Editorial. NU AI CU CINE

Discuție la o bere „literară” cu niscaiva prieteni de suflet. Discuția ajunge – inevitabil! – și la teme politice. Și sîntem brusc de acord asupra unei idei care se rezumă în cunoscuta frază: n-ai cu cine! Nu e citat din Caragiale, deși dialogul se desfășura în urbea Domniei Sale. În textul său erau prea mulți candidați. Doi plus unul. Despre care cetățeanul turmentat (cum altfel?) spune cu o co(s)mică, inefabilă, candoare că, dacă ar fi după el, nu ar vota pe niciunul. Starea, cum se vede, se păstrează neschimbată după aproape un veac și jumătate. Inconsistența, ridicolul, stupiditatea așa-ziselor dezbateri electorale oferă un spectacol jalnic. Un fel de parastas democratic. Democrația este, sigur, un mecanism politico-social care funcționează numai atunci cînd indivizii sînt conștienți și responsabili. Nu există democrație funcțională cu analfabeți funcțional, mai ales cînd aceștia au răzbit într-o mulțime de funcții de conducere. România este actualmente, sub luminata conducere a lui Iohannis, un stat pseudo-democratic și pseudo-totalitar, adică un stat care nu este în niciun fel. În același timp și ciorbă de burtă și mici. Care pot fi bune separat, dar în niciun caz nu pot fi simultan un singur fel de mîncare. În plus, pericolul de derapaj este spre ciorba de burtă, adică spre extrema naționalistă. Asta nefiind deloc o justificare pentru extrema internaționalistă. Cum observa un istoric, dacopatia nu justifică deloc dacofobia. Dar nu despre asta este vorba, ci despre incompetența intelectuală și morală, josnicia, minciuna, tupeul, agresivitatea, reaua credință, cinismul, mărginirea de orizont a politicienilor noștri. Discursurile articulate, lucide, adecvate lumii de azi și mai ales viitorului sînt pierdute (presupun, eu nu am auzit, dar nici nu urmăresc foarte stăruitor, nu face bine la sănătate) în marea cascadă de vorbărie și promisiuni goale, de demagogie grosieră și rîgîit pro-comunist. Lipsește total încrederea. Candidații sînt convinși că electoratul e prost și ca atare ușor manipulabil, electoratul e convins că politicienii sînt proști și mincinoși și hoți, ca atare „nu ai cu cine”. Cum să fondezi un contract social autentic și eficient pe această reciprocă, amețitoare lipsă de încredere? Ne facem că facem, ne facem că votăm. Sigur că mai există și factorul extern. Dracul manipulării e mai negru decît Sarsailă și mai greu de văzut decît un atom de hidrogen. Dar asta nu înseamnă că orice manipulare vine de la Moscova sau de la Washington (depinde pe cine întrebi). Mai sînt și unele, drăguțele de ele, mioritice rău de tot. Oricum, o comparație obiectivă între parlamentele și guvernele care s-au succedat după 90 arată o involuție categorică a lor, ca ansamblu. Explicația nu o dau eu aici, dar văd cu (fără) surprindere că nimeni nu se înghesuie să numească fenomenul, deși este evident, și mai ales să-l analizeze. De aici simptomul „n-ai cu cine”.

Contopirea alegerilor a fost o idee proastă pentru democrație, nu din punct de vedere constituțional, ci moral, practic. Sunt cam altele criteriile după care alegi un primar de comună (unde contează destul de puțin partidul – oricum mulți au trecut deja prin mai multe partide – și mai mult omul) și un europarlamentar (unde reprezentativitatea individuală, competența și partidul contează mult mai mult). Oamenii vor vota automat, cu atîtea buletine, cam la fel pe toate. Ceea ce nu e bine, și nici autentic. În sfîrșit, un fenomen pe care îl aștept lămurit după alegeri: va apărea noul? Vreau să spun: vor apărea oameni noi, neafiliați Sistemului, caracatiței mafioto-securisto-partinice, fără probleme de studii, de cazier, de averi nejustificate? Abia dacă numărul lor va fi semnificativ, putem încropi o speranță. Ne uităm la spectacolul jalnic pe care-l oferă lupta pentru București, un fel de caz școală pentru „așa nu!”. Prin alte locuri, mai puțin vizibile, este, desigur, și mai sinistru. O veche vorbă populară zice cam așa: ce-ai văzut, Ioane, la oraș? Apoi, lume multă, oameni puțini. Vorbă foarte valabilă pentru alegerile noastre. Se împuținează din ce în ce, în jurul nostru, oamenii…

Prof. dr. Christian CRĂCIUN