Cea de a 41-a ediție a seratelor culturale Elstar s-a concentrat asupra alegerilor parlamentare care au loc în aceste zile în Federația Rusă, invitatul publicului câmpinean iubitor de cultură și relații internaționale fiind nimeni altul decât cunoscutul politolog și istoric de origine câmpineană Armand Goșu, revenit pentru a treia oară în cadrul evenimentelor organizate de Librăria Elstar, din martie 2018.
Codruț Constantinescu, amfitrionul evenimentului, a explicat pe scurt, în introducerea evenimentului, importanța vecinătății noastre cu Rusia și faptul că aparent noi, românii, avem impresia că această țară, atât de întinsă geografic, cu cea mai mare suprafață din lume, ar fi la mii de kilometri distanță și nu la o aruncătură de băț, cel puțin la nivelul percepției publice: „Nici nu știu ce relații mai avem, dacă mai avem, cu Rusia. Ar fi interesant de aflat. Și mai este ceva de adăugat. Ne uităm la televizor și observăm scandalurile politice aparent fără sfârșit din România, negocieri, schimbări din funcție, atacuri etc., suntem scârbiți de actuala elită politică, dar comparând cu ce se întâmplă în Federația Rusă, tare mă tem că ar trebui să fim mai temperați și să recunoaștem că în România, cum-necum, avem o democrație, chiar și atât de disfuncțională și gălagioasă. Ceea ce este foarte important. Iată că ne putem întâlni, putem critica, putem vota cu cine dorim, dacă dorim, ceea ce în Rusia este greu de imaginat. Acolo oamenii se luptă pentru orica fărâmă de libertate, sunt arestări masive, represiune, cenzură. Este crunt”.
Armand Gosu și-a început mini-conferința explicând audienței drumul personal pe care l-a parcurs pentru a ajunge să se întâlnească cu Rusia și cum de a devenit expert în acest spațiu ex-sovietic atât de complex și complicat. „Rusia nu a fost acum 20 de ani precum este astăzi. Era o altă țară, însă știm bine că și țările evoluează. Nu am învățat limba rusă la Școală generală nr. 8, ci tot franceză și engleză. Și nici la liceu sau la Facultatea de Istorie din București nu am învățat limba rusă. Însă totul a început după ce am început să studiez la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București. După 90 se dorea revitalizarea lui și revenirea lui la ceea ce dorea să facă Nicolae Iorga, un institut de istorie universală, așa cum îi propusese lui Carol al II-lea. Iar pentru aceasta era nevoie ca tineri istorici români să dobândească specializări externe, să fie trimiși să studieze în diverse țări. Eu eram interesat de Imperiul Otoman și nici nu mă gândeam să ajung la Moscova, tot ce doream era să studiez în arhivele otomane de la Istanbul, dar când am fost trimis la Moscova, la 27 sau 28 de ani, a trebuit să o iau de la zero. Unii dintre cei ajunși la Moscova atunci au abandonat. Eu am început să învăț limba, pe care nu o cunoșteam. Marea mea șansă a fost că un mare istoric britanic, pe care dumnevaoastră îl cunoașteți din cărți, Dennis Deletant, m-a ajutat mult. El iubește România. Nu puteam să trăiesc din bursa foarte mică, pe care mi-o oferea statul român, însă Deletant m-a sprijinit să fiu angajat la BBC, devenind corespondent BBC la Moscova. Aveam legitimație de ziarist la BBC, ceea ce conta foarte mult în acele vremuri. Astfel am avut norocul să pot intra în contact cu mulți politcieni ruși, pentru că puteam să vorbesc cu ei pe holurile sau în cantina Dumei de Stat a Rusiei. În anii aceia am fost optimist, chiar dacă moderat, în legătură cu viitorul democrației în Rusia, părea a se îndrepta către o democrație participativă, era ceva autentic. Însă atunci au apărut oligarhii. Să nu uităm că în Rusia privatizările au început mult înaintea celor din România. Acum stau și mă întreb când s-a rupt această evoluție și tind să cred că acest lucru a avut loc în 1998-1999, când a avut loc o mare criză economică în Rusia și un război al oligarhilor ruși. Acea instabilitate a produs dezamăgirea electoratului față de ideea de democrație de tip occidental. Asta explică de ce în 1999 vine la putere Vladimir Putin, dar atunci ca reprezentant al unei grupări de oligarhi. Abia după ce s-a eliberat de sub inflența acestor grupăr, Putin și-a consolidat cu adevărat puterea. Știm bine că s-a sprijinit în acest demers pe gruparea Siloviki, care îi desemnează pe toți reprezentanții ministrelor de forță – Interne, Apărarea, serviciile secrete ale Armatei, celebrul GRU, nu numai a foștilor KGB-iști, cum se știe în România. Pe scurt, după 2000, Putin a propus un nou contract social rușilor. În schimbul stabilității economice le-a cerut să renunțe la libertățile politice. Iar rușii, în marea lor majoritate, au acceptat. Era important să primească un salariu la timp, să le creasca nivelul de trăi, ceea ce Putin a reușit. E drept că ei se și săturaseră de atâta instabilitate. Practic, ei trăiau de două decenii, din 1985, în instabilitate economică. Să nu uităm că și noi am trăit astfel de vremuri. Putin a venit la putere și a făcut ordine. Uităm faptul că până și Occidentul se săturase de Elțîn și de corupția acelui regim care fusese susținut atât de mult din banii occidentali. Dar ce se întâmplă acum? Rezumând, Putin a încercat să se legitimeze, nu a dorit să pară un dictator după tipare central-asiatice sau africane, de aceea a și acceptat existența unui sistem de partide, cu alegeri și instituții, care să ofere măcar rușilor iluzia unei democrații. Procesul electoral trebuie să ofere iluzia legitimității electorale. Însă în Rusia există o mare problemă, cea a tranziției puterii, pe care rușii nu au rezolvat-o istoric niciodată decât prin violență. Există și această temere că Rusia se va prăbuși intern. Și atunci ce facem? Cum procedăm? Pentru că avem o putere care deține cel mai numeros arsenal nuclear! Cea mai mare temere a lui Vladimir Putin aceasta ar fi: apariția unei revoluții colorate. Dar sunt și ruși care cred în conspirațiile Occidentului. Alegerile care au loc în aceste zile sunt despre capacitatea electoratului de a-și canaliza votul de protest. De aceea a vota inteligent înseamnă, în momentul de față, a vota împotriva candidaților Partidului Rusia Unită a lui Putin, chiar dacă sunt votați candidați ultra-naționaliști sau comuniști”.
Extrem de interesanta dezbatere a luat sfârșit numai după ce reputatul cunoscător al Rusiei a răspuns la mai multe întrebări venite din partea publicului, foarte curios să cunoască opiniile lui Armand Goșu despre alte subiecte precum Ucraina, Crimeea, relațiile dintre România și Rusia, Republica Moldova și victoria nesperată a Maiei Sandu etc.
