Editorial

PERSPECTIVE. Dihonia ortodoxă

Motto: pișa-m-aș pe Roma voastră; Papa e un antihrist LGBT-ist; catolicismul este o erezie! (Din postările unor ortodocși, dreptmăritori creștini, la adresa intelectualilor care susțin sărbătorirea comună a Sărbătorii Pascale)

Maniheismul prezent în majoritatea palierelor sociale se regăsește frust și în eșaloanele elitare ale intelectualității ortodoxe din România. Atât laicatul ortodox, cât și Sinodul BOR, par bântuite de aceleași formațiuni noroase ce amenință orizontul și așa întunecat al viitorului apropiat. Theodor Paleologu descrie hater-ul ortodox, neîntrecut în ură și vanitate, care nu pregetă a vedea conspirație, apostazie și erezie la tot pasul, care detestă visceral catolicismul, protestantismul și celelalte culte creștine. Celălalt T(h)eodor al intelectualității creștine, un recunoscut teolog laic (dar care, între timp, a renunțat la h), remarcă „talibanismul congestionat” al ortodoxismului filetist, antioccidental și pro-rus. Din Ardeal, Papahagi invită la o dezbatere amplă menită să armonizeze sărbătorirea Paștelui la aceeași dată cu restul creștinătății în valurile căreia ortodoxia reprezintă numai 9-10%. Așa s-a dezlănțuit un scandal de proporții epice din care, totuși, ca o tușă pozitivă – asta în măsura în care ceva bun poate ieși de aici – putem reține implicarea participativă și exuberantă a protagoniștilor. Ceea ce indică existența unei bisericii vii, viguroase și potențial-deschise la o mult-așteptată schimbare sau reformă – cuvântul atât de hulit și detestat de oameni vechi, ancorați în păienjenișul vetust al ideologiilor anacronice.

În scrisoarea adresată Sinodului BOR, Papahagi avansează o serie de abordări ecleziologice și terminologice care îi pot vulnerabiliza demersul, altminteri logic și salutar; în condițiile în care teologia lui Stăniloaie – implacabilul și inconturnabilul guru al școlii teologice ortodoxe din România – trasează frontiere semiologice și teologice abrupte între sobornicitate și katholicitate, aparenta neglijență a filologului clujean (spun „aparentă” deoarece este greu de crezut că un cărturar de talia lui Papahagi poate fi suspectat de lejeritate heremeneutică sau superficialitate semantică) îi poate livra neplăceri din partea inchizitorilor ortodoxiști dedicați cenzurii necruțătoare. „Divorțul” spiritual dintre Papahagi și vigurosul teotruc Neamțu s-a consumat în același registru al dihoniei generate de tema simultaneității Paștelui. Nici aici n-ar trebui să reclamăm vreo surprindere, dacă ne aducem aminte de trecutul prietenului procuroarei comuniste Macovei: languroasa declarație de dragoste a lui Neamțu la adresa Legiunii „Arhanghelului Mihail” – tizul său – sugerează o previzibilă și iminentă apropiere de AUR, formațiune care i se potrivește ca o mănușă.

Tăcutul Pleșu s-a alăturat iluminației intelectuale ortodoxe, manifestându-și stupoarea vis-a-vis de impunitatea scandalosului episcop tomitan, unul din scandalagiii cei mai titrați și mai vocali ai BOR. Transpare și aici o oarecare ipocrizie, pentru că nu putem pretinde la nesfârșit că nu știm, nu vedem și nu auzim cvasi-majoritatea clerului ortodox care nu se jenează să-și afirme public simpatiile naționalist-legionare și afinitatea cu AUR. Adularea călugărilor legionari, a preoților cu pistolul la brâu (dintre care mulți proclamați „sfinți ai închisorilor”), cuvântările unora ca Ioan al Banatului sau Calinic al Sucevei nu erau cunoscute până acum, când a explodat scandalul Teodosie-Bănescu? Oare acest filetism pestilențial care otrăvește societatea de mai bine de trei decenii nu s-a remarcat până acum? Tardivă și incompletă claritate morală de la unul dintre cei mai străluciți gânditori români ai momentului! Pe de altă parte, BOR este cea mai puternică instituție a statului român, cu zeci de mii de parohii, sute de școli, mănăstiri, așezăminte culturale, spitale, bunuri imobiliare, zeci de mii de hectare de pădure, fânețe și pășuni; BOR este un stat-în-stat. De ziua onomastică sau de naștere a oricăruia dintre episcopii ortodocși, în orașele de reședință ale acestora se organizează serbări și procesiuni abracadabrante, întocmai ca în evul-mediu: instituțiile de forță ale statului român laic sunt mobilizate exemplar, cu blocări de străzi, cordoane de jandarmi, escorte motorizate ale Poliției și devierea accesului auto sau pietonal. Instituțiile statului laic se supun paralizant și halucinant dispozițiilor „bisericii naționale” ca niciunde în UE sau în lumea civilizată. Statul român „laic” rămâne încremenit în practici teocratice evidente. Profesorii din învățământul de stat care predau „religia” în școlile de stat din România sunt numiți numai după aprobarea și binecuvântarea episcopului local, niciodată altfel, inspectoratele județene jucând, în acest caz, un rol penibil și decorativ. Nu mai vorbim despre omniprezentul sobor. Despre acest „amănunt”, jigniții și speriații care scriu despre necesitatea „religiei” în școli, avertizând apocaliptic cu privire la iminenta ei scoatere în afara programei (deși nici nu se pune problema), nu s-au ostenit a pomeni. Cu toate acestea, se clamează, mai strident ca oricând, pericolul progresismului, al revigorării comunismului și al asaltului decadentului Occident, cel pururi vinovat de toate relele. Inedită afirmare a ipocriziei în aceste strigăte disperate care semnalează primejdii nevăzute.

Din încăperile seminariilor ortodoxe și continuând cu sălile facultăților teologice, seminariștii și studenții – viitorii preoți ai BOR – sunt inoculați cu sentimentul unui covârșitor complex de superioritate de factură etnicist-fascistă, în care sunt combinate disprețul pentru alteritatea creștină, ura pentru conceptul de ecumenism, condescendență pentru confesiunea catolică, preeminență față de bisericile protestante și protimie înfumurată pentru cultele neoprotestante. Tot ce există în afara ortodoxiei este apostat, păcătos, greșelnic, invalid, damnat, eronat, eretic, scandalos, decadent și spurcat. Sfinții catolici de după Marea Schismă nu sunt recunoscuți în mod oficial de către ortodoxie, după cum nu sunt recunoscute sacramentele euharistice și nici Botezul; un catolic ce intenționează a se converti la ortodoxie trebuie să parcurgă un veritabil și lugubru proces de exorcizare, prin care e obligat să se lepede de satana – în persoana Papei de la Roma. Așadar Dominic, Francisc din Assisi, Bernard de Clairvaux, Ioan al Crucii, Ignațiu de Loyola, Bonaventura, Ecaterina din Siena, Toma d’Aquino, Tereza de Avila și alții rămân doar niște eretici schismatici, la mila lui Dumnezeu care s-o îndura cumva de aceștia, așa ne-ortodocși cum au fost și cum vor fi viețuit în bezna necunoașterii dreptei credințe. Marea cultură și artă creștină occidentală este trecută la index, dezavuată, desființată. Până mai deunăzi, magnificele catedrale gotice ale Apusului erau descrise drept „edificii monstruoase care sfidează orice scară umană” (a se vedea eseurile pr. Ioan Buga etc).

Cred că avem totuși motive să privim cu optimism către deznodământul încă necunoscut al acestei zâzanii: există, cu certitudine, o masă critică de preoți ortodocși neatinși de nebunia pretențiilor și enunțurilor decretate oficial și menționate mai sus. Există clerici pe care Mercedesul, Breitling-ul sau palatul superiorului ierarhic îi scârbește ca și pe mireni, există preoți luminați care nu mai pot fi manipulați cu ideologia urii naționaliste sau inter-confesionale, care nu înțeleg și nu (mai) sunt de acord cu interzicerea accesului femeilor la Athos, în altar sau la vreo mănăstire, în timp ce dubla-măsură constituie modus-operandi în sânul BOR. Îndrăznesc să sper că însuși Patriarhul cel Taciturn și Înțelept se situează în tabăra fremătătoare, încă tăcută, a celor de bun simț care vor reforma flamboaianta-acum biserică ortodoxă română. Acum sau mai târziu, dar cu certitudine.

Adrian Dragoș Defta

12 Comentarii  

    1. Da, e infiorator cand nu poti vedea decat pe jumatate realitatile, si te-ncapatanezi sa vezi doar partea cunoscuta tie, sau cu care rezonezi. In ziarul acesta, niciodata vreun eseu al dlui Defta nu trebuie citit fara unul al dlui Craciun. Si viceversa, daca vreti. Caci altfel, e risc mare de cadere in extreme. Desi, singur Dumnezeu are cantarul cel bun, nu stim daca nu cumva una dintre pozitii nu este mai extremista decat cealalta. Eu unul, simt mai multa iubire in pozitiile dlui Craciun. S-ar putea sa ma insel, s-ar putea sa am dreptate. Vom afla Dincolo cu siguranta

  1. Dacă editorialul prezintă numai jumatate din realitate,ar trebui sa ne abtinem sa ne dam cu parerea,pană nu apare si cealaltă jumatate.
    Eu totusi zic ca din nou Eminescu are dreptate:”Religia- o frază de danșii inventată.Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,..”
    A nu se confunda cu credinta,care este religia filtrată de aspectele ei ideologice si manipulatoare.Multi prelati ortodocsi ne interzic,indirect,sa gandim,sa comparam,ca sa nu ne dam seama,ca de fapt ei ne duc de nas.

    1. Pai cititi-l pe dl Craciun, daca vreti partea cealalta a realitatii, aici nu se dau replici, e vorba de discursurile de ansamblu ale fiecaruia.
      In rest, tot ce-ati mai scris nu sunt decat clisee perimate, le-am intalnit de nenumarate ori la cei fara simtul sacrului. Ca doar acestia au aceasta interpretare falsa a semnificatiei termenilor „religie” si „credinta”, si ii pun in aceasta antiteza eronata. Religia fara credinta e trista dar poate exista. In schimb credinta fara religie nu poate exista – decat in mintea unor inselati, care au numai impresia ca aia ar fi credinta.

  2. Pai l-am citit si in ultimele două editoriale n-am gasit nimic despre religie,ceva de „ansamblu”ca să extrag din el cealalta „jumatate de realitate”(religioasă,desigur).Sau va referiti la tot spiritul d-lui Craciun!?Mă depaseste!
    Și atunci sa ma intorc la „clișeele”mele si sa intreb ce-a fost mai intai credinta sau religia?Eu cred ca mai întai a fost credinta,ca rod al nobilului instinct religios cu care se naste majoritatea oamenilor.Si ca să iau un exemplu mai „recent”,Mantuitorul spunea ca important este sa CREZI.Apoi pe seama faptelor si invataturilor sale s-a format si dezvoltat RELIGIA crestina,care din cauza interpretarilor contradictorii a imbracat,din pacate,forme cu nuante ideologice,generand ramificarea ei,bratul ortodox fiind cel mai vechi si cel mai inchistat.Ea sugerand,sub impriul „sacrului”bizantin,tot timpul credinciosului bigot,starea de supunere oarbă,fară indrazneala de a filtra,cu propria putere de judecata,predicele popilor(preotii sunt rari).
    Religia,ca atare,este un ansamblu de ritualuri,reguli,rugaciuni si texte sacre urmate de FRAZELE predicilor,care alimenteaza credinta,iar cand această religie,ortodoxa de ex.,nu mai corespunde cu credinta(convingerile)omului,acesta o schimba,este liber,sau ramane idependent,dar asta nu inseamna ca „ereticul”nu mai crede neaparat în Dumnezeu!
    Eminescu cred ca la FRAZELE popilor se referea(argumente sunt cu carul).

  3. Din cîte știu, și sunt foarte bine informată, pe cei doi editorialiști îi leagă o prietenie puternică, autentică, de cîteva decenii. Orice încercare de antagonizare a celor doi, pe lîngă faptul că mi se pare imund, grobian și perfid, mă duce cu gîndul la proverbul: „cînd tot ce ai e un ciocan, atunci nu vezi decît cuie în jur.

    1. Va multumesc pentru completare (cunosc si eu prietenia dintre dansii, si ii apreciez pe ambii). Dar nu-nteleg de ce va temeti de vreo antagonizare, cata vreme nimeni de-aci n-a schitat ceva in sensul acesta. Daca eu am adus vorba despre dl Craciun, in acelasi timp din ce-am zis reiese clar ideea de completare a unui intreg prin alaturarea a doua jumatati. Cine percepe o cat de mica antagonizare in cuvintele mele, nu a citit cu atentie si rabdare ce-am scris. Sau va refereati la replica dlui Campineanul cu „spiritul dlui Craciun” ? Nici acolo nu vad o antagonizare…

  4. Este bine asa cum e, dupa cum tot la fel ne deosebim unii de ceilalti. Dovada inceputul articolului, precum si interventiile teroristului legionar HAUR fanatic religios ortodox Madalin Focsha.

    1. Ați cam pus punctul pe „i”. Deși, personajului în chestiune i se pare că se ascunde bine, că mimează bine. Duelgiu de paradă, cum îl provoacă unul, cum îl ceartă eroic că se ascunde în spatele unui pseudonim, de parcă noi n-am ști că și el postează sub cel puțin 3 id-uri. Garda merge înainte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare