Ce entuziasm bezmetic a stîrnit cîștigarea aproape simultan a două mari procese împotriva „ocultei” mondiale care asuprește România! Simona Halep și Gabriel Resources. Firește, nu au legătură, doar că s-au întâmplat practic simultan. Numai cîștigarea Champions League (din fericire imposibilă) de către o echipă românească de fotbal ar mai fi stîrnit atîta agitație mediatică. Să fim serioși: chestiunea Roșia Montană e mult mai complicată, are rădăcini încă în biroul CC al lui Ceaușescu, implicații internaționale actuale nevăzute șamd. Mă interesează doar reacțiile stupide și ridicole (epitete blînde) ale autorităților române, chestia cu speculațiile la burse, posibilă dar greu de verificat, e doar bomboana pe colivă (vezi analiza edificatoare a lui Bogdan Murgescu). Dl. Ciolacu scotea strigăte războinice demne de un Mărășești de mucava sau de joc pe consolă: „Am câștigat procesul Roșia Montană!!! Ne-am luptat pentru România pentru că era nedrept ca fiecare salariat și pensionar al acestei țări să fie penalizat pentru ticăloșia unor antiromâni!”. „Și dă-i și luptă”… ne pregătea cel mai mare scriitor de anticipație politică din literatura noastră, pe numele său I. L. Caragiale prin personajul Agamiță. Cu cîteva zile înainte, dl. Boloș ridica din umeri: „avocații mi-au spus că șansele sînt minime și ar fi o minune să câștigăm”. Să fie aceiași avocați pe care televiziunile îi vînau și îi ridicau în slăvi după numai o săptămînă, ca pe niște eroi naționali? Hotărît, trăim în lumi paralele. Cum să explici asemenea aberații (visez să scriu o carte cu acest titlu)? Explicația, năucitor de simplă, a formulat-o Teodor Tiță în chiar titlul articolului său din ultimul număr al Dilemei: Și dacă sînt doar proști?
A concepe vaste conspirații, planuri machiavelice de urcare și prăbușiri de acțiuni la burse, urzeli de lungă durată, cu detonare peste ani și ani mi se pare o imposibilitate, oamenii ăștia sînt realmente insuficienți mintal. Se vede după cum vorbesc. Nu au nici cultura generală, nici cultura profesională minimă pentru o construcție amplă. Nu sînt în stare decît de mînării ordinare (foarte rentabile ce-i drept), cum ar fi aceea ca poporul român să-i plătească pensie specială condamnatului penal Oprescu. În timpul marii (și ultimei) vîlvătăi civice din timpul lui Dragnea, anticipam că regimul se va prăbuși sub propria corupție și incompetență. Situația este riguros similară după atîția ani. Cu deosebirea că acum încă nu se vede o alternativă la conducere.
Sînt însă și vești proaste (pentru ei) și bune (pentru noi). O campanie foarte serioasă împotriva plagiatelor a pornit la cele mai mari universități din America. Toleranța față de impostură și ascensiunea pe criterii de gen, rasă, mediu social sau mai știu ce altceva sînt în scădere. Chiar dacă la noi gălăgia este mai mare în ultima vreme din partea apărătorilor a tot felul de alte criterii de promovare decît competența. Buba, prostia, crapă. Și noi odată cu ea, din păcate. Apropo: toată hlizeala de-o parte și de alta a (pseudo) argumentelor în legătură cu cererea de a se desființa examenul de Bac se reduce la această frază esențială: vrem să fim cît mai proști și să trăim cît mai comod și îndestulat. Bieții copii nu știu ce cer, dacă ne uităm la cum se dă tehnic (și ce fel de subiecte se folosesc) bacalaureatul în alte țări, vedem că asta i-ar pune la muncă. Adevărată, nu mimată la meditații.
Revin, mîndria că am cîștigat procesele ține loc de mai subtilă găleată de plastic pentru electorat, cu care să fie momit de monstruoasa coaliție de la guvernare: uite ce viteji sîntem noi, cum am apărat cu piepturile noastre goale țărișoara! În fapt, noi pierdem, și vom pierde iremediabil, atîta vreme cît ne vor conduce. Credeți că procesul a fost cîștigat, de exemplu, pentru unul ca dl. ministru al agriculturii Florin Barbu, care vorbește duios de grija pentru bunurile țării a „președintelui nostru domnul (s.m.) Nicolae Ceaușescu”? Cu ce IQ îl creditați? De la unul ca ăsta așteptați să umple supermarketurile cu roșii românești și la jumătate de preț față de cele de import? Cum ar fi normal… Să dubleze producția autohtonă de carne de porc în contraparte la importurile de aiurea? Și cîți ca ăștia nu sînt în toate domeniile… Bineînțeles că în toată afacerea asta cu stuful (intrată în atenția Parchetului European) este băgat și omul PSD-ului, celebrul Paul Stănescu. Fără ei nu se poate! În fond, la ce bun să recoltăm stuful, că tot nu avem fabrici de hîrtie. Care hîrtie se poate transforma în cărți și cărțile sînt periculoase, destabilizatoare. Vezi demonstrațiile impecabile din romanele 1984, Minunata lume nouă și, firește Fahrenheit 451. De aia învățămîntul este construit în așa fel încît să-i descurajeze pe elevi a citi. Acum se înnoadă toate subiectele acestui articol. Oameni cu un vocabular de 2-300 de cuvinte nu pot construi nimic, nu pot elabora o strategie pe termen lung.
Să spun ceva și despre Simona Halep. Așa cum în victoriile ei partidul, guvernul și poporul nu au avut niciun merit, nu au niciun merit în revenirea ei. Bucuria e inutilă. Și aici procesul este bizar, măcar prin distanța exagerată între prima sentință și cea de-a doua. Undeva, ceva nu se pupă, cum ar zice elevii noștri. Vom afla adevărul atunci cînd se va ști cine l-a omorît pe Kennedy și „cine-a tras în noi în 21-22”.
Închei cu alt proces, cel electoral. Tupeul Gabrielei Firea, zisă și azilele groazei, sau al lui Cristian Popescu Piedone, zis și Colectiv, de a candida la Primărie arată cît de proști și lipsiți de coloană vertebrală morală și memorie ne cred ei. Este o palmă pe obrazul fiecărui om normal. Tatăl meu îmi povestea că avea un profesor la gimnaziu (deci e cam un secol de atunci) care, de cîte ori un elev nu știa răspunsul sau dădea un răspuns aiurea, rostea sentențios: se tîmpește nația! Probabil ca reflex ironic la salutul eminescian: trăiască nația!
Prof. dr. Christian Crăciun
Cata dreptate avea profesorul care afirma ca “ se tampeste natia”! Articolul dvs nu face decat sa imi confirme ipoteza mea conform careia :romanii sunt condusi de niste prosti dar din pacate devin si ei exact ca cei care ii conduc. PS. Atentie la procesul de dopaj al Simonei Halep. ITA nu a afirmat ca ea nu s-a dopat ci doar ca nu a facut-o intentionat.De aceea i-au si redus pedeapsa.
Un mod de exprimare cuviincios (dacă nu chiar elegant) nu strică nimănui. Indiferent ce crede ori ce vrea să spună fiecare. Cu atât mai mult cu cât cine vorbește este profesor, profesor doctor. Nu trebuie neaparat stil academic. Dar de la un profesor trebuie să avem ce învăța, inclusiv (sau poate chiar mai ales) în ceea ce privește modul de exprimare a ideilor.
Ce e necuviincios în ce-am spus? Sau, mai bine zis, neadevărat?
M-am referit la modul de exprimare. Mesajul meu a fost despre modul de exprimare. Indiferent ce crede ori ce vrea să transmită fiecare atunci când vorbește, scrie etc.