Eveniment

Cine au fost eroii câmpineni ai Revoluției?

22 decembrie 2020. Au trecut 31 de ani de la Revoluție, dar nu-i putem lăsa pe eroi să se piardă în uitare, să rămână o simplă cruce în cimitir sau un nume de stradă. Ei nu sunt doar o amintire.

Patru câmpineni și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din ’89 și la fel s-a întâmplat și cu 39 de militari de la unitatea din Câmpina, masacrați la Otopeni.
„Un popor care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete“, spunea marele istoric Nicolae Iorga.
Revoluția din ’89 nu poate fi rezumată sec doar în cifre: 1.104 morți și 3.321 răniți (221 civili și 663 militari), cât spun statisticile oficiale. Au fost 1.104 vieți care au fost curmate, înainte de vreme, într-o luptă pentru mult râvnita libertate. Nu toți am înțeles ce s-a întâmplat atunci. Nu toți reușim astăzi să găsim sens. Au trecut 31 de ani de democrație în România, dar românii tot nu se simt pe deplin liberi. Revoluția reprezintă o istorie care ne doare și tot ce putem spera este ca sacrificiul eroilor noștri să nu fi fost în zadar!

Masacrul de la Otopeni
În dimineața zilei de 23 decembrie 1989 s-a deschis foc de mitralieră asupra militarilor de la unitatea din Câmpina. Soldații noștri au fost considerați drept „teroriști“ și au fost masacrați. Se aflau la Băneasa și au primit ordin să întărească apărarea aerodromului. S-a constituit un efectiv de 7 ofiţeri, 3 salariaţi civili (şoferi) şi 72 de militari în termen. La ora 5.30, cele trei camioane militare au început deplasarea pe traseul: cazarma Băneasa – D.N.1 – Podul Otopeni – Intersecţia D.N.1 cu şoseaua spre aeroport. Soldații au fost opriți de două ori pe drum și au fost verificați la barajul realizat în dreptul Academiei de Poliţie și la cel de la podul Otopeni. Aici au fost debarcaţi toţi militarii din camioane, deoarece s-au semnalat focuri răzleţe de armament, din cazarma unităţii de transmisiuni, subordonată C.A.A.T. (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, subordonat armatei). Au primit aprobare pentru continuarea deplasării, dar când primul camion din coloană a ajuns la aproximativ 100 m de clădirea aerogării, din dispozitivul de luptă aflat pe spaţiul verde, din faţa acesteia şi de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile s-a deschis foc automat de pistoale mitralieră, puşti mitralieră şi mitraliera instalată pe TAB-ul aflat în parcarea pentru taximetre.
Focul asupra camioanelor a durat 15-20 minute, cu scurte pauze, timp în care s-a ordonat celor care săreau din camioane să se predea şi să vină cu mâinile ridicate către dispozitivul din care se trăgea. Datorită zgomotului, confuziei şi lipsei unei coordonări între cele două dispozitive (cel de la sol şi cel de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile), ordinul de predare a fost urmat, în două sau trei rânduri, de deschiderea focului asupra celor care se ridicau să se “predea”.
Când în sfârşit, focul a încetat şi supravieţuitorii (destul de puţini) se îndreptau cu mâinile ridicate spre dispozitivul din faţa aerogării, a apărut pe lângă camioanele coloanei, autobuzul care aducea salariaţii la aeroport pentru începerea programului de lucru. S-a deschis foc şi asupra autobuzului, fiind împuşcaţi o parte din ocupanţii acestuia şi din supravieţuitorii celor trei camioane. Şoferul a scos, cu mari eforturi, autobuzul din zona de foc, angajându-se pe D.N.1. După această acţiune focul a încetat.
Efectivele rămase în viaţă, au fost reţinute, percheziţionate şi interogate. Doi dintre ofiţerii rămaşi în viaţă şi 21 de militari în termen, care nu au fost răniţi, au fost reţinuţi (ofiţerii cu cătuşe pe mâini) şi prezentaţi drept terorişti pentru unii reporteri aflaţi în acea dimineaţă, în clădirea aerogării.
După aproximativ 6 ore de la producerea tragediei, ofiţerii şi militarii în termen au fost eliberaţi, primind documentele personale, armamentul şi muniţia, care au fost “rechiziţionate” de către cei aflaţi în dispozitivul de apărare de pe aeroport. Supravieţuitorii au rămas în aerogară până la 24 decembrie 1989, ora 18.00, şi s-au integrat în dispozitivele de apărare aflate pe estacada aerogării şi în spatele acesteia. De aici au fost duşi în divizionul de artilerie de pe aeroport, unde au primit altă misiune, rămânând în această ultimă locaţie până la data de 27 decembrie 1989, ora 11.00.
O parte din cei care au fost împuşcaţi în dimineaţa acelei zile de tristă amintire (morţi şi răniţi) au fost duşi la spitalele din Bucureşti şi Baloteşti, sub titulatura de “terorişti”. Un număr de 16 morţi au fost duşi cu un autolift în zona aerogării de mărfuri şi pe data de 26 decembrie 1989 la Institutul Medico-Legist. Din efectivele deplasate la aeroport de către unitatea din Câmpina s-au înregistrat 39 de morţi (3 ofiţeri, 2 salariaţi civili şi 34 de gradaţi – soldaţi), 18 răniţi şi 25 de supravieţuitori. La aceştia se adaugă şi cei 8 morţi din autobuzul cu personalul aeroportului şi ofiţerul desemnat călăuză de Ministerul Apărării Naţionale.
Ilinca Ruxandra Grigorescu, tânăra care a murit stând la geam
Studentă, 22 ani
Ilinca Ruxandra Grigorescu și-a pierdut viața pe 23 decembrie 1989, la 22 de ani, fiind ucisă de un glonț rătăcit. Era studentă la Politehnică, facultatea Energetică, din Bucureşti, în anul IV. Stătea la o mătuşă, soră a tatălui, mai în vârstă, care era pensionară şi locuia în centrul Capitalei, lângă palatul Telefoanelor, într-o clădire cu patru nivele, la parter.
Ultimul domiciliu pe care l-a avut în Câmpina a fost pe Aleea Şcolii nr. 4. Dar Revoluția a prins-o în București. În acea zi fatidică, Ilinca s-a dus în vizită la o vecină din același bloc. Auzind focuri de armă, pentru că în Bucureşti se mai trăgea încă, s-a deplasat la fereastră, iar un glonţ a străpuns-o. „S-a frânt un destin. Din fata zglobie, vioaie, care ajuta pe oricine, fata sociabilă şi respectuoasă nu va mai rămâne decât o amintire.Au plâns-o mama şi fratele, dar şi colegii de facultate, liceu şi mulţi câmpineni. A fost înmormântată în Cimitirul Eroilor din Câmpina, în 31 decembrie 1989. În fiecare an, de Ziua Eroilor, şi nu numai, elevi de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, liceul unde a învăţat Ilinca Ruxandra, îi aduc omagii.“ (Cartea de Aur).
Nici mama, și nici fratele ei nu mai trăiesc în prezent.
Petre Oncioiu, ciuruit de gloanțe la Otopeni
Șofer, 54 ani
Gheorghe PetreOncioiu a fost șoferul unuia dintre camioanele cu militari de la unitatea din Câmpina, asupra cărora s-a deschis foc de mitralieră la Otopeni pe 23 decembrie 1989.
Camionul pe care-l avea în primire a fost primul din coloana de trei autocamioane ce transportau militari către aeroportul Otopeni. În autocamionul pe care-l conducea a transportat patru ofiţeri, din care doi în cabină şi doi în platformă și 24 de militari în termen. Dintre aceştia, 16 au fost împuşcaţi: 11 pe când se aflau în platformă şi 5 omorâţi după coborârea din autocamion.
În 1993, Aleea Micşunelelor a devenit Aleea Erou Oncioiu Petre prin Decizia nr. 73 a Consiliului Județean Prahova.
La un an de la Revoluție, tot pe 23 decembrie, a fost dezvelit Monumentul Eroului Jandarm – sublocotenent post mortem ONCIOIU PETRE – din Cimitirul de Onoare al Eroilor din municipiul Câmpina. Trăiește fiica lui, Lorena Iordache, care este secretar la Colegiul Grigorescu.
Adrian Oprescu, împușcat în cap la Otopeni
Maior, 43 ani
Câmpineanul Adrian Oprescu era maior la UM 01437 Târgovişte în timpul Revoluției, fiind înaintat la gradul de locotenent-colonel post-mortem.
În dimineaţa zilei de 23 decembrie a venit de la Târgovişte cu un camion ca să aducă muniţie la aeroport. A intrat de pe DN1, pe şoseaua ce duce la aeroportul militar. Deşi au intrat pe lumină, s-a tras în autocamion. A fost împuşcat în cap și în trunchi, iar împreună cu el au murit şoferul și trei soldaţi însoţitori. „Au fost pur și simplu măcelăriţi. Pe drumul către aeroportul militar, pe partea stângă este o cruce pe care se află scrise numele lor.Oprescu are calitatea de Erou Martir“ (Cartea de Aur). Din 1990, o stradă din municipiul Câmpina îi poartă acum numele: Strada Lt. Col. Erou Oprescu Adrian. Singura din familie care mai e în viață este soția lui.
Sorin Puiu, împușcat în cap la Televiziune
Soldat, 19 ani
Sorin Puiu a fost elev al Şcolii Generale nr. 2, din centrul oraşului și apoi al Liceului Industrial nr. 1 din Câmpina(actualmente Liceul Tehnologic „Constantin Istrati”).În luna octombrie a fost încorporat, în baza instruirii ca paraşutist sportiv, la Unitatea Militară 01842 Titu (Boteni), împreună cu un camarad din comuna Cornu.La Unitatea Militară 01842 Titu (Regimentul 64 Paraşutişti) a fost încadrat la Compania Antitanc, urmând să se instruiască pe aruncătoarele antitanc AG 9.
La finalul lunii noiembrie, soldatul Sorin Puiu abia depusese jurământul militar, legându-se să-și apere ţara „chiar cu preţul vieţii”, în fața părinților și a camarazilor. Iată ce povesteşte Cătălin Stanciu, fost coleg de clasă: „La sfârşitul lunii noiembrie 1989 a venit acasă în permisie; era tuns numărul zero. Ne-am întâlnit la discoteca de la Casa Tineretului. Era foarte fericit și plin de viaţă.” (Cartea de Aur).
Căpitanul (mai târziu maiorul) Gheorghe Boeru, şeful grupului de paraşutişti care a acţionat la Palatul Republicii şi la hotelul „Bucureşti” relatează, în revista „România Pitorească” nr. 2 din 1990, ce s-a întâmplat pe 22 decembrie când Sorin Puiu a căzut răpus de gloanțe.
„Din Palat, din Biblioteca Centrală Universitară, din alte clădiri, se trăgea cumplit în noapte – cu trasoare, cu arme automate uşoare, cu mitraliere. Tancuri îşi făceau loc prin mulţime…. Când am pătruns în Palat a căzut primul dintre noi, răpus de o lungă rafală de mitralieră. Soldatul Sorin Ştefan Puiu, un om minunat, inteligent, un ostaş exemplar. Se trăgea asupra noastră din balcoane, din coridoare, de după uşi. Pierdusem orice legătură între noi, era un moment critic – am dat un semnal – şi din clipa aceea fiecare avea să lupte pe cont propriu, să se apere şi să atace singur.”
Fosta stradă Eroilor din municipiul Câmpina, pe care a locuit Sorin, poartă acum numele „Slt. Erou Puiu Sorin”.
În 1990 s-au realizat monumente de marmură, unitare, pentru cei patru eroi din decembrie 1989: Oncioiu Petre, Oprescu Adrian, Puiu Sorin şi Grigorescu Ilinca Ruxandra.
De asemenea, la intrarea în oraș, a fost ridicat un monument în memoria personalului, civil și militar, de la unitatea de transmisiuni din Câmpina care a pierit în masacrul de la Aeroportul Otopeni, în ziua de 23 decembrie 1989. Acesta se află în incinta Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor pentru Comunicaţii, Informatică şi Logistică Jandarmi Câmpina, cu deschidere la Bulevardul Nicolae Bălcescu.
 
Notă: Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informațiile din „Cartea de Aur a eroilor și a veteranilor de război din municipiul Câmpina“ (2015), autori: col. (r) Marian Dulă, prof. Theodor Marinescu, prof. Gheorghe Modoianu, lucrare realizată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria“, filiala Câmpina, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei municipiului Câmpina.

Interviu cu col. (r) Marian Dulă, Președintele Filialei Câmpina a Asociației „Cultul Eroilor – Regina Maria” 

 
Ce a însemnat pentru dvs. să lucrați la Cartea de Aur?
Ca fiu de veteran de război, tatăl meu urmează să împlinească 102 ani, din povestirile lui și a studiilor de istorie militară, s-a născut ideea de a slăvi faptele atât ale eroilor, cât și ale veteranilor de război câmpineni. Am cunoscut foarte mulți veterani de război cu care m-am împrietenit și am început să le iau mici interviuri despre faptele de arme săvârșite în al doilea război mondial.
Cine au fost eroii câmpineni ai Revoluției?
Cea mai largă definiție a eroului este persoana decedată în timpul și din cauza conflictelor militare, fie că e război sau revoluție. Sunt și oameni care nu au purtat armă, dar au fost eroi.
Avem patru eroi câmpineni, care s-au născut și au locuit aici. Prin extrapolare, și eroii de la unitatea 0865 de transmisiuni a departamentului securității statului, sunt tot ai Câmpinei pentru că locuiau temporar aici ca militari în termen.
Dintre cei patru câmpineni unul a fost șofer la unitatea de la noi, Gheorghe Petre Oncioiu, și a murit pe 23 decembrie la Otopeni. Tot acolo a murit și Adrian Oprescu, maior care venea de la Târgoviște să aducă muniție celor de la Otopeni. Soldatul Sorin Puiu a murit în piața Palatului, cu o zi mai devreme, iar Ilinca Ruxandra Grigorescu a fost ucisă de un glonț rătăcit, când stătea la fereastră.
Ce mesaj aveți pentru Câmpina și pentru câmpineni, la 31 de ani de la Revoluție?
Pentru câmpineni îmi doresc să ne comportăm în așa fel încât să ne gândim la eroii câmpineni, indiferent dacă au fost militari sau civili, să le cinstim memoria, să fim mai buni și să ne bucurăm de faptul că suntem liberi, că putem să ne exprimăm, să călătorim – micile binefaceri ale democrației.
Asociația Cultul Eroilor din Câmpina depune în fiecare an coroane de flori, pe 22 decembrie și de Ziua Eroilor (Ziua Înălțării Domnului) la monumentele din cimitirele eroilor și la monumentul din fața unității de jandarmi – fosta unitate 0865. Acum, noi facem demersuri ca Jandarmeria să cedeze primăriei bucata de teren unde se află monumentul, astfel încât să fim siguri că acesta nu va deveni, pe viitor, domeniu privat.
(R.A.I.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *