BREAKING NEWSEveniment

Manifestări în cadru restrâns la Câmpina de Ziua Națională a României

Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Câmpina, anul acesta, într-un format restrâns și mult diferit față de anii precedenți, primarul Alin Moldoveanu preferând, pe fondul restricțiilor impuse de pandemie, să renunțe la parada militară din centrul civic și la depunerea de coroane care se făcea în cadru festiv alături de toți reprezentanții Consiliului Local, ai partidelor politice, ai societăților comerciale și instituțiilor de stat.
Astfel, evenimentul organizat la Casa Căsătoriilor cu ocazia Zilei Naționale a României, de a cărui prezentare s-a ocupat însuși primarul Moldoveanu, a avut în prim plan o donație făcută de acesta administrației locale, constând în certificatele de naștere și de botez în original ale scriitorului Geo Bogza. Documentele au fost achiziționate de acesta în nume personal la o licitație desfășurată la sfârșitul lunii noiembrie, prin intermediul consilierului său personal, Eugen Prună.
În cadrul festivității de dezvelire a tabloului cu cele două documente înrămate, care va rămâne expus la Casa Căsătoriilor alături de actul prin care acestea au fost autentificate, primarul a înmânat secretarei administrației locale, Elena Moldoveanu, înscrisul prin care și-a arătat intenția de a face această donație.
Potrivit casei de licitații Historic, cele două documente care i-au aparținut scriitorului Geo Bogza au fost achiziționate contra sumei de 1200 de euro, prețul de pornire al licitației plecând de la 700 de euro.

Demnă de remarcat a fost prezența mai multor elevi câmpineni care au participat la programul artistic și în mod special interpretarea Imnului național de către Livia Pisăliță, elevă a Școlii Centrale, dar și concertul formației ”Celesta” a Colegiului Național ”N. Grigorescu” și mesajul cu privire la semnificația zilei de 1 Decembrie transmis de Ingrid Moldoveanu și Ania Constantinoiu, eleve ale aceluiași colegiu.
Printre cei care au răspuns invitației primarului de a participa la eveniment s-au numărat consilieri locali (mai puțin reprezentanții PSD), foști primari (Mihai Stănescu și Gheorghe Tudor), directori de școli, șefi de instituții publice locale și istorici locali printre care Alin Ciupală, Șerban Băleanu ori Nicolae Geantă.
Scurta manifestare s-a încheiat cu un cocktail, prilej pentru aleșii locali și primarul în funcție să socializeze și să ciocnească un pahar în cinstea României.
Urmăriți mai jos înregistrarea video integrală a evenimentului în cadrul căruia primarul Alin Moldoveanu a explicat gestul donației sale și a povestit, între altele, istoria realizării grupului statuar al celor mai importanți domnitori din istoria României amplasat la Poiana Câmpina, pe drumul spre gară (minutele 9 – 13).

Citește și:

Documentele originale de naștere și botez ale scriitorului Geo Bogza vor fi scoase la licitație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare