Motto: „Pe acoperișul lumii/ o pisică neagră/ face echilibristică” (Maria Dobrescu)
Apropiindu-mă sâmbătă, 18 februarie, spre amiază, de clădirea ridicată cu 63 de ani în urmă de un anume Iliescu, mă gândeam că în această zi Poezia va trăi o plăcută resurecție datorată sensibilei scriitoare de stihuri care în urmă cu patru ani, pe terasa Montana, lansa volumul de poeme FILIP. Ajuns la Casa de Cultură „Geo Bogza”, curând aveam să privesc afluxul de lume intrat pe ușa sălii „Constantin Radu” cu brațele pline de flori, pe care invitații le ofereau cu afecțiune poetei Maria Dobrescu – protagonista lansării la Câmpina a noii sale cărți de poeme ABSOLUTION – 90 de pagini tipărite de editura Neuma în 2022, ingenioasă lucrare tipografică în vitrina poeziei!
Publicul
Aproximativ 80 de persoane – domni, doamne, liceeni și liceene, prieteni și colege ale distinsei profesoare de limba română Maria Dobrescu, din Ploiești, din Sinaia, din urbea sa de suflet, de la Florești – au asistat preț de aproape două ore la un veritabil recital critic al personalităților de vază, competente în materie de poezie. Capul de afiș a fost tot mai prezentul în Câmpina scriitor Horia Gârbea, șeful Secției Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. Pleiada autoarelor și autorilor lirici ai Câmpinei empatizează puternic cu volubilul literat bucureștean, naturalețea și ardoarea comentariilor domniei sale fiind de multă vreme un afectuos modus vivendi în relația scriitoricească cu lumea poetică din urbea lui Hasdeu-Istrati-Grigorescu. Printre autorii lirici prezenți s-au aflat Codruț Radi, Ramona Mǖller, Mircea Teculescu, Diana Trandafir, Ștefan Alexandru Sașa, Iulian Moreanu, Maria Nicolai, Cezara Răducu, Camelia Iulia Radu, Cătălin Denghel, Carmen Tania Grigore, Anda Mihaela Miroiu, Liana Carmen Clara, Livia Dimulescu. Au mai luat parte, între alții, Liliana Ene – directoarea Bibliotecii Municipale, Florin Dochia – redactorul șef al Revistei Noi, precum și Christian Crăciun, membru al Secției de Critică literară a Uniunii Scriitorilor din România.
Priviri asupra cărții
Speech-ul rostit de Horia Gârbea a deschis reuniunea prezentată de Alexandra Toma, directoarea instituției gazdă. Distinsul vorbitor a comentat cu vădită admirație și motivare estetică materia poetică cuprinsă între coperțile volumului ABSOLUTION, împletind savuros argumentele specialistului cu lecturi din operă, pe fondul aprecierii precedentelor cărți ale poetei noastre, emblematic fiind decupajul vorbitorului tipărit pe coperta a IV-a a cărții, pe care îl transcriem spre edificarea cititorilor: „Maria Dobrescu este o poetă experimentată și lucidă care practică un lirism caracterizat prin autocontrol și simț critic. Textul volumului este un poem finit, în 80 de secvențe și un epilog. Mira și Igor, personaje evanescente și arhetipale, reduc lumea la persoanele lor și la dragostea care îi învăluie și îi izolează de restul lumii. Maria Dobrescu semnează un volum original, care va interesa cititorii de poezie și le va oferi satisfacții estetice”.
Critic literar, eseist și cunoscut comentator politic al publicației Oglinda de Azi, Christian Crăciun a elaborat un sugestiv tablou în universul poematic al Mariei Dobrescu. Doct și profesoral, în registrul nuanțărilor riguros extrapolate, el a spus printre altele: „Poezia Mariei Dobrescu pune în lucrare o inedită poetică a numelor proprii, cele două voci care dialoghează în volum. Mira și Igor sunt simboluri ale eternei drame care se joacă între principul masculin și cel feminin. Sunt temele fundamentale ale volumului: teama, tăcerea (exprimată prin ezitare, palparea deliactă a realității, amortizarea durerii), singurătatea. Toate acestea fiind fețe ale figurii numite iubire – „Mira trebuie să-și învingă umbra”, adică să-și depășească spaimele, eul profund spre contopirea cu Celălalt. „Inima ei este casa lui” sau „În inima ei/ înfloresc ierni/ se deschide o ușă” sau „iubirea/ e un spectacol/ la care Mira/ nu are bilet”. Poezia pe care ne-o propune Maria Dobrescu este a unui rafinament aromat de tristețe din care victorioasă iese o purificare a sufletului”.
Intervențiile poetei Cezara Răducu, precum și ale poeților Florin Dochia și Codruț Radi au așezat în sfera elogiilor ASOLUTION-ul poetei Maria Dobrescu, în slove pe măsura capodoperei care desăvârșește vocația lirică a autoarei, cu reală încântare primită public.
Inedit moment muzical
Cum totdeauna Muzica este arta intrinsecă Poeziei, asistența a jubilat după fiecare cântec interpretat de doi frumoși liceeni talentați, în duetul vocal – instrumental compus din Livia Pisăliță, elevă la Colegiul Național Nicolae Grigorescu – voce și David Istrate – chitară electrică, elev la Liceul Tehnologic Energetic. Revelație indiscutabilă, voce minunat timbrată de un suav tremolo, Livia Pisăliță a fost o autentică interpretă a ariei Serpinei din opera buffă LA SERVA PEDRONA G. de Pergolessi. Mimica, gestica și jocul scenic au colorat cu brio trăsăturile și caracterul personajului întruchipat de mica divă autohtonă. În acompaniamentul viguros și emoționant al chitaristului David Istrate (pătruns de ritm și de incandescența textelor), Livia a cântat „Sara pe deal” și alte lucrări din repertoriul adorat de adolescenții de azi: Wicked Game și Baby – Iris.
Serghie Bucur
Foto: Facebook/ Ramona Müller