PERSPECTIVE. Amnezia care (re)naște monștri

Geschichte, wie es eigentlich gewesen ist. (Leopold von Ranke)

Cunoașterea cât mai puțin viciată a istoriei este necesară fie și pentru simplul motiv că putem afla prostiile comise de înaintași, evitând repetarea acelorași tâmpenii de către generațiile care vin din urmă. Este un demers mai mult decât necesar în această epocă în care ne situăm la un click distanță de tot felul de meme-uri, filmulețe moralizatoare, discursuri suveranist-patriotarde, păreri și opinii susținute de „specialiști” și alte legende care îmbină dacopatia cu hagiografia marilor domnitori care au apărat Europa de tătari, turci și alte naționalități, lucru care a permis perfidului Apus, eretic și schismatic, să-și construiască inutilele lui catedrale.

Mă bucur de prietenia unor artiști (pictori, scriitori și muzicieni) și a altor categorii de intelectuali români care sunt stabiliți în Occidentul sus-pomenit. În numeroase cazuri constat cu stupoare că în discursul acestor „desțeleniți” s-a înfiripat un soi de amnezie suspectă; Ceaușescu „n-a fost chiar așa de rău” precum actualii politicieni, e drept că „nu se găseau unele chestii, dar te descurcai”, iar atunci, spre deosebire de acum, nu eram sclavii Europei, nici nu se fura cum se fură acum șamd. Repet, această narațiune nu se propagă la piață, printre tarabe, ci în rândul unor intelectuali școliți la sublima școală comunistă, unde se învăța, chipurile, nu ca acum.

De curând, IICCMER a devoalat o serie de fonduri de arhivă care documentează programul de ucidere sistematică a copiilor instituționalizați cu handicapuri majore. (Conform unor date preliminare furnizate de prof. univ. dr. Florin-Daniel Șandru, președintele executiv al IICCMER, peste 15.000 de copii au fost uciși prin metode degradante și tratamente inumane în cele 24 de cămine-spital de pe teritoriul României, cam tot atâția câte femei au murit sau au fost lăsate să moară în urma avorturilor provocate). Prin urmare, atât de „bun” fuse Ceaușescu. Că orfelinatele românești au fost veritabile anticamere ale morții (o fi și aici ceva relevant de studiat pentru umanitatea noastră ca nație multilateral educată și dezvoltată), dar experimentul respectiv este unic în Europa, poate și în lume, după Germania nazistă. Așadar, ne-am propus (și ne-a reușit de minune) să fim originali nu doar în experimente ca acela de la Pitești, bunăoară, ci și în altele precum cel exemplificat mai sus. Despre sălbăticia torturilor Miliției și Securității, despre umilirea sistematică a poporului român prin înfometare cruntă, sărăcie și absența oricăror drepturi civice e inutil a vorbi acestor „uituci” care practică discursul împăciuitorist-pășunist, comparând ceea ce nu este de comparat: un tiran sângeros, un despot primitiv și analfabet cu niște politicieni jalnici, ce-i drept.

Sigur că nu eram „sclavii Europei”, ci a unui cuplu sociopat, a unei caste de privilegiați care trăiau (parazitar ca și cei din zilele noastre) și acționau după modele medievale și a drăguțului imperiu de la Răsărit, de unde ne-a venit „tot binele”. Școliți la narațiunea „omului nou”, intelectualii despre care scriam mai sus trivializează, bagatelizează și banalizează cea mai sălbatică opresiune și dictatură din istoria poporului român (pe care, altminteri, aceștia pretind că o iubesc). Le-aș adresa calda, sincera invitație de a emigra către zări mai luminoase decât putredul Occident în care se regăsesc acum și unde au toată libertatea să vocifereze neabătut: Rusia putinistă, Iranul, China sau chiar Coreea de Nord. Unde nu există dezordine, homosexuali, avort la liber și alte asemenea culturi deviaționist-reacționare.

În asemenea circumstanțe, orientarea unor intelectuali autohtoni către AUR nu mai poate surprinde. Ea vine ca o rezultantă firească a unei amnezii ticăloase, care utilizează indecent minciuna cea mai abjectă, și anume masacrarea memoriei prin mânuirea nostalgiei plângăcioase după o epocă la fel de imaginară ca și trecutul nostru hieratic.

Adrian Dragoș Defta