Editorial

Machiavelismul dâmboviţean

Am încercat în ultima săptămână, în care s-au  întâmplat atât de multe lucruri importante pe scena politică românească, să mă abţin de la orice fel de comentariu şi să cântăresc lucrurile din punctul de vedere al beneficiarului deciziilor clasei conducătoare de naţie. Am vrut să înţeleg cât mai bine ce se întâmplă şi mai ales de ce se întâmplă ca după 22 de ani de libertate postcomunistă să nu ne găsim încă liniştea şi echilibrul în acest colţ de lume binecuvântat din multe puncte de vedere şi totuşi atât de fragil când vine vorba de educaţie, comportament şi moralitate. N-am să aduc în discuţie necesitatea înlăturării regimului băsescian şi nici pe cea a instaurării celui antonescian, ci mai degrabă aş vrea să comentez sursa generatoare a dezechilibrului social permanent, care din punctual meu de vedere este machiavelismul dâmboviţean.
Pentru cine nu ştie, Machiavelli a fost un strălucit scriitor, om politic şi diplomat din Florenţa secolului al XV-lea, a cărui teorie era aceea că “în politică dictează interesul şi forţa, nu considerentele de ordin moral”. El a fost primul care a formulat conceptual “raţiune de stat” şi a avut o mare influenţă asupra sistemului de gândire în politică până în zilele noastre.
Aşadar, ceea ce se întâmplă în România acum îşi are rădăcinile undeva în trecut, cu câteva sute de ani în urmă, într-o Europă medievală, care între timp a învăţat că în politica modernă, puterea poate fi dobândită şi prin mijloace uneori lipsite de moralitate, însă modul în care o foloseşti nu poate avea nicio legătură cu ceea ce Machiavelli a inventat. Cu regret şi responsabilitate spun că societatea românească trăieşte, încă, prin liderii ei, în acele vremuri demult uitate, pentru că în afara dorinţei acerbe de a dobândi puterea prin orice mijloace, niciunul dintre ei nu s-a folosit de ea exclusiv în favoarea naţiunii. Sper ca raţiunea radicalismului politic pe care îl trăim în această vară fierbinte să fie reaşezarea societăţii în matca normalităţii, pentru că altfel avem toate şansele să asistăm la decizii din ce în ce mai ciudate ale electoratului împins la periferia valorilor europene.

P.S. În plan local, lucrurile par să fi intrat într-o perioadă de acalmie, după ce administraţia Tiseanu a pierdut puterea în Consiliul Local. Pedeliştii sunt destul de apatici şi oarecum speriaţi că odată cu naufragiul lui Băsescu vor intra şi ei definitiv în derivă. Se aude că primarul Tiseanu îşi caută o nouă barcă politică pe la pontoanele celor de la putere şi că toată lumea strâmbă din nas. Ar fi culmea să se repete istoria din 2008 când, după “măcelul” din campania electoral, am asistat la pupăturile greţoase ale “adversarilor”.

Un comentariu

  1. Felicitari pentru acest articol!
    PDL-istii campineni ,chiar daca sunt intr-o adormire aparenta, actioneaza dosnic …Nu dezvolt aici din mai multe considerente….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare