Editorial

Editorial: TRISTEȚI PROVINCIALE

Multe întîmplări așa-zis importante se petrec zilnic, și, cînd nu există nici măcar acestea, media le inventează, umflînd baloanele de gol la dimensiunea de „evenimente”. Pe cîtă vreme, lucrurile importante se prefiră cu discreție, neștiute de hipnotizații televiziunilor. De exemplu, o mare tristețe m-a încercat față de hotărîrea (perfect justificată de context) domnului Andrei Pleșu de a se retrage complet din comentariul actualității, abordînd doar chestiuni strict culturale. Sigur că sînt foarte interesante comentariile despre raportul Touluse Lautrec – Degas, dar ne vor lipsi cu siguranță sagacitatea, limpezimea perspectivei, umorul, causticitatea, arta portretului, bonomia și, sigur, enorma cultură pe care domnia sa le aducea în comentariul mizerabilei noastre realități. N-am văzut nicio undă de regret prin mîloasa noastră presă despre această pierdere majoră. De altfel, e limpede că societatea noastră fuge de intelectualizare ca de covid. Chiar dacă sociologul Sebastian Lăzăroiu spune că actuala conducere a PSD este „mai cerebrală decît cea dinainte” (doar pentru că se aude dl. Dâncu? – oricine e mai cerebral decît Dăncilă et comp.), decizia în partid e luată de aceiași activiști acefali și amorali. În frunte cu Ciolacu. Omul fără însușiri. Că l-au cooptat pe doctorul Rafila ca posibil viitor deputat este desigur o operație de bun marketing electoral. Numai că: profesiunea și răspunderea îl fac pe doctor să spună de multe ori lucruri diferite de ceea ce spune partidul. 

Apoi: cu o floare… USR-ul face mare caz de competența sa intelectuală, și sigur că, făcînd o medie, nu suferă comparație cu PSD-ul. Aici problema este că nu poți defila cu oameni isterizați și lobotomizați de corectitudinea politică precum Andrei Caramitru. Nici politic, nici moral, nici intelectual, nici electoral a demoniza sectar o parte a populației din pricini de orientare religioasă nu este normal, înseamnă prizonierat mental în stereotipuri progresiste (ei folosesc foarte mult termenul ăsta stereotip, cu înțelesul de prejudecată, dar îl aplică numai adversarilor de idei, ca și cum ei ar fi scutiți prin harul providenței de acest bacil), nu este admisibil democratic. Mă uimesc comentatorii care continuă să plaseze USR la dreapta (apropo de rigoare doctrinară, eu, în răspăr iarăși, cred că avem nevoie de clare delimitări), cînd el este evident o neo-stîngă de tip francez, cu toate defectele și mai nimic din calitățile aceleia. Văd cu durere provincială oameni de foarte bună calitate parcă hipnotizați de USR, făcîndu-se că nu văd mulțimea de nefăcute ale acestui partid cu identitate șubredă. USR nu e de dreapta doar pentru că este anti-PSD.
A apărut acum un partid care face ceva zgomot, AUR, avînd în prim plan intelectuali autentici precum Sorin Lavric sau Claudiu Târziu. Dar cînd imaginea partidului este dată de o femeie cu evidente dereglări mintale precum avocata Diana Șoșoacă ce să mai spui? Aștept să o văd pe doamna în parlament. O merităm.
Despre liberali, numai de bine. Rar partid cu o mai mare știință de a-și da cu stîngu-n dreptul. Se ambiționează să imite fără talent geniala politică de cadre a PSD, numind în tot felul de posturi oameni lipsiți de orice pregătire, doar pentru că sînt „de-ai noștri”. Eu cred că, la noi, un partid pentru a deveni frecventabil trebuie să caute să semene cît mai puțin ca oameni, ca gesturi publice, ca retorică, ca politici publice cu PSD-ul. Că deja cîțiva primari au început o administrație altfel este admirabil. Am vrea ca modelul să se generalizeze în toată țara. Planul Național de Redresare și Reziliență, lansat în dezbatere publică este, spun puținii specialiști care s-au pronunțat, foarte bun. Din păcate, conjunctura și greșelile enorme de comunicare fac puțin probabilă o victorie a partidului la alegerile de la sfîrșitul acestei săptămîni.
Personal, mi-ar plăcea o alianță PNL&USR&PMP (fără UDMR!). Dar asta nu are prea multă importanță. Totul este ca Hidrei să-i fie tăiate cît mai multe dintre capetele trans-partinice, ceva mai repede decît îi cresc altele noi. Din acest punct de vedere, cea mai mare dezamăgire produsă de actuala guvernare nu este administrarea crizei sanitare, ci dispariția completă a justiției din prim planul discuției publice. Echivalent cu o stagnare mortală. Iar obsesia anti-biserică – la fel de stupidă ca și exagerările înaltului ierarh tomitan – nu ține nici de democrație, nici de viziunea europeană. E doar un provincialism stupid. Refuzul guvernului de a negocia măsurile restrictive cu biserica este o încăpățînare lipsită de sens. De ce avem un secretariat de stat pentru culte (condus încă de pe vremea lui Iliescu de același domn Opanski, remarcabilă continuitate), căci nu l-am văzut deloc implicat în deciziile majore din acest an? Asta vine tot din lipsa de intelectualitate a spațiului public. Ecranele sînt ocupate de ipochimeni și turnători care „formează opinia”. Ca orice lucru consumat în exces, Cristoiu-CTP-Badea-Gâdea-Chireac… și așa mai departe produc greață. Masiv. Ați văzut invitați pentru discutarea marilor chestiuni la ordinea zilei intelectuali autentici: filozofi, literați, juriști, medici, actori, psihologi și ce mai vreți dumneavoastră? Despre asta e vorba într-o țară care se prostește pe zi ce trece sub înjurăturile scuipate ale lui șoșoacă et. comp.
Christian CRĂCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare