PERSPECTIVE. Religia la bacalaureat. Nu cateheză

Motto: Școala e un loc unde un copil învață doar frica de Dumnezeu și dogmele ortodoxe, nu cum să se facă util patriei. Iacob Stamati, Mitropolit al Moldovei între 1792-1803

Întreaga vânzoleală din jurul posibilei introduceri a religiei ca materie la examenul de bacalaureat pornește de la o premisă falsă: din moment ce disciplina religie există deja în programa de învățământ, nu avem argument să o respingem ca materie la bacalaureat.

În primul rând, niciodată nu s-a predat religia (cu tot cortegiul ei de științe umaniste auxiliare cum ar fi morala, antropologia religioasă, filosofia scolastică, istoria artei ecleziale, a literaturii și culturii etc) în școala românească, ci numai doctrina ortodoxă sau, mai simplificat, un curs rudimentar de catehizare care ar fi trebuit săvârșit în biserică, iar nu în spațiul învățământului laic. Însă, chiar și așa, procentul absolvenților de gimnaziu/ liceu care, în urma parcurgerii curriculei catehetice, sunt în stare să recite Credo-ul niceeano-constantinopolitan, rugăciunea Pater noster, să schițeze în câteva cuvinte raporturile trinitare, sau să definească oricare dintre dogmele teologice este scăzut spre zero. Despre studiul câtuși de superficial al operei marilor scolastici ai Evului Mediu, sau de mai târziu, cum ar fi Toma de Aquino sau Erasmus din Rotterdam, nici pomeneală. În al doilea rând remarc, nu fără surprindere, alianța insolită dintre confesiunile catolică și protestante pe de o parte și cea ortodoxă pe de altă parte, cunoscând poziția mult mai maleabilă a catolicismului și creștinismului lutheran/ calvin față de laicitate și modernitate în general. O alianță care sună întrucâtva a cârdășie oportunistă. În al treilea rând, cred că eventuala introducere a religiei în rândul materiilor de bac nu va face altceva decât edificarea unei noi fabrici de diplome și atât.

Mi s-ar părea oportună, într-adevăr, introducerea istoriei religiilor printre materiile de bac, dar aceasta e o utopie. Ar fi necesar ca absolvenții ciclului liceal să cunoască istoria cumplită a războaielor papale, a inchiziției spaniole, a tribunalelor lui Torquemada, a crimelor săvârșite în numele lui Isus Cristos și sub binecuvântarea crucii. Idem, ar trebui ca aceștia să știe cum Ivan cel Groaznic l-a torturat și ucis pe mitropolitul Filip al Moscovei, cum a fost asasinat Antim Ivireanul de către Mavrocordat și cum au convertit preoții ortodocși pe neamurile siberiene cu ajutorul cnutului, a torturii și sub amenințarea arderii pe rug. Să cunoască realitatea unui secol de mitropoliți fanarioți dedicați desfrâului bănesc și nu numai, precum și ura și antisemitismul preoților legionari. Secole de-a rândul, preoții ortodocși au fost neștiutori de carte, lor datorându-se lipsa acută a manuscriselor, a cronicilor sau, cel puțin, a unei liste complete a episcopilor. Să învețe elevii atât despre indulgențele papale, cât și despre cele ortodoxe, recte „certificatele de absoluțiune” (așa-numitele synchorochartia – συγχωροχάρτια) emise de către patriarhii ortodocși de Ierusalim sau de cei ecumenici de Constantinopol.

Deopotrivă de util ar fi ca elevii să ia cunoștință de faptul că, spre deosebire de catolicism, care a întemeiat universități și de protestantism care a instituit obligativitatea învățământului primar gratuit (ca să nu mai vorbim de iudaism), ortodoxia a fost prea puțin atașată de conceptul științei de carte. În ciuda istoriei de parastas care postulează teza edificării neamului românesc în jurul școlilor ctitorite de biserica strămoșească, cercetări recente (cum ar fi cele realizate de dr. Constanța Vintilă, cercetător științific principal al Academiei Române, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”) relevă analfabetismul aproape desăvârșit din jurul anului 1800, plasând principatele valah și moldovean printre cele mai puțin alfabetizate regiuni ale Europei. Iar la un secol distanță, adică în 1899, situația era aproape identică, analfabetismul rural cifrându-se la 85%, adică la nivelul Europei occidentale din jurul anului 1500. Unde va fi fost atașamentul pentru cultură și carte a ortodoxiei locale?

Ar fi fost, poate, o surpriză plăcută dacă ideologii strânși în unitatea de monolit din jurul BOR și-ar fi manifestat indignarea față de ostracizarea continuă a limbii latine și de excludere a ei de pe lista probelor opționale la bacalaureatul secțiilor de filologie. Asta în condițiile în care țări ce nu se revendică din rădăcina Romei, precum Finlanda, Danemarca, Germania, Ungaria etc, limba latină se regăsește pe lista opționalelor de bac. Nu ar trebui să ne surprindă această tăcere asurzitoare, dacă ne gândim la blestemul Mitropolitului Grigore, care deplângea, sincer, timpurile în care ticăloși precum progresiștii de azi puteau fi arși de vii pentru asemenea hule îndreptate împotriva Bisericii. La momentul publicării Gramaticii lui Ion Heliade Rădulescu (care instituia, printre altele, alfabetul latin și renunțarea la cel chirilic), președintele Eforiei școlilor (nimeni altul decât mitropolitul sus-menționat) rostea următoarea „binecuvântare”: Cine sunteți voi să cutezați a strica limba românească și a vă atinge de legea și de credința pravoslavnică? Ce sunt eresurile acestea? Unde mai e Alfa și Omega, nelegiuiților? S-a dus și legea și credința de când s-au dus acele vremuri când niște oameni ca d-alde voi erau arși de vii! Surghiun am să vă fac pe toți câți ați ieșit din cuibul dracului! Nu-i așa că vi se pare cunoscut? Cuvinte precum cele de mai sus nu se mai rostesc de la vreo cathedră oficială, dar atitudinea și năravurile de atunci nu s-au stins.

Cred sincer în inabilitatea, lipsa de tact și incapacitatea dregătorilor BOR, precum și a susținătorilor ei ideologici, al căror maniheism exclude și cea mai palidă schițare de dialog sau dezbatere, de a citi semnele timpurilor. Și de a proceda în consecință, evitând o nouă prăbușire în penibil și dizgrație ca în cazul referendumului pentru „familia tradițională”. Nu pentru că acolo (în interiorul și în jurul BOR) nu ar exista minți luminate, ci pentru că ura este cel mai nedesăvârșit sfetnic, iar seducția ideologiei este cel mai greu de învins.

Adrian Dragoș Defta