Editorial

Editorial. ÎNVIERI

Aș fi vrut să scriu un text liniștit, împăcat, recules, ca pentru Hebdomas Sancta (Săptămâna Patimilor). Mai mult ca niciodată se cuvine să ieșim din mocirla cotidianului intern și internațional. Mai mult ca niciodată se cuvine să ne aflăm răgazul de a ne opri din goană și a ne întoarce spre noi înșine, mai mult ca niciodată se cuvine a încerca să înțelegem încotro ne îndreptăm și care ne sunt întemeierile. Și este, parcă, din ce în ce mai greu. Tentaculele mortale ale vulgarității, prostiei obraznice, inculturii arogante sau inculturii mîndre de sine însăși, superstițiilor de tot felul, etichetelor ne sugrumă. Este tot mai greu nu doar să vezi lumina, ci chiar să crezi în ea. Oamenii ăștia se bucură nu numai de pierderea Chipului, ci și de cea a Orizontului. Nu mai avem privire în depărtare, nu mai avem perspectivă… pentru că nu știm să mai privim aproape. Cei mai orbi sînt politicienii. Ei ar trebui să fie înainte văzătorii, sau să aibă consilieri cu acest dar. Dar nu e liniște în România! Și, mai ales, nu e liniște în lume! Pandemia nu a devenit oglindă. Adică nu ne-a ajutat cu nimic să ne înțelegem mai bine. Omenirea nu a progresat în autocunoaștere după această experiență. Dimpotrivă, mi se pare că sînt în creștere concepțiile limitative, care îngrădesc libertatea și arestează gîndirea. Cazul gimnastei germane care concurează în costum „întreg”, pentru că are o „filozofie” a corpului feminin de o cretinitate himalaiană, este doar un simptom marginal al acestei ipocrizii universale și torturante. Noi, în urmă, slavă Domnului, cu decenii, încă sîntem feriți de asta. Deși se străduiesc mulți, în numele unei așa-zise „modernizări”, să ne aducă în rînd cu lumea. A sesizat cineva că pledoaria vehementă, mereu repetată, a unei Oana Bogdan pentru comunism (mai periculoasă decît vulgaritatea violentă a lui Șoșoacă, Oana Lovin sau Dana Budeanu la un loc) este indicatorul cel mai lipsit de pudoare al viitorului? Asta ne așteaptă, asta va deveni (dacă nu a și devenit) norma existenței publice. Adică normalitatea la care visează naivii că ne vom întoarce. AUR mi se pare mai puțin periculos decît acest elogiu deșănțat al comunului. La care aderă, cu un entuziasm bezmetic, la fel ca odinioară în istorie, o mulțime de inteligențe bine instruite în școli înalte. Dacă nu știi istorie, habar nu ai ce însemna kommunalka sovietică. Tare i-aș mai vedea pe propagandiștii ăștia trăind nu prin comenda cinei la Glovo, ci într-o astfel de locuință la comun. Reculegere, meditație, valori ferme, gîndire critică, clasicism sînt expulzate. Se poartă injuria groasă și închiderea în limitele stricte ale propriului interes. De la clasicism am ajuns la clasism, adică la o sofisticare maximă a viziunii marxiste care împărțea oamenii pe clase. Acum nu mai avem proletari și burghezi, ci o mulțime de nesfîrșită de categorii, în funcție de orientări sexuale, de rase, de meserii, de religii, de obiceiuri culinare, de cartierele în care locuiești, de restaurantele pe care le frecventezi sau muzica pe care o asculți. Și toate proclamă toleranța, simultan cu ermetica închidere în bula proprie. Nu mai sîntem o orchestră cîntînd armonic aceeași melodie, sub conducerea unui dirijor, ci o adunătură de instrumente, urlînd fiecare în legea lui, doar să se audă mai tare. Prea multă ideologie, prea puțină omenie. Atenție, omenie nu înseamnă nici toleranță, nici fariseismul regulilor sociale. Omenia înseamnă a-l învia pe celălalt în tine ca om.
Nu există interval mai bun în an decît această săptămînă pentru a reflecta la asta. E săptămîna în care se dezvăluie Omul. I se spune a Patimilor pentru că drumul spre om este un nesfîrșit șir de suferințe. Un filozof spunea că omul este ceva ce trebuie depășit. Dimpotrivă, omul este ceva spre care trebuie să tindem, căci nu am ajuns încă. Omul a murit pe cruce. Omul acesta nu avea decît formă de singular. Nu admitea judecata la grămadă: vameși, tîlhari, farisei, curve, străini, posedați, romani. Îi judeca strict individual, dincolo de orice categorie. Singurii pe care i-a probozit în general au fost cărturarii. Repetat „vai vouă cărturarilor și fariseilor!”: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu le lăsați” (Marcu 23.23) Pe ei îi deplînge Crucificatul și ei sînt capul răutăților prezente. Despre ei și despre noi cată să ne rugăm în aceste zile.

Prof. dr. Christian CRĂCIUN

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare