate pe străzile Oituz, Hasdeu și Brătianu.
– Atacatorii n-au suferit pierderi?
– Câteva și grele. Patru bombardiere au fost doborâte de către apărărea antiaeriană. Dintre militarii americani, participanți la bombardamente, 18 au fost omorâți: opt membrii ai echipajului bombardierului „Eager Eagle”, nouă membrii ai echipajului bombardierului „Sand Witch” și unul al bombardierului „Chatanooga Choo-Choo”. Dintre toți, numai doi au fost trecuți în registrul de morți pe anul 1943. Toţi eroii americani au fost ulterior exhumaţi din Cimitirul militar Câmpina, conform cărții „Ţinta Roşie”. S-au distins bateriile de tunuri de calibru 20 mm nr. 156, sub comanda căpitanului Petre Catrinu și nr. 161, comandată de căpitanul Valentin Gabrielescu. Ambii au fost citați prin Ordin de zi pe Armată.
– Despre cele din 5 și 6 mai 1944 ce ne spuneți?
– Pentru bombardarea teritoriului României, avioanele anglo-americane decolau de pe aeroportul Foggia, din Italia. La atacul din 5-6 mai 1944, primul, de noapte, au luat parte între 30 şi 40 de avioane. Bombele unora au lovit trei rezervoare de ulei parafinat de la „Steaua Română”, fără ca rafinăria propriu-zisă să fie atinsă. Aviaţia britanică, specializată în raidurile nocturne, avea bombardiere de tip „Halifax” şi „Wellington”. Toate au operat în cadrul aşa-numitelor „nopţi de magneziu”. Echipajele – din tineri englezi bine instruite, cu experienţă de zbor şi de luptă – bombardau sau executau misiuni de foto-recunoaştere a obiectivelor, folosind o armă teribilă; „paraşuta luminoasă”. Apărarea antiaeriană a deschis focul cu proiectile trasoare, însoţite de „flama de brici albăstrui” a proiectoarelor, care brăzdau întunericul nopţii în căutarea bombardierelor agresoare. A doua zi, pe 6 mai, la nici 12 ore de la atacul nocturn, aviația americană a revenit asupra Câmpinei, unde a lansat 230 de bombe explozive. În zona „Steaua Română” au fost incendiate clădirile înconjurătoare şi conducta de petrol.


– Atunci contracarau avioanele artileia româno-germană…
– În general, forțele de apărare antiaeriană au fost aceleaşi ca în 1943; pozițiile bateriilor, atât române, cât şi germane, au rămas aproape neschimbate. Grupul de luptă german de la Câmpina era format din „Comanda Regimentului 5 Apărare Pasivă și Divizionul 190 Artilerie Antiaeriană”. O baterie ușoară a fost amplasată pe acoperișul clădirii cu o unică arhitectură, „Casa Venețiană”. Romanticul edificiu avea o construcție foarte durabilă și a rezistat impactului loviturii unei bombe care a explodat la primul etaj, din nefericire în cabinetul doctorului Preotosoiu, una din victimele acestui bombardament, care a fost ucis. Bateriile de 20, 37 şi 88 mm asigurau lovirea avioanelor inamice la diferite ȋnălțimi. Batalionul de proiectoare asigura descoperirea bombardierelor pe timp de noapte. Bateria 156 Tunuri 20 mm Gustloff era dispusă în cartierul Slobozia.
– Spuneați că cei doi comandanți locuiau particular, deși în plin război…
– Comandantul bateriei, căpitanul Petre Catrinu, a fost cazat, pe timpul cât bateria a luptat pentru apărarea Câmpinei, la familia Spirea, pe strada Izvoarelor. Bateria 161 Tunuri 20 mmm Gustloff era amplasată pe Câmpinița – Muscel. Comandantul ei, căpitanul Valentin Gabrielescu, a fost cartiruit, pe timpul cât bateria era în poziție pe Câmpiniţa, într-o casă cu etaj, situată pe str. Carol I, la nr. 188, dincolo de Casa Memorială a pictorului Nicolae Grigorescu. În zilele de duminică sau sărbătoare, căpitanul Gabrielescu era invitat la masă, la familia Nicolae Rusu, care locuia în acelaşi imobil.
– Luptele aeriene duse deasupra orașului par acum o poveste…
– Grupul 1 Vânătoare era dislocat pe aerodromul din Roșiorii de Vede din ianuarie 1944. Personalul vizita orașul în zilele și orele libere. Poate că o parte din ei treceau, pe jos sau cu vreun mijloc auto, pe strada noastră, str. Căpitan Corlătescu (un erou din Primul război mondial). Acolo locuia mama mea, care avea 11-12 ani în acea perioadă. Mama povestea cum, în timpul războiului, un avion românesc a căzut dincolo de dealul din apropierea casei părintești. Grupul 1 Vânătoare, la 6 mai 1944 era în alarmă cu 15 avioane și a decolat la ora 10.38 cu misiunea de concentrare în careul TM, la 7.000 de metri. După ce au urcat în careul ordonat, piloții Grupului 1 au fost dirijați spre careul RM (sud-vest de Ploieşti), moment în care au observat formații masive de bombardiere inamice însoțite de vânătoare. Contactul cu adversarul s-a luat la verticala Câmpinei, prima victorie fiind obținută de căpitanul aviator Constantin Georgescu, care a doborât, la 11.40, un B-24. Bombardierul a căzut la sud-vest de Câmpina, fiind văzut de coechipierii Aurel Ţifrea şi Petre Pălălău. Aceeaşi patrulă a atacat o altă formație de bombardiere, doborând un B-24 în flăcări, între Câmpina şi Ploieşti. Trei minute mai târziu, Ţifrea a văzut cum avionul IAR-81 nr. 292 al adjutantului aviator Pălălău urmărea un B-24 incendiat, care s-a prăbușit în zona Câmpina. În aceeaşi luptă, căpitanul aviator Parsifal Ştefănescu a fost atacat din față de un Lightning, în care a tras o rafală lungă. Avionul lovit de el a început să scoată fum şi s-a angajat într-o vrie foarte strânsă, până s-a desprins ceva din el. Adaug un amănunt tipic luptelor din acele timpuri, din lucrarea „Misiuni de sacrificiu – Grupul 1 Vânătoare în apărarea teritoriului național. Aprilie-Iunie 1944”, de Alexandru Armă și Sorin Turturică, editura Militară, 2011, p. 119-120: „Pentru cele șapte victorii revendicate de piloții Grupului 1 Vânătoare, documentele oficiale românești atestă numai trei avioane inamice căzute la Câmpina, Lăicăi (jud. Muscel) și Topoloveni, din care au fost capturați 18 aviatori americani (9 ofițeri și 9 subofițeri). Au fost două zile în care zeul Marte le-a zâmbit zburătorilor de la Roșiorii de Vede”.
– Să trecem la pierderile industriale și umane din 5-6 mai 1944.
– Realmente, 590 de clădiri au fost avariate ușor, cu pagube estimate la 10 milioane de lei. Atacurile de noapte ale aviației engleze şi de zi ale piloților americani au făcut 18 victime, din care 7 militari şi 11 civili. Bombardamentul executat de către aviația engleză nocturn, a ucis șapte persoane: pe medicul orașului și o funcționară, în adăpost și cinci militari la rafinăria Steaua Română. Bombele căzute în plină zi, ale aviației americane, au făcut 11 victime: doi militari și nouă civili. Din rândul militarilor americani, șase au căzut cu avionul lor, în plin atac. Toți americanii au fost trecuți în registrul de morți al orașului. Eroii americani au fost ulterior exhumaţi. (cf. Victor Dumitru: „Ţinta roşie”).
– În plină spaimă și moarte, cine le-a binecuvântat îngropările?
– În cartea sa „Comunitățile catolice de pe Valea Prahovei. Identitate și misiune”, lucrarea de doctorat a lui Laurențiu-Costin Dumitru, există următorul detaliu, în care este menționat preotul Laurențiu Diodor Moisin, parohul bisericii catolice, pentru că s-a îngrijit de „înhumarea a nu mai puțin de 33 de aviatori americani ce și-au găsit sfârșitul în timpul unor bombardamente din decursul Celui de-al Doilea Război Mondial, din 1943 și 1944. Ca recunoștință pentru gestul său, va primi chiar o scrisoare de la însuși generalul von Spaatz, comandant al Forțelor Armate Aeriene Americane, în anul 1946”.


– Este rândul raidurilor din august 1944, asupra cărora ați stăruit cu date oficiale.
– Documentaristul Ion T. Şovăială informează că, în urma bombardamentului din 10 august 1944, au fost distruse 152 imobile, iar 112 avariate. Au fost înregistraţi 9 morţi şi 7 răniți. Citez din aceeași carte a lui: „Au fost distruse foarte multe imobile de locuit și majoritatea prăvăliilor, bombardate fiind Centrul orașului, Rafinăria „Steaua Română”, Atelierele societății „Steaua Română”, Fabrica de Acid sulfuric, Cartierele ce le înconjoară”. Valoarea aproximativă a acestor pagube a fost de „trei sute cincizeci milioane”. Din cercetările în registrele de morți și Cimitirul Eroilor am găsit cinci morți, din care un militar al Batalionului 2 Grăniceri, situat la „Steaua Română”. Ultimul bombardament asupra Câmpinei a fost la 18 august 1944, când Rafinăria „Steaua Română” a fost scoasă definitiv din uz. Avarii, tot din cartea lui Ion T. Şovăială: „Casa de pompe principală, Laboratorul central, Remiza de pompieri, Biroul vechi, Instalația de plumbuit, Casa de cazane, Bateria Stratford, Bateria vid și Rezervoarele de ulei”; „Atelierele Centrale (avariat Atelierul de turnătorie), Instituții publice (Liceul de Băieți, Școala primară nr. 1 de Fete, Gara Câmpina, Clădirea Comandamentului Regimentului 10 Roșiori, Primăria, Poliția – avariate”). Au fost identificați doi morți și cinci răniți. Au fost lovite conductele de apă, lumină (sic!), gaze și rețeaua telefonică”. Numeroase incendii au cuprins orașul. Victime: cinci morți, din care doi militari din Bateria II Apărare Pasivă.
– Ați vorbit și despre sinistrații Câmpinei bombardate atât de crunt, de avioanele aliaților…
– La Primăria de-atunci a orașului Câmpina funcționau Comitetul Local de Patronaj și Centrul de Asistență pentru Sinistrați. La 24 august 1944, cu adresa nr. 5210, s-au trimis către biserici aceste dispoziții: „Vă trimitem alăturat, un extras cu atribuțiile Dvs. fixate prin instrucțiunile de detaliu pentru aplicarea legii 232 din 2 mai 1944 privitoare la măsurile excepționale pentru ajutorarea sinistraților de bombardamente aeriene, constatarea sinistrului de bombardament și statutul sinistraților, cu rugămintea de a lua cunoștință și a vă conforma”. Semnat, președintele Comtetului Local de Patronaj, primarul N. I. Davidescu.
– Prin urmare, și sfintelor lăcașuri li s-au ordonat astfel de obligații?
– În baza instrucțiunilor de-atunci, din care citez: „Un sinistrat de bombardamente aeriene a beneficiat (sic!) de aceleași avantaje ca și soldatul de pe front. Prin centrele de asistență beneficiau (sic!) de hrană, alimente, îmbrăcăminte, ajutoare în bani, evacuare gratuită, plasare cu preferință pentru muncă. Legea prevedea două feluri de ajutoare (sic!): micul ajutor social, care se dădea imediat (hrană, îmbrăcăminte, bani) pe baza fișei de sinistrat, de către Consiliul de patronaj și primării, care organizau, de comun acord, centre de asistență, și diferite înlesniri, credite, fonduri pentru reconstrucția clădirilor distruse. Pentru copiii sinistraților, Consiliul de patronaj a organizat colonii în teritoriu”. (Cf. Alessandru Duțu)
– Ați observat, pe unde v-au purtat pașii documetării, urme ale acestor tragedii?
– Urmele lăsate de război abia se mai văd, poate câteva locuri ale amplasamentelor bateriilor de Artilerie Antiaeriană. De la bombardamente se mai văd urmele lăsate de unele schije ale bombelor explodate lângă rezervoarele Rafinăriei. Dureros este că, vreme de peste șapte decenii, nu s-a ridicat, de către niciuna dintre generațiile de după război, niciun monument al victimelor celei mai mari conflagrații mondiale, nici pentru civilii jertfiți la bombardamente, nici pentru militarii căzuți pe front. Numele de eroi date unor străzi au fost schimbate de regimul comunist, iar după evenimentele din decembrie 1989 nu s-a revenit asupra lor.

Serghie Bucur

4 Comentarii  

    1. ” Alliatii ” au facut numai nenorociri , iar acum ii pupati la …….

  1. N-ar strica abordarea rațională, nu emoțională. Înainte de a evalua „nenorocirile” Aliaților, n-ar strica să ne amintim cine le-a declarat război la început. Nu cumva noi? Și tot „pro memoria” să ne amintim și nenorocirile pe care le-am făcut noi.

    1. Ni le amintim si pe astea: au fost in randul Armatei Rosii si al cozilor ei de topor, ulterior in randul Wehrmachtului. In randul civililor ucraineni si rusi (ulterior unguri sau slovaci) au fost neinsemnate. Cat despre obiective economice, nu cred ca am ajuns la ele cine stie ce, si oricum pe alea nu ni le lasau noua nemtii pana in 44, si nici rusii nu faceau asta dupa 44 :)) Dar, a la guerre comme a la guerre…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare