Editorial. FĂRĂ IEȘIRE… RECVIEM

Toată lumea este de acord că școala românească este într-un mare impas: profesorii, părinții, elevii, specialiștii în educație, politicienii, societatea civilă. Problema este că mai fiecare vede impasul în altă parte, nu mai zic de cauze și de soluții de rezolvare. Unii cred că pricina este insuficienta reformă, împotmolirea în concepții vechi, neadaptate vremilor noastre. Alții dimpotrivă, cred că importul haotic de „metode” și concepții, reformele fără cap și coadă, „modelele” importate după ureche, cu anasîna, de aiurea, părăsirea principiilor școlii tradiționale este cauza. Părinții îi fac vinovați pe profesori că nu-și fac datoria și le e gîndul numai la meditații. Profesorii îi acuză pe părinți că trimit la școală copii needucați, loaze obraznice cărora le caută prea mult în coarne. Decidenții îi acuză pe profesori că nu sînt „suficient de dedicați”, că nu pun suflet în ceea ce fac. Profesorii îi acuză pe decidenți că habar nu au de situația de la firul ierbii și îi invită să vină să predea cîteva luni măcar într-o școală din provincia pustie, ca alea din care apar filmulețe pe rețele, și abia după aia să propună reforme fantasmagorice. ONG-uri din domeniu, multe și unele bizare, au propria lor agendă, rareori la vedere. Și, ca în bancul clasic, toată lumea are dreptate. Tocmai de aceea situația nu are nicio soluție pe termen scurt.

Bomboana pe coliva mai sus înfățișată este noua lege a învățămîntului, care împinge dezastrul la extrem, fiind cea mai proastă viziune posibilă. Iar garnitura peste toate este, firește, salarizarea mizerabilă a profesorilor (în consecință, pensia aferentă despre care văd că nu vorbește nimeni), care nu este de azi, de ieri, ci de cînd mă știu eu în sistem. Mă uimește că unii încă mai caută sau cer argumente privind necesitatea măririi salariilor în învățămîntul pre-universitar (în cel superior s-au mărit de mult). Este ca și cum ai căuta argumente pentru necesitatea de a respira sau a mînca. Dar, la fel de lucid-amar, trebuie recunoscut că mărirea salariilor nu va rezolva niciuna dintre problemele școlii românești. Ele sînt, cum se spune pretențios, probleme sistemice. Adică privesc socialul global, și nu numai cel școlar: privesc politicul, socialul, psihologicul… ba chiar și evoluții mondiale deloc favorabile școlii normale (mișcarea woke etc). Eșecul patent al „României educate” este eșecul unei viziuni, nu al unei aplicări insuficiente. Așa cum, în sănătate, mărirea salariilor nu a corijat niciuna dintre hibe, la fel se va întîmpla și în școală. Mărirea salariilor nu va duce nici la încetarea părăsirii sistemului de către mii de profesori anual, nici la stimularea absolvenților de top de a intra în sistem, nici la înzestrarea școlilor marginale cu profesori de top. Va fi mai bine pentru cei ce sînt deja… dar nicio ameliorare de ansamblu, pe termen lung.

Demnitatea profesorului, despre care s-a vorbit mult în ultimele săptămîni, ține de o anume structură socială ce nu se poate îndrepta prin ucaz. Cînd vedem un parlament și o administrație vehement anti-culturale, politicieni incapabili de un discurs decent din punct de vedere retoric, presă neglijent analfabetă, cînd un for de stat îl spală pe dl. Bode de acuzația de plagiat, în totala ignorare a probelor, cînd cei care iau decizii capitale în ceea ce privește structura învățămîntului se păstrează într-un straniu anonimat, personal devin conspiraționist. Așa cum este concepută de aceste eminențe cenușii, școala va scoate roboți docili, consumeriști pătimași, sclavi ai ecranelor, lipsiți de simț critic și mai ales de sentimentul-povară al libertății. Transformînd totul în joacă, inventînd tot felul de „școli altfel”, verzi, galbene, rozalii, numai ca să nu fie școala în felul în care trebuie să fie, segregînd violent (fără să recunoască firește) pe criteriul posibilităților financiare, îngustînd mereu posibilitățile de opțiune, reducînd constant cantitatea de cunoștințe (sub pretextul aiuritor că nu trebuie învățat decît „ceea ce este util”, dar ce e cu adevărat util nu știe nimeni) și obosindu-l pe elev cu chestii „alternative”, într-un vid de valori pustiitor de suflet, școala noastră lucrează harnic la destrămarea identității naționale. Desființarea tezelor, a bacalaureatului de facto (scoaterea materiilor de cultură generală), prostirea cotidiană a limbii, nu înseamnă decît ștergerea amprentei specificului.

Dl. Miclea, reformist de bună calitate, vrea desființarea de fapt a profesorilor, prin lecții predate online de către „cei mai buni profesori”. Post-umanismul atomic în acțiune distructivă! Dl. Cristian Pârvulescu, decan la facultatea care pregătește cadre politice (zisă și Ștefan Gheorghiu 2.0), ne spune că profesorii greviști sînt putiniști. Năucitoarea prostie și rea credință a oamenilor deștepți… Guvernul de precari intelectual face jocuri politice pe spinarea profesorilor și propune rușinoase, jignitoare, ceaușiste „sute” sub formă de bacșișuri în locul măririi salariilor. În vremea asta, calcule simple arată că majorarea salariilor profesorilor cu 60% ar însemna vreo 8 miliarde, în timp ce pensiile speciale însumează 12 miliarde/ an (apud Declic). Deci bani ar fi, atunci ce nu este? Nu este Cine!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN