Editorial

Editorial. SĂ VĂ FIE DE BINE!

De cîțiva ani încerc să reduc tonul „negru” al acestor însemnări săptămînale. M-a obosit… Și de fiecare dată mă supără în egală măsură realitatea, care nu îmi îngăduie nicio altă culoare în afara negrului, dar și faptul că nu găsesc puterea de a scrie „de bine”. Sigur că se întîmplă și lucruri bune în țară, dar ele sînt strict punctuale, bazate pe ajutor extern, la nivelul deciziei politice interne graficul este cu săgeata în jos. Și foarte abrupt, de cel puțin 20 de ani, nivelul oamenilor care fac politicile publice este în continuă scădere. Profesională, morală, intelectuală. Cu cît criza mondială se adîncește, cu atît noi ne arătăm mai ridicoli, cu răspunsuri de Bulă la somațiile realității, Bulă din bancurile proaste, nu din  cele bune. Te întrebi dacă mai gîndește cineva de la conducere.

Acum parlamentul pierde timp prețios să anuleze un impozit criminal pe concediile medicale și de îngrijire a copilului. Dar cînd le-au propus unde le-a fost oare capul? Mereu se fac legi și ordonanțe care trebuie să anuleze/ îndrepte alte legi făcute fără un cît de cît studiu de impact. Dacă iese, iese, dacă nu, îndreptăm. Acum spun senini că vreo 60% dintre întreprinzători nu au abilitățile pentru a folosi e-Factura. Nu trebuia să știți asta dinainte? De altfel, aflăm că degeaba s-a introdus, pentru că lipsește programul de analiză a datelor, deci adio banii așteptați la buget. Se bîlbîie temeinic în legătură cu legea păcănelelor, tare nu le-ar interzice, pentru că sînt o vacă de muls pentru bugetul statului. Și pentru multe bugete personale.

După ce s-au strofocat de ceva luni cu comasarea alegerilor, acum dl. Ciolacu și dl. Ciucă ne spun inocenți ca niște pui că nu-i vreo scofală și că e foarte bine ca toate alegerile să fie la vremea lor. Dar săptămîna trecută spuneați invers! Tot „negociază”. Un lider USR are, de această dată, dreptate, comparînd parada asta, citez, cu un joc de bambilici și subliniind că mult mai democratic ar fi fost să se discute despre alegerile locale în două tururi. Despre care se tace temeinic din partea puterii. Că întreg sistemul informatic al țării, atît de mîndră de IT-iștii ei, este pulbere arată și noul atac asupra spitalelor. Tot încerc să atrag atenția că această serie de atacuri constituie avertismente. Șeful Statului major al Armatei ne spune că nu avem legislația necesară pentru a doborî dronele care intră în spațiul nostru aerian. De doi ani, de cînd a început războiul, în care s-a văzut repede că dronele joacă rolul central, nu au avut timp în parlament să facă o legislație. Dl. Mihai Fifor, vicepreședintele Comisiei pentru Apărare din Cameră, fost ministru al apărării, spune virginal că nu a știut că nu avem legislație. Citez: „Nu știam și nu e treaba mea să știu”. Dar a cui e treaba, întreb și eu ca prostuʹ de alegător?

Cum să fiu „pozitiv” în gîndire? Acum se pregătește legea pentru utilizarea Inteligenței artificiale, așa numita „lege deepfake”. Și asta venită prea tîrziu, după ce de luni de zile îl vedem pe Mugur Isărescu sau pe Andreea Esca pe FB în astfel de clipuri contrafăcute, fără ca nimeni să fi reacționat oficial, din cîte știu. Am citit păreri ale specialiștilor care spuneau că legea este o catastrofă, copiată după modelul chinezesc, evident parlamentarii nu înțeleg nimic din problematica în chestiune. Economia țării a luat-o în jos pentru că băieții au stimulat inflația, au lăsat prețurile excesive la energie, ca să adune bani la buget. Ne împrumutăm pe rupte ca să dăm pensii de la 45 de ani și am creat o categorie de privilegiați mai de neatins decît feudalii. Fundamental, această situație este inechitabilă, neconstituțională și nedemocratică. Toată zarva în legătură cu alegerile este doar o enormă risipă de bani și de energii, mimînd democrația, pentru că doar votul „liber” și mai multe partide (din ce în ce mai unul singur, de fapt) încă nu fac o democrație funcțională.

Să o spunem deschis: prin nivelul execrabil al conducerii sale, România este un călcîi al lui Ahile pentru Europa și pentru NATO! Și să nu credeți că marile puncte de decizie globală nu știu asta. Observați discursurile politicienilor noștri, de la președinte în jos, toate merg pe ideea: stați liniștiți, o să vină NATO să ne apere, nimeni nu spune, fraților, mai întîi trebuie să ne apărăm noi înșine. Și apărarea înseamnă, deocamdată și în primul rînd (lăsînd la o parte armata și serviciile de informații), infrastructură pusă la punct: de la cea rutieră și feroviară la cea energetică, sanitară, alimentară, de învățămînt (da, școala este o instituție de apărare!), culturală, (da, și cultura este o instituție de apărare!), informatică șamd. Or, la ce stă cel mai prost România decît la infrastructură? Mă puteți lămuri? În acest timp, prăbușirea demografică a României, cred mult mai amenințătoare pentru viitorul nostru decît Rusia, se accentuează, fără ca vreunul dintre decidenți să pară a nu dormi noaptea de grijă, fără să existe programe coerente și pe durată lungă spre încetinirea fenomenului. Căci de schimbare a sensului nu se pune, deocamdată, problema. Ca să parafrazez un slogan pe care noi ăștia, expirații, ni-l mai amintim (noi mai avem și memorie), ne luăm zilnic rația de inconștiență. Să ne fie de bine!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Un comentariu

  1. Aveți dreptate să fiți pesimist, mai ales pentru generațiile viitoare, iar problema Romăniei este simplă: țară este condusă de ani buni de niște oameni slab pregătiți, fără studii,sau făcute / plagiate noaptea, fără aptitudini, fără vocație, fără absolut nimic remarcabil.Într-un cuvănt: proști! Dar mulți…vorba lui Lăpușneanu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare