Uite că n-am avut chef de ziua (liberă) a unirii să scriu iar despre politicienii noștri și mințile lor zburătoare: de la amenințătorul Florin Barbu al agriculturii la incoerentul Rafila, al sănătății, de la multi-absentul Iohannis la plagiatorul Ciucă.
Voi scrie despre cea mai tristă zi a acestui început de an trist. Este vorba de ziua de 15 ianuarie. Parcă niciodată nu s-au vărsat mai multe lături internetice asupra poetului. Și nu mă refer la cele venite dinspre sfertodocți și analfabeți mai mult sau puțin funcționali (sic!). Ci la intelectuali autentici care par să fi făcut un fel de urticarie ce se înroșește instantaneu la auzul/ cititul numelui poetului. Sigur, sînt de acord, marea majoritate a manifestărilor legate de poet și de ziua culturii naționale (cineva propunea ziua națională a culturii) sînt stupide și vădit inadecvate. Dar, și aici este marea ruptură, nu Eminescu este de vină pentru puținătatea de idei și fanfaronada unor astfel de manifestări. Nu el trebuie atacat. S-a dat cumva o lege conform căreia este interzis să vorbești „de bine” despre poet, că ești automat afiliat cu Șoșoacă? Nu polemizez cu nimeni, parcă tot Vezuviul și-a vărsat cenușa în sufletul meu văzând aceste demisii intelectuale. Un remarcabil istoric al religiilor îl acuză că nu are școală, deși știe foarte bine că lista geniilor literare, de la Rimbaud la Borges, care nu se pot lăuda cu diplome ca Ciucă (sic!), este impresionantă. Dar ura întunecă judecata. Un admirabil scriitor și lider de opinie pedalează excesiv și exclusiv pe antisemitismul lui Eminescu, ca și cum aceasta ar fi principala lui trăsătură, fără de care nu-i putem înțelege opera. Și lista exemplelor poate fi, din păcate, mult lungită.
Mi-am permis să spun cu acest prilej, parafrazînd o carte celebră, că Eminescu a devenit „necontemporanul nostru”. Atât de mult seamănă cu o piatră în sanda. Ne împiedică, ne incomodează și ne îndepărtăm de el pe zi ce trece. Unii, reduși la neuronul integrist, încă mai cred că, din cauza lui Eminescu, nu sîntem noi o țară europeană. Poate cea mai mare dintre prostiile care s-au spus despre poet. Eminescu este cel mai european dintre scriitorii noștri, european al Europei eterne, nu a celei de plastic și hîrțoage pe care o glorifică recenții noștri. Referințele lui culturale sînt profund europene și perfect sincrone cu vremea sa. Niciun complex, nicio defazare. O privire impecabil realistă asupra calităților și defectelor neamului său. Apoi, o trăsătură despre care se tace temeinic, deși e cel puțin la fel de prezentă ca și antisemitismul: anti-imperialismul recte anti-rusismul lui. De mare actualitate, nu? Sînt mult mai perimați decît Eminescu, care gîndea riguros anti-colonial, cei care nu au nicio vertebrare a identității și ne-ar vrea anulată orice identitate. Mi-e teamă că mulți dintre strîmbătorii din nas n-ar avea curajul, zilele astea, să fie atît de vehemenți în opțiuni ca poetul. Altul își bagă genitalele (cuvîntul îi aparține lui Eminescu) în Voroneț și în tot ce ține de ființa neamului și e supărat că nu e „recunoscut” ca geniu de un popor de tîmpiți și înapoiați, are pretenția la certificatul de genialitate postumă.
Eșecul statului român la început de secol XXI (pentru că despre un eșec este vorba, atîta vreme cît ne aflăm pe un drum care duce departe, dar ne ferim să înaintăm, mergem în zig-zag pe autostrada asta) este eșecul elitelor sale. După ce generația matură a anilor 90 a fost încet, încet împinsă la margine, a abandonat lupta de silă, sîntem acum la cheremul șlehtei de politruci fără meserie, fără viziune și fără scrupule. 15 ianuarie este și ziua culturii, adică ceremonia unui dezastru. Iar 24 ianuarie este și Ziua Internațională a Educației. Dacă ne uităm la anii 1848-1859-1877, vedem că, de fapt, România educată este proiectul acelei epoci, în care statul român s-a construit de către o elită educată în Occident care s-a ambiționat să emancipeze poporul prin cultură. Acum, asistăm neputincioși la procesul de analfabetizare generală, eventual garnisită cu diplome. Eșecul adevărat nu este al celebrării lui Eminescu, el rămîne unul din marii poeți vizionari europeni, ci al proiectului cultural românesc. Cifrele de consum cultural nu pot fi contrazise. Cultura română este cea de la programele tv de revelion. Ruptura dintre producătorii de cultură, scriitori, muzicieni, artiști plastici și publicul consumator este de adîncimea unei prăpăstii. Creatorii nu au niciun cuvînt de spus în societate. Clasa noastră politică de azi, de la guvernanți la progresiștii (franțuziți atunci, engleziți, bruxellizați acum) este perfect descrisă de poet în partea de pamflet a Scrisorii III. De aceea e neiubit azi Eminescu și doar atît de puțin cunoscut. El se îndepărtează de noi cu viteza lui Hiperion printre aștri, sau mai bine zis noi ne îndepărtăm de el, nu mai păstrăm valori în comun. Astfel s-a simțit această prea tristă sărbătoare.
Prof. dr. Christian CRĂCIUN
Ar fi bine dacă demisiile ar fi doar intelectuale! De fapt, așa percep eu, este vorba despre o demisie a întregii Omeniri!😓
Din păcate….cam da!