Casa de Cultură „Geo Bogza” și Librăria Elstar au oferit publicului, sâmbătă, 16 Brumărel 2021, între orele 11.30 și 13.30, într-o izbutită transmisie video, dar și cu prezență fizică, prima ediție a SALONULUI LITERAR „Geo Bogza”, realizată cu concursul poetului Florin Dochia. Sala „Constantin Radu” a primit poete și poeți, nume care colaborează efectiv la REVISTA NOUĂ și la URMUZ, într-o atmosferă lejeră, vădit amicală, dovadă a „magnetismului” cultural pe care Câmpina, prin aceste două respectabile instituții și aristocrata Bibliotecă „Dr. C. I. Istrati“, l-a performat chiar în vremea riscantă a acestei nenorocite epizootii.
Prin eterul trist, bacovian, vocile invitatelor și ale invitaților au dat glas muzelor care le-au/ i-au inspirat.
„La bună vedere”
Spre poemul pe care îl citez aici, am trecut prin excerptul critic semnat de doamna Mioara Bahna pe manșeta volumului POEME ORFANE, carte recent apărută în raftul autorului nostru, din care extrag: „(…) Florin Dochia este un mare sensibil – așa îl văd eu – sub o mască, adesea, a unui ironic, în stare să intimideze”! Acum, poemul: „nu poți uita să te uiți împrejur / în orice împrejurare / fie noapte fie ziuă / fie ploaie fie soare / privești fără-ncetare și uiți / că și uitarea-i scrisă în legile-omenești / dar lasă firii ceața îndoielii / și somnului aducător de vise / îi lasă lenta valurilor soartă // tu cauți fără încetare obiectele precise / le inventezi când nu se arată vrerii tale / dar și vederea e-o vedere a vederii / un măr pe masa-ți este minții / una cu poza unui măr / un nume lor le dai și același și ochiul / nu separă de adevăr iluzia iscată / doar mintea ta de vrea te-ndeamnă / să muști precum adam făcu altădată / sau să înscrii acolo cum că / ceci n‘est pas vraiment une pomme / cum și magritte făcu cu₋n măr și pipa lui // privește asta este tot ce poți să faci / e lumea doar imagine și sunet / vibrație e trăsnet fulger tunet / lumină e al beznei magic dar”.
Raluca Faraon
Critic de film și poetă, doamna Raluca Faraon publică de ani de zile cronici cinematografice și versuri în REVISTA NOUĂ și în URMUZ. Distincția prezenței sale se prelungește în aparent austera vivacitate, precum – dincolo de volumul din care ne-a citit – poemul „Litania uitării” din volumul ALCHIMIA MEMORIEI: „tu /însetat veșnic de iubire / soarbe-mă de pe degetele tale osoase / ca pe un fruct oprit în așteptare / învață-mi apa fricii / învață-mă anatema îmbrățișării // tu / flămând de coapsa morții / gustă-mă / gem la răscrucea cuvintelor / unul care crede / altul care reneagă // vom fi doi arbuști triști / toamna ne va sfâșia / din rădăcină”.
Istoria nu uită și nici nu iartă!
Fereastră în derularea recitalului poematic, distinsul și totdeauna profund documentatul orator al Istoriei noastre, polivalentul intelectual Alin Daniel Ciupală a vorbit despre mereu acuzatoarele opere literar-istorice DOUĂ SIBERII și CARTEA FACERII, scrise de Eugen Goga (1889-1935), fratele poetului Octavian Goga. „Dacă ar fi scris într-o limbă de circulație internațională, a spus vorbitorul, Eugen Goga ar fi stat lână scriitorii Camus, Remarque și Hemingway, prin aceste două mari cărți despre tragediile poporului român din anii primului război mondial!”.Ilustrul istoric ne-a citit câteva pagini din a doua lucrare, „Două Siberii”, pe care Eugen Goga a scris-o cu stânga – 4000 d pagini! –, deoarece o explozie l-a mutilat în luptele de la Turtucaia! Am ascultat lectura capitolului 10 din „Două Siberii”, intitulat „Săpându-ne groapa”, O propoziție, asemenea celorlalte, a spart liniștea Salonului,în scurtul ei enunț: „Douăsprezece mii de soldați își săpau groapa”, urmată de o frază și mai crâncenă: „Mâine vor veni rușii, trăgând pământ peste ei. În urma lor se mișca din vreme în vreme câte o figură țeapănă, amenințătoare, Sunt călăii acestei mulțimi!”.Eugen Goga strigă acuzator, în posteritate, prin aceste două mari cărți, aflat în haina militară pe frontul primei conflagrații.
Coca Popescu
Prezentă în viața publică a scriitorilor bucureșteni, cu marcante lansări ale propriilor cărți, lideră de jurii culturale, poeta Coca Popescu a reeditat, într-o lectură calmă, intimistă, starea de aleasă armonie interioară, citind din cartea sa INCERTITUDINE. Reproduc: „Șapte păcate /// Vreau să leg cu șapte noduri / viața fără de păcat, / vreau să râd și să mă bucur / pentru tot ce-am visat. / Tinerețea fără frică / și sărutul de-nceput, / viața dulce împrumutată, / dorința și împlinirea, / sub domnia soarelui / dar și vraja ce se întinde / în iatacul dorului. / Al șaptelea nod să fie / dragostea de poezie, / pe care o port în gând / să-mi simt inima vibrând”.
Carmen Secere
Autoare a „poemelor tăcerii”, „scrise în foarte puține cuvinte”, reținem din elogioasa prezentare a poetei, de către Florin Dochia. El a remarcat și laudele aduse doamnei Carmen Secere, de criticul Constantin Trandafir, într-o cronica de referință. „Originală”, surprinzătoare”, „să le cânți în strună” – câteva din epitetele subliniate ardent, de confratele de Liră. Lectura cu care distinsa poetă a onorat Salonul o suplinim cu un pilduitor poem luat din URMUZ nr. 304 / 2021: „Marijuana cu miere /// străzile sunt bolnave / îndrăgostiții nu se recunosc // o fericire anorexică / își trăiește moartea // miroase rânced / mucegaiul sufocă // îmi spăl mâinile / compulsiv // salahorii împart / marijuana cu miere // fragilitate și promisiuni // într-o casă demolată / durerea intră în oase / strigă zugravul di fotografie // sparg geamuri / văd lovitura / pe viu”.
Maria Dobrescu
Asistența o privește prin WhatsApp, sorbindu-i chipul și cuvintele poemului citit, nu înainte de a mulțumi pentru „intrarea în scena” Salonului și a se bucura de anturajul văzut pe aparatul propriu. Dezinvolt-discretă, Maria ne șoptește textele alese, preț de câteva minute, adăugând farmecul său poetic atașant, ca în acest „fără titlu” din GÂNDURI ÎN CUȘCĂ: „legată la ochi / o să mă strecor / în rămășițele visului / în care / mă ghemuiam lângă tine / întotdeauna așteptând // din întuneric / tu îmi vei făgădui / îmblânzirea”.
Mircea Teculescu
„Un poet de luat-aminte” – cum l-a cuprins în cronica domniei sale criticul Constantin Trandafir, apărută în URMUZ nr. 1-2 / 2021. Prezență ușor serafică, indiscutabil plăcută, camaraderească, din a cărei operă detașez poemul „Uscat”,apărut în URMUZ nr. 3-4 / 2021, în discreta lectură a autorului privit cu reverie pe ecranul laptopului: „Niciunde nu iubește / pământul norii / ca în deșert // uscat bărăganul acesta, în care / nu mai stau mândru în genunchi, / ca să aduc ofrandă trupului, / vegetarea în el s-a încheiat; // Dumnezeu mă va scoate / din această viață, unde / cuvintele sunt mereu risipă / ca un fum/ ce atinge norii, / îi pătrunde, / picăturile sună, compun cântecul / pe care mai apoi / doar urechile prafului / îl vor auzi”
Marian Câlț
Vocea poetei ne aduce, prin WhatsApp, metafore în cascade, străbătând eterul orașului din care transmite, Breaza – unde știu că încă mai există Palatul de odinioară al domnitorului Gheorghe Bibescu, dat jos de pe tron la 9 iunie 1848, de „revuluția” căuzașilor valahi.
Valeriu Valegvi
Respectul arătat gazdelor, odată cu plăcutul sentiment al prieteniei iterare – parte a magnetismului amintit – maestrul Valegvi a citit dintr-o carte a dumisale, recent tipărită, cu eleganța mereu aceeași. Inserez aici un fragment dintr-o foarte contemplativă carte a sa, PÂNĂ UNDE ARUNCĂ UNDIȚA SUFLETUL?, unde proza se împerechează cu poema: „Placheta cu care am debutat într-un târziu, dedicată Părinților și martorilor mei cerești, s-a lipit atât de mult de sufletul meu (…). Era vremea, cu nostalgie îmi amintesc, peisajelor: „Ochii mamei / cei purtători de scântei deschiși / pentru totdeauna deasupra / mării / precum pescărușii zglobii // așa să-mi fie / comori de respirări / deasupra chemării din mare / ochii mamei / cei neschimbători și singuri // așa să-mi fie / pe rând din părinți luminoși” (Peisaj V).
Diana Trandafir
Aureolată de Poezie, doamna Diana Trandafir – ramură de verb transfigurat, din literatul „arbore” Constantin Trandafir, ni se înfățișează, fie și numai pe facebook – de la o zi la alta, cu postări ale paginilor revistelor din țară, care îi publică prodigioasa literatură. Reținând una din delicioasele figuri de stil. „curbele pașilor mei”, citez, din volumul CELE MAI BUNE SUNT AȘTEPTĂRILE: „O zi /// jocul de domino / prietenii costumați în paiațe / peștera / lumina de la gura peșterii / și rumegușul ascuns între coaste / îmi amintesc de toate lucrurile bune / ce s-au petrecut între noi // seara / după câte o ploaie cu cântec / îmi fredonezi de inimă roșie sau de inimă neagră / dar bruma adunată sub piele / seamănă prea mult cu rugina / totuși când pulsul împrăștie umbra / încep / să nu mă mai tem”.
Anda Mihaela Miroiu
Pe WhatsApp, delicatețea poemelor s-a asociat cu a autoarei – mereu radioasă și visătoare. Iată (!) „Poemul cu mustăți răsucite”, din recenta d-sale carte, CONTRE-JOUR: „te-ai gândit vreodată / din 59 să faci cifra perfectă? / ai înțeles cum este ea, / așa! // una care împinge / cinciul cu pântecul său drăgălaș lângă / mustățile aduse la ceafa lui nouă ? / să fim serioși sau „fie vorba între noi” / doar imaginea acestei copile / stând pe genunchii tatălui ei / și fixându-i din brațe privirea îngaimă: „nu-i așa că nu ai îmbătrânit? / doar 59 de ani ai, nu 60!”.
Maria Nicolai
„Am putea să dăm pe dinafară / de fericire / Dar suntem prea goi pe dinăuntru / și-n noi mai înfloresc ramuri de iarnă / ce nămețesc pragul dorului. // Aburul dintre noi e prea fraged / pojghița cuvintelor se fărămițează / blând / iar lacrimile rămân în bastoane chircite / să se audă mocnit. / În undiță, tăcerea dintre cer și pământ”. Laolaltă cu poemele Gadget și Palimpsest – citite în Salon, precum cu multe atele, revista TRIBUNA de la Cluj i le-a publicat – într-o întreagă pagină – în ediția nr. 425 din 16-31 mai 2020. Iată și „Gadget /// Își trage răsuflarea, inima / tastatură miocardică / pe care s-au bătut monede fără chip. / / Sufletul a rămas fără memorie / suplimentară / iar pentru dragostea argăsită / se descarcă altă aplicație de / neprețăluit / care să aibă ac de cojocul / hakerilor…”
Ștefan Alexandru Sașa
Cine altul avea mai inspirată tragere a cortinei Salonului Literar Geo Bogza -2021, decât fabulosul nostru rondelist-epigramist Sașa – omniprezentul „încheietor de companie” literară? Domnia sa a descrețit frunțile gânditoare ale invitaților (între poezie și pandemie) cu faimosul lui studiu feminin în rime „La barul cu picioare lungi”. Spațiu mă silește să-i cer îngăduința a i-l substitui cu o capodoperă a sa, apropiată prin mesaj ”Rondelul tinerei barmanițe”: „În barul ei semirotund / Servesc cu drag rachiul sec, / Plăcut e-aici ca să petrec / Când de nevastă mă ascund. // Păcat că nu mai corespund, / Dar tot mă uit ca la fursec, / În barul ei semirotund / Servesc cu drag rachiul sec. // Și mă cuprinde-un gând secund, / Regret că n-am averi la CEC, / Spre tinerețea-i mă aplec / Și-mi beau rachiul până la fund // În barul ei semirotund”.
Serghie Bucur
