În ciuda aparențelor, bătălia noastră zilnică și zavistia noastră zilnică și dihonia noastră zilnică nu sînt provocate de politic, ci de o chestie insesizabilă la prima vedere: invazia Urîtului generalizat în ființa noastră intimă. Orașele sînt urîte, muzica este urîtă, filmele din malluri sînt urîte, literatura propagă urîtul, cinematografia noastră numai urîtul, hainele sînt urîte, relațiile între oameni idem, femeile s-au urîțit, așijderea și bărbații, pe televiziuni și Rețele curg torente de urîțenie fizică și morală, limba s-a schimonosit pînă la caricatură, peisajele – unde s-au mai păstrat – sînt urîțite de prezența deșeurilor fizice și morale, armonia este prohibită. Sigur, sînt „teoreticieni” care justifică toate cele de mai sus prin faptul că sînt „realiști”, că așa este viața noastră și astfel trebuie reprezentată. Acest realism care sporește răul nu este un realism.
S-a rîs mult de consumatorii de telenovele sau Sandra Brown. Dar v-ați gîndit că una dintre explicațiile acestui succes este și nevoia de evadare într-o lume elegantă, rafinată, sentimentală? Dar, fiindcă există un instinct profund, inanalizabil, al frumuseții în fiecare dintre noi, murdăriți de mîzga urîtului care plutește în aerul zilelor, oamenii își caută totuși armuri. Se refugiază în ei înșiși, cedează epidemiei de nevroze, fug fără să știe încotro. Covidul urîtului te găsește peste tot. Împotriva lui trebuie dusă lupta salvării. Mult din energia oamenilor, care ține de amintitul instinct al echilibrului, se consumă în a-și construi insule de frumos (supraviețuire), fiecare după știința, cultura, posibilitățile, capacitatea sa sufletească. Dacă România ar fi o țară funcțională, mult din această energie ar putea fi dedicată construcției viitorului.
Mulți dintre cei care se întorc din călătorii în alte țări observă cu mirare că oamenii par acolo mai calmi, mai zîmbitori, mai liniștiți, mai destinși. Adică mai frumoși. Urîtul înconjurător ne urîțește, urîțim frumosul atît cît ne este… Nu știu cine a impus o sintagmă, normală în sine, dar care a devenit enervantă (semn de urîțenie) prin abuz: cutare este un om frumos. Ceea ce vrea să spună de fapt un om bun. Care radiază frumosul în jurul lui. E plină lumea noastră de astfel de oameni, vizibili sau anonimi. Și chiar de înfăptuirile lor, peste care oamenii urîți trec fără să le vadă, ca și cum li s-ar cuveni de la sine. La noi, cel mai mărunt lucru necesar în cotidian (ca de pildă a ajunge la serviciu dimineața într-un timp decent, a obține o informație de interes public, a-ți face niște analize în virtutea asigurărilor pe care le plătești de decenii etc.) necesită eforturi disproporționate, ca și cum ai smulge ceva ce ar trebui să ți se cuvină de drept.
Reacția oamenilor este o tot mai accentuată enclavizare: fug de la oraș, își fac case departe de lumea dezlănțuită, încearcă să-și construiască rezervații personale de frumos. Trăiesc tot mai singuri sau în mari aglomerații de singurătate, gen cluburi, mega-concerte șamd. Toate bune, numai că fenomenul acesta are două dimensiuni negative: 1. Frumosul se restrînge în interior, spațiul public devine pe zi ce trece mai hidos; și 2. În lipsa educației, acel frumos interior pe care unii și-l închipuie este, de fapt, tot urît. Ține de un kitsch violent, de manelizarea generală a societății noastre (și a lumii în genere, chiar cea care nu a auzit de manele, dar care venerează hip hopul și alte pocitanii similare). Criticul Alex. Ștefănescu spunea odată mai în glumă, mai în serios, că poate ghici după chip pe un om care citește și pe unul care nu citește. De bună seamă că are dreptate, cultura dă o anume șlefuire chipului fizic, corpului, comportamentului. Analfabetismul are și această consecință surprinzătoare, neanalizată: urîțește fizic oamenii.
O glumă bună care circulă pe Internet, apropo de una din cele mai cunoscute celebrări ale urîtului, halloween, spune cam așa: „De Halloween, costumați-vă în cărți! Cultura este ceva ce-i îngrozește pe mulți”. Poanta explică multe dintre diformitățile sociale care ne înconjoară. Te uiți la oamenii noștri publici și vezi primitivismul. O anchetă generală, pornind de jos, de la primarii de comună pînă la parlamentari, despre consumul lor cultural ar explica multe. Să vedem cît și ce citesc, ce muzică ascultă, cînd au fost ultima oară la un spectacol de teatru, la o conferință, la un film de artă. Miza educației trebuie să fie în primul rînd construirea acestui om frumos și a unei lumi frumoase. Nu doar pricini din afară, cu molime și războaie, au alterat limpezimea traiului cotidian. Comunismul pe care l-am traversat și îl traversăm din nou în sens invers a fost o biserică, o celebrare a Răului și a Monstruosului. Cartierele muncitorești, cu blocurile mizere și oribile erau, sînt, o cantată a degradării umane. La celălalt capăt, măgăoaia numită Casa Poporului este, probabil, nu cea mai mare clădire, ci cea mai urîtă clădire din lume. Normal că a infectat totul: mediul arhitectonic al capitalei, mentalitatea oamenilor, care confundă frumos cu gigantic, megaloman și aurit, și, în primul rînd, pe „locuitorii” ei actuali care-și spun parlamentari. Într-o asemenea clădire, viața politică nu poate fi frumoasă sau măcar normală. Nu poate fi decît hidoasă. Și de aici se propagă în jos. Scapă cine poate!
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Interesant articol cu o concluzie justă.Personal cred că sistemul de învățământ, care ar trebui să ” înfrumusețeze” elevii, adică să îi educe, este una dintre cauzele urățirii societății. Iar familia, care nici ea nu își mai face datoria, este o altă cauză .Una peste alta așa cum bine ați afirmat într-un alt editorial România a ajuns să fie condusă de niște derbedei iar restul vine ca o consecință logică.
Pentru ce să lăsăm un răspuns? Ca să nu fie afișat?
Eu cred ca la noi uratul si-a atins apogeul odată cu aparitia liniei monotone,drepte si banale(in dizarmonie cu fatada),care marcheaza si delimiteaza de cer,acoperisul hidoasei”Case a Poporului”.Aceasta linie seamană acum,în lungimea ei nefirească,cu linia graficului datoriei publice externe.Ca un blestem cladirea a fost construita cand populatia a fost infometată(de aici ni se trage),pentru a plati primul val de datorii.Bulgarele rostogolit de dobanzile celui de-al doilea val va fi atat de mare,incat va sparge…… Dar stai ca si astia îsi întaresc paza,desi se laudau,cu ceva ani in urmă(l-au adus si pe cel cu cantecul studentesc,care demolează ritmic zidul cu ciocanele),că vor darama gardul împrejmuitor,din beton armat!