Câmpina interbelică în viziunea lui Codruț Constantinescu

Codruț Constantinescu, om de cultură câmpinean și iubitor al istoriei locale, ne-a vorbit cu căldură despre Câmpina interbelică, acea Câmpina în care au trăit bunicii, mătușile și străbunicii noștri. Prilejul a fost unul cât se poate de deosebit – ziua urbei noastre atestată documentar acum 518 ani.

 Cum a fost evenimentul susținut la Librăria Elstar, de ziua orașului nostru?
Am considerat că pot marca această zi printr-o mini-conferință pe care a găzduit-o, ca de obicei, librăria Elstar, acolo unde am organizat de-a lungul timpului treizeci de serate culturale. Însă date fiind restricțiile pe care le impune pandemia de Coronavirus, serata culturală a fost transmisă doar pe Facebook, pe pagina librăriei, s-a desfășurat fără public. Poate fi urmărită și pe YouTube, pe contul Elstar. Știu că au fost ceva probleme tehnice, de transmisie, dar trebuie să se înțeleagă faptul că nu depinde de noi totul și, în plus, nu avem disponibile uneltele tehnice ale vreunui platou de televiziune. Poate data viitoare, dacă va mai fi una, vom încerca să remediem aceste disfuncționalități. Oricum nu cred că vom organiza serate culturale cu public mai devreme de această toamnă, având în vedere riscurile inerente. Evenimentul a fost plăcut pentru că este minunat să vorbești despre istorie în mijlocul cărților. În plus, cred că a fost singura activitate desfășurată în acea zi care a avut așa, un aer mai intelectual, mai demn de ceea ce a fost Câmpina. Și mă opresc aici.

 

De ce ați ales să povestiți despre Câmpina interbelică?
Pentru că de aproape doi ani de zile, atunci când am timp și este posibil, cercetez fondul arhivistic al Prefecturii Prahova, în vederea redactării unei istorii a acestei instituții, care a funcționat de-a lungul întregii perioade a României clasice, să-i spun așa, de la 1864, deci înainte de venirea lui Carol I în Principatele Unite până când regimul impus de Moscova le-a desființat, după 1948. O instituție care a rezistat timp de două războaie mondiale. De-a lungul timpului s-au acumulat foarte multe documente care se păstrează în cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Prahova, vorbim de sute și sute de dosare. Vă dați seama, perioada este lungă. Iar până când s-a sistat accesul la sala de studiu, în noiembrie anul trecut, am mai apucat să merg de câteva ori și să studiez diverse dosare din perioada interbelică. Inevitabil, am descoperit și câteva informații despre Câmpina interbelică, având în vedere faptul că Prefectura întreținea o corespondență bogată cu primăriile din județ, dar și cu pretorii (un fel de subprefecți- la un anumit moment chiar așa se numeau) care erau șefii plaselor. Câmpina era reședința plasei Prahova. De asemenea, mai sunt tot felul de petiții pe care le adresau prahovenii și implicit câmpinenii prefectului, atunci când erau nemulțumiți de activitatea autorităților locale, cam cum se întâmplă de altfel și astăzi. Iar aceste situații, uneori hazlii, permit pătrunderea într-o istorie foarte intimă, care aduce chiar a literatură. Sper să termin această istorie a Prefecturii care va fi într-un fel și o istorie a județului Prahova.

Cum era Câmpina interbelică? Ce fapte inedite ați descoperit în cercetările dvs.?
Nu mă consider un istoric specializat neapărat în istoria Câmpinei, au fost și încă sunt alții mai în măsură să vorbească despre istoria Câmpinei decât sunt eu. Mie, istoria locală mi s-a părut prea strâmtă, dar asta nu înseamnă că nu am o deosebită afecțiune pentru ea. Până la urmă, în acea Câmpină interbelică au trăit rudele mele, bunicul și străbunicii mei, mătușile mele croitorese. Este imposibil să nu te întrebi în ce cadru au făcut-o, cum/care era lumea lor? Era mai bună, mai cinstită, mai bogată sau nu? Cum puteau trăi acei oameni fără telefon mobil și internet? Uite că o făceau foarte bine. Menționez câteva din aspectele pe care le-am prezentat pe larg în cadrul seratei organizată pe 8 ianuarie – funcționarea unui Cămin Studențesc Prahovean în Capitală, care era deținut de către administrația județeană și la a cărui bună funcționare contribuia și bugetul (destul de bogat pe atunci) al Câmpinei, unde erau găzduiți și studenți câmpineni, incidente politice provocate fie de legionari, deosebit de activi și în Câmpina interbelică (un legionar câmpinean, după ce a băut bine la crâșmă, a luat la rând firmele magazinelor deținute de evrei și a făcut scandal, altul a luat trenul până la Comarnic unde, în gară, s-a apucat să dea foc exemplarelor din ziarul Adevărul care era mai de stânga) fie de lăncierii lui A.C. Cuza, la fel de antisemiți ca și legionarii, nenumăratele vizite ale unor delegații sau grupuri care au avut loc în oraș, în acea perioadă, având în vedere că urbea noastră era considerată de autoritățile județene, dar și cele de la București un fel de vitrină a Regatului Român etc. Implicit vă răspund și la prima întrebare. Câmpina interbelică era complet diferită față de cea de acum, cred că atât din punct de vedere uman cât și arhitectonic. Inevitabil riscăm să fim melancolici și să idealizam, dar este clar că era o altă lume, mult mai prosperă, mai civilizată, mai interesată de cele spirituale decât este acum (a se vedea publicul care participă la evenimentele culturale autentice, foarte și din ce în ce mai restrâns).

Cum a evoluat Câmpina în cei peste 500 de ani de existență?
Trebuie specificat faptul că data aceasta, de 8 ianuarie 1503, nu înseamnă neapărat că atunci s-a înființat așezarea noastră, în mod sigur este mai veche, dar aceasta este prima atestare documentară și, vrând nevrând, ne legăm de ea. Cel puțin deocamdată, dar mă îndoiesc că în curând va avea cineva răbdare să studieze arhivele negustorilor sași din Brașov pentru a mai descoperi o alta. Pe de altă parte, nu sunt deloc de acord cu cei care aduc în discuție descoperirile arheologice de la Slobozia și care, protocronist, așează originile Câmpinei în zorii umanității. Am fi mai vechi și decât Roma! Nu s-a găsit nici o placă pe care să se scrie Câmpina acolo. Nici măcar nu putem vorbi de români atunci. Lăsăm la o parte că nici geto-dacilor nu prea le-a plăcut să scrie! Platoul acesta era destinat locuirii și extinderii, este clar. Din păcate, chiar dacă este foarte favorabil din punct de vedere geografic (știm mitul cu orașul cu cele mai multe zile însorite, dar un alt aspect eludat- nu avem probleme cu inundațiile, ci cu alunecările de teren) totuși acum și-a cam atins punctul maxim de extindere. Din punct de vedere economic este o problemă. Pe de alta parte, sunt destule locuri unde zac nefolosite fostele fabrici ale platformei industriale comuniste. Acum orașul trebuie să se reinventeze dacă nu vrea să coboare ireversibil panta, iar recensământul de anul viitor, căci am înțeles că a fost amânat, o va dovedi măcar demografic- tinerii nu prea mai au de ce să rămână în Câmpina.

Care a fost perioada de glorie a orașului nostru?
Din punctul meu de vedere, cred că perioada interbelică a fost cea mai frumoasă perioadă a istoriei noastre citadine. Acum doi ani, și cu colaborarea unor istorici locali (Daniel Alin Ciupală sau Mădălin Focșa), am avut inițiativa de a realiza/ edita câteva afișe despre această Câmpină interbelică, folosind fotografiile pe care le-am descoperit în arhivele de la Ploiești, pentru că în perioada interbelică (dar și acum) Prefectura era cea care elibera pașapoartele. Iar solicitanții, evident, trebuiau să atașeze la cerere fotografii. Ținuta lor, numele lor exotic (multe naționalități din întreaga Europă lucrau la noi- deci se câștiga bine dacă veneau italieni sau austrieci- acum noi suntem cei care mergem să muncim la ei), dar și numărul lor este o dovadă că în perioada interbelică orașul acesta a cunoscut perioada lui de maximă dezvoltare organică. După 1948, din punctul meu de vedere, avem de-a face, încetul cu încetul, cu o altă Câmpină, care a fost transformată complet sub regimul tiranic al lui Ceaușescu. Propusesem anul trecut administrației locale finanțarea unui album vintage, folosind mare parte din aceste fotografii, cu vechii câmpineni (s-a realizat unul acum mulți ani cu imagini din Câmpina interbelică, plecându-se de la colecțiile de cărți poștale particulare), dar aceasta nu s-a arătat receptivă la această idee, chiar dacă s-au economisit sume importante pentru că nu s-au mai organizat festivaluri etc. Și memoria și întreținerea ei costă bani, nu numai străzile și aleile.

Ce vă doriți pentru Câmpina mileniului trei?
Mi-ar plăcea ca orașul să-și redescopere vechea identitate. Știu că este o himeră, dar în primul rând asta mi-ar plăcea să se întâmple. Cum? Prin utilizarea istoriei pentru a-i educa pe tinerii câmpineni în spiritul respectării ei, iar aceasta se poate face doar prin cunoaștere. Aștept, în continuare, un muzeu al orașului (de ce Sinaia poate avea unul de talie europeană, iar noi nu?), aștept refacerea și valorizarea Capelei Hernia, până când nu se va prăbuși și ea și, de ce nu, chiar punerea în valoare, într-un fel sau al altul, a ruinelor vămii (sau beciurilor ei, dar asta chiar nu are importanță pentru un posibil turist) care zac în paragină, mai mult ca sigur profund afectate (cred că nu le-am mai cercetat nimeni de ani de zile- ce-o mai fi acolo, Dumnezeu cu mila). În plus, și din punct de vedere arhitectural mi se pare un șantier vast. Este clar că nu mai putem avea vechiul centru, dar măcar aceste hidoase blocuri comuniste pot primi o față europeană. Mai este și oribilul turn înclinat care tot așteaptă să fie dărâmat. Păcat că nu este situat în albia râului Doftana, deversarea apelor barajului Paltinu ar fi putut rezolva acest aspect alambicat, așa cum a făcut-o cu podul lui Cuza, peste care au trecut toți regii României și mare parte din elita politică și culturală a fostei țări. Măcar am scăpat de o grijă. Doar avem pasarelă din tablă!

Ce mesaj aveți pentru câmpineni?
Să aibă încredere că vom trece și prin aceste momente dificile. Bine, bunicii/ bunicile și străbunicii/ străbunicile vechilor câmpineni au trăit în perioada 1943-44 adevărate momente de cumpănă și coșmar, când orașul a fost bombardat de mai multe ori, soții/ fiii erau înrolați în Armata Română luptând și murind în coclaurii Uniunii Sovietice etc. Acelea au fost momente de cumpănă incomparabil mai grele decât ceea ce trăim acum. Vedeți de ce este bună o minimă cunoaștere a istoriei? Te ajută (și) să te plasezi în timp.

(R.A.I.)