Cea mai recentă polemică izbucnită în societatea noastră de pe pereții Facebook (acolo există o altă societate față de cea reală, această despărțire a Lumii în două este, de fapt, marea problemă globală a prezentului) este aceea privitoare la introducerea religiei printre materiile de Bac. Opoziția „progresiști” vs. „tradiționaliști” este prea superficială pentru a înțelege complicațiile fenomenului. În primul rînd, o chestiune de principiu, din chiar punctul de vedere al egalității de tratament pe care-l invocă cei anti: din moment ce materia religie există în școală, nu avem argument să respingem tratarea ei similar cu celelalte obiecte. Cum există… aici e buba. Opozanții au în special două obiecții. 1. Religia este o ideologie și nu are ce căuta ideologia în școală. Fie! Dar e singura ideologie? Pentru a fi consecvenți, vehemenții anti-clericali ar fi trebuit să reacționeze, de pildă, la fel atunci cînd s-a introdus ideologia de gen în școală. Încă din toamna trecută a fost distribuit Un manual pentru predarea și integrarea la clasă a egalității de gen, în învățământul preuniversitar, lansat de mai multe asociații.
Să spunem ferm genul nu există. Există două sexe: bărbătesc și femeiesc, cum scria pe vechile certificate de naștere. Nu masculin și feminin, astea sînt genuri gramaticale, cu totul altceva. Joaca asta cu cuvintele este semnul neînșelător că avem de-a face cu o îndoctrinare. Ironia face ca ateiștii să adopte aici exact poziția fidelului credincios: Dumnezeu nu există, spun ei, nu există decît ceea ce vedem. Dar nici genul nu există. Există două sexe clar diferențiate și punctum. Restul este abatere benignă sau malignă de la normal. Biserica (și nu doar cea ortodoxă, ca și în alte cazuri, și în cel al prezentei cereri au co-semnat aproape toate cultele, dar atacurile s-au îndreptat numai asupra BOR, creîndu-se senzația că e singura care are această revendicare) a rămas cam singura organizație care se opune acestei insurecții ideologice anti-umaniste. Ați auzit de vreo revoltă a profesorilor de biologie sau a medicilor împotriva acestei vădite încălcări a unui dat natural primar? A rămas să reacționeze Biserica. Biserica se opune științei… exclamă corecții politic. Dar pe care știință se bazează teoria genurilor, încurajată de noile legi ale învățămîntului și promovată deja intensiv în învățămîntul superior? O doamnă profesoară de politologie și scriitoare se revolta chiar cum de și-a permis biserica să răspundă. Tipicul: cînd vorbești cu mine, tu să taci! Doamna predă desigur despre democrație.
Mimînd toleranța, unii spun: să se predea istoria religiilor sau o perspectivă de „istorie culturală” asupra religiei. Inutil. O istorie a religiilor ca fenomen antropologic, cultural ar trebui integrată în corpul general al prezentării istoriei universale. Cursuri opționale de istoria culturii ar fi foarte bine venite. Și eu aș crede că, în condiții normale, catehizarea ar trebui să se facă în biserică. Dar nu trăim în condiții normale. Și așa ajungem la argumentul nr. 2: modul în care este predată religia în școală. Mulți sînt împotriva acestui obiect de studiu invocînd exemple stupefiante de profesori evident inadecvați. Din păcate, aici trebuie să fiu de acord, de multe ori lipsa de har și de tact pedagogic, de elementare cunoștințe de psihologie a vîrstelor, alcătuirea programelor și a manualelor fac din ora de religie ceva fie indigest, fie un fel de bau bau moralizator, amenințînd cu flăcările iadului pe copilul care nu știe Crezul fără greșeală. E limpede, însă, că nu din cauza obiectului de studiu Religie arată școala românească de azi în halul indescriptibil în care a ajuns. Cauzele sînt de cu totul altă natură.
Am văzut o postare absolut inocentă despre vremurile în care copiii se duceau singuri, pe jos, la școală, nu li se „monitoriza” fiecare pas, se jucau toată ziua „pe afară” șamd. Nu mi-am închipuit că va stîrni o incredibilă revărsare de discurs al urii: de la „comunisto!” la zugrăvirea acelei copilării în culori apocaliptice, ca și cum pe stradă te-ar fi pîndit numai balauri răpitori de domnițe. Este suprema neînțelegere, cea care guvernează majoritatea reacțiilor publice. Pe de altă parte, sigur că profesorul de religie cată să fie un personaj aparte. El nu trebuie doar să predea ceea ce scrie în manual și programă, predarea sa stă, în primul rînd, într-un anume fel de a fi/ a vorbi (pe vremuri majoritatea profesorilor, de orice materie, erau astfel, dar asta-i altă poveste). De unde să găsești, să formezi, în numai două, trei decenii, multe mii de astfel de oameni special hăruiți? Sigur că ei sînt rari, cunosc din fericire cîțiva, dar e prea puțin, și cunosc foarte mulți din ceilalți, dintre cei care, după ce stai de vorbă cu ei, îți vine să lași Evanghelia și să fugi. Dar asta „nu e în chestie”, cum zicea bătrînul profesor de logică, exemplar, Maiorescu. BOR are, firește, 1001 de probleme în interiorul ei. Dar nu cu atacuri care impun bisericii o agendă seculară se pot rezolva impasurile. Biserica nu poate aproba homosexualitatea, avortul, bigamia, eutanasia, sexul la liber și alte asemenea. După aceea… putem sta de vorbă.
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Istoria religiilor este o stiintă,iar religia ortodoxă,catolică,adventista,iudaică,islamică etc.sunt d.p.d.v.laic ideologii,fiindcă toate caută sa te convingă.
Biserica Ortodoxă Romană,pentru a avea cat mai multi credinciosi ar trebui ca aceasta activitate de convingere sa o ducă în special in biserici si nu în școli.Numai ca această fortă de persuasiune nu o au toti preotii,fiindca,pur si simplu,unii dintre ei nu sunt în stare sa tina nici cele mai elementare predici.Nepotismul si coruptia produc asemenea exemplare,pe care episcopii nostri se fac ca nu le vad si atunci isista ca „pepiniera”,sub imperiul disciplinei scolare,sa functioneze la cote maxime,pentru a-și asigura viitorul.
La diferenta de gen,la atitudinea fată de animale,la alte chestiuni din astea importate,cred ca reglementarea lor prin mimetism de la occidentali este prematură.Societatea romanească nu a evoluat atat de mult încat sa se aplice regulile lor.Dar,pentru a distrage atentia de la adevaratele probleme prioritare,politicienii recurg la asemenea „prioritati”.
De aceea este oportună studierea religiei în școală, pentru a ajuta oamenii să înțeleagă diferența dintre religie și confesiune, dintre ideologie și teologie sau prozelitism și misiune apostolică. Ortodoxia, catolicismul, protestantismul etc nu sunt „religii” ci confesiuni ale religiei creștine, după cum șiismul și sunnismul sunt curente ale religiei islamice. Pe de altă parte, creștinismul nu este o ideologie, fiindcă Isus nu a creat și nu a propovăduit nicio ideologie. Aici se pare că și autorul articolului face o confuzie, el însuși fiind profund angajat într-o ideologie care folosește învățăturile lui Cristos ca pe niște ciomege. Folosirea creștinismului în scopuri politice este ideologie, la fel cum prozelitismul agresiv promovat de anumite facțiuni neoprotestante anulează chemarea făcută de Isus omului simplu, care trebuie să-L accepte cu inima, nicidecum în urma vreunei activități de „persuasiune” din partea preoților.
Oare teoria de gen să fie „evoluție”? Eu nu cred asta. În prima parte din ceea ce spuneți suntem de acord. Același lucru îl spun și eu. Numai că observ că, până când vom avea cei câteva mii de profesori adecvați, ne descurcăm „în stare de urgență”, cu ce avem, fiind cam SINGURA instituție care se opune post-umanismului. De asta are mai multe atribuții decât ar fi normal în timpuri normale. Simplu. Cât despre faptul că religia ar fi o ideologie, aici sunteți în completă eroare.
„Religia este o ideologie și nu are ce căuta ideologia în școală. Fie! Dar e singura ideologie?”
Prin această formulare (ce se regăsește în primul paragraf), însuși autorul articolului acceptă eticheta de „ideologie” („fie”) aplicată religiei, iar prin răspunsul oferit mai sus, se contrazice. Bine, n-ar fi o premieră…